ANM a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă marţi şi miercuri în 11 judeţe şi în Capitală. Averse și vijelii în alte zone ale țării

Data:

O nouă atenționare Cod galben emisă de ANM vizează marți și miercuri mai multe regiuni din sudul și estul țării, unde disconfortul termic va fi accentuat. În paralel, alte județe vor fi afectate de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, grindină și vânt puternic, informează Agerpres.

Astfel, în intervalul 12:00 – 21:00, atât marţi cât şi miercuri, în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în partea continentală a Dobrogei, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.

Se află sub Cod galben de caniculă Municipiul Bucureşti şi judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Tulcea, Teleorman şi Vrancea.

Citește și: Atacurile cu drone au redus la jumătate capacitatea rafinăriei Ryazan din Rusia

Totodată, a fost emisă şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi Carpaţii Orientali. Atenţionarea este valabilă marţi, până la ora 21:00, şi se referă la perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Potrivit ANM, perioade cu instabilitate atmosferică vor fi pe alocuri şi în restul Transilvaniei, în Oltenia, Muntenia şi nordul Moldovei.

Judeţele marcate cu Cod galben de ploi sunt: Suceava, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita integral şi Cluj, Mureş, Suceava, Neamţ şi Bacău, parţial.

Citește și: Săptămâna Haferland 2025 a atras peste 8.000 de vizitatori în Țara Ovăzului

Citește și: Cine sunt magistrații care au decis rejudecarea lui Secureanu, medicul șpăgar condamnat pe fond la 11 ani închisoare

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: DSU)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Opinie Aktual24: Clanurile, mercenarii și extremiștii din jurul lui Călin Georgescu

Călin Georgescu, omul numărul 1 al mișcării extremiste din...

Dragoș Anastasiu „uitat” și la Palatul Victoria după Cotroceni

Presshub a scris în luna mai despre Dragoș Anastasiu,...

În urmă cu 4 luni, CSM nu se opunea impozitării pensiilor magistraților

Într-o hotărâre a plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...