Cristian Preda

14 ARTICOLE

Un avantaj și patru dezavantaje ale competiției din PNL

Campania în vederea scrutinelor local sau legislativ durează o lună. Cea din PNL a fost proiectată să dureze patru. Publicul este, de aceea, perfect îndreptățit să se întrebe de ce acordă peneliștii mai mult timp și alocă ei mai multe resurse pentru a-și convinge colegii decât alegătorii.

România educată: patru erori

La sfârşitul întâlnirilor de săptămâna trecută, Klaus Iohannis s-a mulţumit să spună că se va constitui „un grup transpartinic pentru un proiect de lege”, după ce modificările propuse sub sloganul „România educată” vor fi trecute prin „memorandum în guvern”.

Vor vota peneliștii împotriva lui Iohannis?

Dacă, însă, cei mai mulți peneliști votează împotriva șefului statului, Orban va fi confirmat la cârma partidului și va forța căderea guvernului. Conflictul va putea fi tranșat fie prin reamenajarea majorității, inclusiv prin nașterea unor noi fracțiuni parlamentare, fie printr-o renegociere a aplicării algoritmului coaliției, fie prin suspendarea președintelui.

O coaliţie mediocră

Primul lucru care sare în ochi e lipsa unei direcţii clare. Iar motivul este simplu: disputele dintre facţiunile din PNL şi cele din sânul USRPLUS au acaparat agenda publică, lăsând foarte puţin loc pentru profilarea unei linii politice generale. Faptul că partidele ce domină coaliţia au decis să facă – fiecare în parte, desigur – un congres postelectoral e ceva firesc: asta-i logica democratică.

Ultima oră

Armenia, alegeri și dezinformare: votul din 7 iunie într-un câmp de influență Rusia –Occident

Premierul armean Nikol Pașinian (foto) se pregătește pentru o...

Cristian Mungiu și bunicii. Copilăria într-o casă cu observator astronomic

După cel de-al doilea trofeu Palme d'Or câștigat anul...

Circulația rutieră pe Transalpina, între Rânca și Curpăt, a fost redeschisă începând cu 29 mai 2026

Circulația rutieră pe Transalpina, între Rânca și Curpăt, a...

Amânarea lansării primului model Lamborghini electric, o decizie corectă?

Lamborghini a amânat lansarea primului său model electric, Lanzador,...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img