Monitorul de Botoșani

575 ARTICOLE
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

Magistrat intrat în colimatorul Inspecției Judiciare pentru o serie de opinii personale

Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) nu a luat în dezbatere decât situația a trei judecători, fără a se pronunța dacă a existat vreo abatere în cazul lor sau nu.

Calvar în instanţă pentru cei care au dat şpagă pentru pensie pe caz de boală

Umiliți atunci când au mers să fie examinați pentru a primi pensia, audiați apoi de polițiști și procurori, aceștia au ajuns să bată drumurile către instanțele de judecată, din cauza unor legi ineficiente și a carențelor din sistem.

Hoţi de VIP-uri reuniţi în puşcărie

La rândul său, complicele care l-ar fi ajutat să se deplaseze cu mașina de la Suceava la Botoșani, Mihai Vlăduț Ciornei, a fost condamnat la un an și două luni închisoare pentru conducere fără permis.

Afacerea dezinfecţiei intră sub lupa DNA

Primarul municipiului, Cosmin Andrei, a refuzat să comenteze demersul procurorilor însă a precizat că va sprijini cercetările pentru stabilirea adevărului.

Şapte ani de procese pentru o evaziune desfiinţată în instanţă

Cercetările au fost inițiate în 2014, în urma unor percheziții organizate de polițiști la mai multe firme din oraș. Atunci, anchetatorii au descoperit o adevărată încrengătură între mai multe firme administrate de un botoșănean, care intenționase să-și mute afacerile de pe o societate pe alta.

Ultima oră

Bursa din România a câștigat deja Eurovision 2026

În fiecare an, în timp ce Europa votează pentru...

Ilie Bolojan: Renegocierea PNRR este prioritatea Guvernului, în următoarele două săptămâni

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat sâmbătă, la Timişoara,...

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img