La o zi după ce fostul candidat la președinție Călin Georgescu a fost primit cu onoruri speciale la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, Episcopia Ortodoxă anunță o cercetare administrativă menită „a evita constituirea unui precedent nociv și consolidarea unor asemenea comportamente și tendințe în viața Bisericii”, scrie Bihoreanul.
Demersul survine după ce conducerea Mănăstirii a nesocotit o „îndrumare pastorală” pentru evitarea oricărei asocieri a spațiilor sacre cu legitimarea, promovarea sau partizanatul politic.
„Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei își exprimă profunda mâhnire și dezamăgire față de cele petrecute duminică, 13 septembrie 2026, în cadrul Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Sfintei Cruci din Oradea, unde o împrejurare care ar fi trebuit să rămână în limitele firești ale ospitalității ecleziale a dobândit, prin modul în care a fost gestionată, accente evidente de asociere și promovare politică, complet incompatibile cu caracterul sacru și nepartinic al Bisericii”, a transmis luni, printr-un comunicat, conducerea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, la cererea Bihoreanului, după ce în ziua precedentă fostul candidat independent la Președinția României, Călin Georgescu, a fost primit de conducerea Mănăstirii cu onoruri.
Așa cum arată imagini filmate duminică la Mănăstirea Sfintei Cruci, Georgescu, după descinderea în Piața 100, a fost primit în incinta mănăstirii și tratat ca un demnitar, fiind primit în altar, iar preotul duhovnic Atanasie Paleu, adresându-i-se cu apelativul „președinte ales” la sfârșitul slujbei de Liturghie.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
(FOTO: Bihoreanul)



