Biserica Banu din Iași a blocat proiectul refacerii Cinema Tineretului. Lucrările erau începute atunci când lăcașului de cult i-a fost retrocedată proprietatea printr-o decizie a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, arată o anchetă Reporter de Iași.
O dată cu terenul de la Cinema Tineretului, biserica a primit și o bucată din curtea Colegiului Național, care servește acum drept parcare pentru profesori.
Între Primărie și Mitropolie se poartă discuții pentru deblocarea proiectului de 16 milioane de lei. Surse din instituție spun că se discută despre o decizie a Mitropoliei care să impună Bisericii Banu să renunțe la Cinema Tineretului. Aceleași surse spun însă că ar fi o premieră ca biserica să renunțe la un bun câștigat.
În acest context, trebuie precizat că, în 2023, Consiliul Local Iași a aprobat, la inițiativa primarului Mihai Chirica, cedarea spre folosință gratuită către Mitropolia Moldovei și Bucovinei a 8 ha de teren în Moara de Vânt, cu o valoare de piață actuală de cel puțin 16 milioane de euro. În zonă, terenurile se vând cu prețuri de 180-200 de euro/mp. La schimb MMB lasă Iașul cu aceeași ruină care se vede în centrul orașului de peste 30 de ani.
Citește investigația integrală în Reporteris.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Reporter de Iași)



