Boicot politic la „Balul lui Alexe” de diseară. Sindrofia aniversară de la Iași costă 176.000 lei, bani publici. Cum arată meniul

Data:

spot_img

Opoziţia nu participă la dineul oferit de preşedintele Consiliului Judeţean cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea administraţiei judeţului. Aproximativ 500 de invitaţi ar urma să fie prezenţi la această acţiune.

La câteva zile după o repetiţie organizată cu angajaţii CJ şi şefii unor instituţii subordonate, astăzi urmează să aibă loc dineul oficial oferit de preşedintele Costel Alexe pentru marcarea a 30 de ani de la înfiinţarea administraţiei judeţene. Cu toată abţinerea celor de la PSD, respectiv împotrivirea celor de la USR, consilierii PNL şi PMP au adoptat la şedinţa trecută alocarea de la buget a 176 de mii de lei pentru organizarea dineului, respectiv pentru transportul şi cazarea invitaţilor din afara Iaşului.

Citește și: Lungul drum al Alejandrei din Mexic la București. Cât de greu este pentru un migrant să învețe să fie român!

Aşa cum am mai relatat, dineul/ masa oficială va consuma o treime din fonduri (60 de mii de lei). De la Arhiepiscopia Iaşilor au fost achiziţionate sala (Agora, 4200 de lei) şi meniul festiv, 55 de mii de lei pentru 500 de invitaţi. Organizarea va fi de tip bufet, cu 50 la sută preparate din carne şi 50 la sută produse vegetariene. Invitaţii vor putea să aleagă, printre altele, chiftele de pui, tort de brânzeturi cu blat de cacao, mozaic de pui/ mix legume, respectiv chitele de ciuperci, conopidă pane sau ciuperci pane umplute cu tofu. Apă, suc, cafea/ ceai şi vin Crissesco Rose în completare.

Continuarea, în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related