Brandul ‘BIO-Carpatica’ pentru opt ţări traversate de Munţii Carpaţi, lansat la Festivalul European BIO

Data:

spot_img

A doua ediţie a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale, care se desfăşoară până duminică pe Platoul Fâncel din comuna Ibăneşti, s-a remarcat prin prezentarea unor iniţiative de promovare a agriculturii ecologice în regiunea estică a Europei şi prin lansarea brandului „BIO-Carpatica”, un brand comun al celor opt ţări care sunt traversate de Munţii Carpaţi.

„A doua ediţie a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale se ţine aici, pe Valea Gurghiului, pe Valea Regilor, la Ibăneşti, pentru prima dată, împreună cu partenerii şi colegii noştri din Polonia. ‘BIO-Carpatica’ este o iniţiativă pe care am gândit-o şi am elaborat-o în ultimii doi ani, dar suntem gata şi am lansat această iniţiativă. Iar anul acesta vor fi primele produse bio din cele opt ţări care sunt străbătute de Munţii Carpaţi – Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina, Ungaria, România, Republica Moldova, pentru că dealurile din Republica Moldova aparţin Carpaţilor, şi Serbia. Aceste opt ţări îşi vor produce produsele lor bio, dar pe etichetă vor avea sigla ‘BIO-Carpatica Food’. Este deja o marcă înregistrată şi fiecare ţară va oferi în celelalte ţări produsele sale. Polonezii au deja 700 de magazine şi buticuri bio. Vor fi comercializate produse bio din cele opt ţări, dar nu numai în Polonia şi în România, ci şi în Cehia, în Slovacia şi aşa mai departe”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Bio România, Avraham Marian Cioceanu, organizatorul Festivalului European BIO.

Preşedintele Bio România şi-a exprimat speranţa ca acest brand să crească şi să devină o forţă în special cu produse bio montane, dar nu numai, din aceste opt ţări, care beneficiază de o biodiversitate aparte.

„Alteţa Sa Prinţul Sturza a spus la festivitatea de deschidere a festivalului că biodiversitatea Munţilor Carpaţi este mult mai mare, mai diversă decât cea a Alpilor. Şi are dreptate. Gustul produselor din această zonă, cel puţin la noi, din România, îl cunoaştem cu toţii şi nu se compară cu nimic altceva din alte părţi”, a subliniat Avraham Marian Cioceanu.

Citește și: RO-ALERT pentru județele Tulcea şi Constanţa despre posibilitatea căderii resturilor de drone

Produsele cu brandul „BIO-Carpatica” vor putea fi distribuite prin orice lanţ de magazine din România, pentru început membrii Asociaţiei Bio România fiind cei mai deschişi la noua iniţiativă.

„Ne dorim ca în fiecare magazin să existe un raft cu produse ‘BIO-Carpatica’, ar fi un pas înainte pentru a consolida acest brand şi a conştientiza consumatorii asupra produselor bio. Avem nevoie de un impact mare ca să puteam avea desfacere, pentru că dacă nu avem desfacere, nu avem nicio şansă să extindem suprafaţa de teren agricol certificat ecologic, pentru că dacă producătorii certificaţi cu costuri mari, cu producţii mici, nu îşi pot vinde produsele, trec înapoi în convenţional, unde acolo, cu ceva chimicale, se face producţia dublă sau chiar triplă”, a afirmat Cioceanu.

Noul brand „BIO-Carpatica” va folosi logo-ul Uniunii Europene, care este foarte bine structurat, fiindcă „ce e bun pentru natură, e bun şi pentru sănătatea noastră în orice domeniu”.

„BIO, organic, ecologic, toate înseamnă acelaşi lucru, dar creează multă confuzie şi e bine să avem un logo, un brand, o siglă şi pe aceea să o promovăm cât mai mult, ca să aibă impactul cât mai mare. Producători străini şi români şi-au dat întâlnire, astfel, ca să-şi prezinte preparatele cu atestat tradiţional. Iar produsele bio – apreciate mai mult în străinătate – au început să le stârnească şi românilor interesul. Statisticile arată că vânzările de alimente certificate bio au crescut cu aproape 20%. Pe lângă gospodarii români, la Ibăneşti au venit şi producători din mai multe părţi ale Europei, să se laude cu preparatele lor”, a afirmat Avraham Marian Cioceanu.

Citește și: MApN: „Probabilitate unei zone de impact” în apropiere de Periprava, în urma atacurilor ruseşti cu drone în Ucraina

Preşedintele Asociaţiei Bio România susţine că Polonia deţine de departe supremaţia în domeniul produselor bio certificate, de aceea la ediţia a doua a Festivalului European BIO şi al Tradiţiilor Locale de la Ibăneşti este invitatul de onoare şi participă cu 20 de firme producătoare.

„În Polonia, interesul este mult mai mare decât la noi, ei au peste 700 de buticuri, magazine specializate. Polonia este reprezentată de 20 de firme producătoare de alimente Polska Ekologia, panificaţie, brânzeturi, preparate din carne, miere, sucuri BIO şi multe altele”, a precizat Avraham Marian Cioceanu.

Vicepreşedintele Polska Ekologia, care este asociaţia producătorilor bio din Polonia, Maziejuk Wawrzyniec, a precizat că Polonia are una dintre cele mai dezvoltate agriculturi ecologice şi industrii alimentare BIO din Europa, cu peste 230.000 de producători de mâncare bio, dintre care cei mai mulţi sunt fermieri care lucrează aproximativ 600 de hectare de teren.

În plus, Polonia are şi peste 760 de procesatori care prelucrează mâncarea organică.

Maziejuk Wawrzyniec a arătat că la Festivalul European BIO şi al Tradiţiilor Locale de la Ibăneşti, Polska Ekologia a adus şase bucătari care pregătesc mâncare BIO tradiţională poloneză, inclusiv un tăuraş bio care a fost pregătit la rotisor timp de 24 de ore, fiind servit sâmbătă, de Ziua Poloniei.

Citește și: Despre cum și cu cine se face politica externă a României. Selectarea ambasadorilor

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Diana Șoșoacă, suspendată timp de șapte zile din Parlamentul European pentru comportament neadecvat

Diana Șoșoacă a fost suspendată timp de șapte zile...

Analiză GLOBSEC: 41% dintre tinerii între 18 și 34 de ani susțin instaurarea unui regim totalitar fără alegeri regulate în România

Societatea românească rămâne atașată valorilor democratice și orientării către...

Laura Vicol demisionează din funcția de președinte al Comisiei Juridice, după o investigație Recorder | G4 Media

Laura Vicol demisionează din funcția de președinte al Comisiei...

Elena Lasconi anunță o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu și solicită sprijinul lui Nicolae Ciucă

Elena Lasconi, președinta USR, a anunțat marți, într-o postare...