Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, a decis vineri Curtea de Apel București.
Un complet de divergență al Curții de Apel Bucureşti a admis contestaţia DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de a-l plasa pe Călin Georgescu în arest la domiciliu, în dosarul de înșelăciune. Decizia este definitivă.
Potrivit Agerpres, inițial, completul de judecată a fost format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria Manolache, care au avut însă opinii diferite în acest caz, astfel încât s-a format un complet de divergență, prin intrarea în componența acestuia a unui al treilea magistrat, respectiv Andreea Ionescu. Aceasta din urmă a înclinat balanța în sensul menținerii lui Georgescu în arest preventiv.
„Admite contestația formulată de DIICOT împotriva încheierii din camera de consiliu pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București – Secția I Penală. Desființează în totalitate încheierea contestată și, pe fond, rejudecând: respinge ca neîntemeiată cererea intimatului – inculpat de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Definitivă”, se arată în decizia Curții de Apel București.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



