Canada va atinge în acest an obiectivul de 2% din PIB pentru apărare, cu cinci ani mai devreme decât era prevăzut inițial. Mark Carney: „Într-o lume din ce în ce mai periculoasă, vom fi pregătiți să ne protejăm poporul, suveranitatea și aliații”, a transmis premierul canadian, într-un mesaj postat pe Facebook.
Mark Carney a declarat, luni, că țara sa este pregătită să contribuie la „crearea unei noi ere” și să lucreze la punerea bazei „unui nou set internațional de parteneriate mai sigure, prospere, juste și libere”. Scopul, a spus premierul, este „maximizarea sprijinului reciproc în detrimentul dependenței reciproce.”
„Putem aspira la o astfel de lume, dar aspirația fără efort este doar o retorică goală. Dacă vrem o lume mai bună, va trebui să facem alegeri dificile și să muncim mai mult decât am fost nevoiți să facem în decenii. Guvernul trebuie să înceapă prin a-și îndeplini rolul cel mai fundamental – acela de a apăra canadienii”, a mai spus premierul Canadei.
Mark Carney, în declarația sa, a subliniat importanța prosperității economice, fără de care „nu poate exista o adevărată securitate”, anunțând obiectivul guvernului său de a transforma economia țării, astfel încât să „devenă cea mai puternică țară din G7”.
„Niciunul dintre aceste obiective nu va veni ușor sau rapid, toate vor necesita ambiție, colaborare și, da, uneori, sacrificiu. Într-o lume mai întunecată și mai competitivă, conducerea canadiană va fi definită nu doar de forța valorilor noastre, ci și de valoarea forței noastre. Dacă vrem o lume mai fiabilă, avem nevoie de o Canadă mai puternică.”, a adăugat Carney.
Citește și: Motivele pentru care ANAF-ul este de vină pentru majorarea taxelor din 2025
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: captură video/ Facebook)