Canicula revine în România. Temperaturi de 38 grade Celsius începând de miercuri

Data:

Vremea va deveni caniculară în Capitală și-n țară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi și până la sfârşitul săptămânii disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat, potrivit ANM.

Astfel, valorile temperaturii maxime vor creşte de la 32…33 de grade luni, spre 35…36 de grade marţi, iar apoi se vor situa în jurul a 38 de grade. Temperatura minimă va avea valori, în general, de 20…22 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.

De asemenea, ANM a emis o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat și caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în țară. Potrivit meteorologilor, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia şi Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Astăzi, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat în regiunile vestice.

spot_imgspot_img
Freedom House
Freedom House
PressHUB, cea mai răspândită rețea de presă din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...