Care este salariul „corect” pe care ar trebui să îl ofere o multinațională în România

Data:

Anunțul IKEA că oferă salarii de doar 1.800 – 2.000 de lei pentru lucrătorii din noul său magazin deschis la Timișoara a stârnit foarte reacții negative din partea românilor. Ulterior, a venit și anunțul Auchan că renunță complet la casieri, în favoarea unui sistem automat de plată, de tip „self pay”. În acest al doilea caz, au fost voci care au criticat faptul că Auchan îi pune pe clienți să presteze gratis un serviciu care până acum îl plătea.

Discuțiile vin pe fondul alimentării de către PSD, PNL și AUR la curentului naționalist, care vorbește, printre altele, despre „multinaționalele care ne exploatează”, despre „transformarea României în colonii” și despre „Occidentul care ne-a transformat în piață de desfacere”. Mai mult, PSD propune taxe suplimentare pentru multinaționale, iar PNL a pornit o campanie dură împotriva companiiilor austriece din România.

Care este salariul „corect” pe care ar trebui să îl ofere o multinațională pentru ca românii să nu se simtă exploatați? Este posibil acordarea unui astfel de salariu? De ce sunt salariile mici, în anumite cazuri, în zona privată.

Trei economiști – Mircea Coșea, Bogdan Glăvan și Cristian Păun – au răspuns pentru PRESShub la aceste întrebări.

Salariul este întotdeauna plătit de consumator, adică cel care cumpără ceea ce produci tu

Economistul Bogdan Glăvan a explicat că nu există o anumită sumă clară pentru ceea ce înseamnă un salariu decent, pentru că definiția acestuia diferă de la un om la altul.

„Desigur, sunt fel și fel de calcule pentru ceea ce înseamnă un coș pentru un trai minim decent, dar definiția decentului diferă de la o epocă la alta, de la o generație la alta. Ceea ce era decent pentru părinții noștri nu mai este decent pentru noi, ceea ce este decent pentru noi, pentru copiii noștri este indecent.

Cu toții ne dorim mai mult, asta este limpede. Putem spune doar că întotdeauna consumăm în limita în care producem, dacă cumva consumăm mai mult decât putem produce înseamnă că trăim mai bine decât ne putem permite și atunci, mai devreme sau mai târziu, vom plăti nota de plată și va fi mult mai dureros”, a menționat Bogdan Glăvan pentru PRESShub.

Citește și: IKEA Timișoara nu găsește angajați, oferă doar 2.000 de lei în mână

Economistul Cristian Păun a atras atenția asupra faptului că un angajat are dreptul să-și autoevalueze prețul pentru serviciul pe care îl oferă și, prin urmare, poate negocia o anumită sumă de bani. Atât angajatul, cât și angajatorul pot fi sau nu de acord cu suma cerută de oricare dintre părți.

„În primul și în primul rând trebuie spus așa: salariul este întotdeauna plătit de consumator, adică cel care cumpără ceea ce produci tu. În cazul de față, salariul este plătit de cei care intră în IKEA și cumpără produsele IKEA. Aceia sunt cei care plătesc salariile, consumatorii. Asta este prima parte a discuției.

A doua este că niciodată tu nu vei dori să muncești pe gratis sau pe nimic pentru că a pleca la muncă înseamnă cost de oportunitate, renunți la statul acasă cu cei dragi. E mai plăcut să stai acasă decât să mergi la muncă, chiar dacă îți place ce faci la muncă.

Prin urmare, vei cere un salariu pe care nu poți să-l ceri direct consumatorului, îi ceri prin intermediarul tău, antreprenorului, care este interfața dintre tine și consumator.

IKEA a oferit acel salariu, cu siguranță mult prea mic pentru ce înseamnă supraviețuire în România. Tu ești liber să alegi să lucrezi pe acel salariu sau să-l refuzi. Evident că dacă tu alegi un salariu care nu-ți asigură supraviețuirea, în acel moment tu ai o problemă și acolo cu siguranță că este un joc al pieței.

Antreprenorul va încerca, prin prisma faptului că îl presează consumatorul, care vrea un preț cât mai mic, să ofere un salariu mai mic dacă poate. Pe când salariatul va vrea un salariu cât mai mare, iar între cei doi se duce o negociere care are ca rezultat acceptarea costului sau refuzarea acestui cost.

Atunci când salariile sunt foarte mici și nu permit supraviețuirea, antreprenorul nu va găsi în piață forță de muncă. Atunci el va fi nevoit să ridice prețul până la momentul în care va găsi un o dispus să accepte acel preț.

Ceea ce a făcut IKEA a fost un exercițiu eșuat prin care a încercat să angajeze niște oameni și s-a lovit de piața muncii, care i-a refuzat oferta și i-a spus clar companiei că la banii aceia nu o să găsească oameni. Nu e un capăt de țară, se întâmplă frecvent în piață muncii astfel de negocieri”, a precizat Cristian Păun.

Citește și: IKEA răspunde la avalanșa de critici privind salariile mici oferite la Timișoara

Nu este despre discriminare de țară, ci despre nivelul economiei

Mircea Cosea consideră că, din contră, poate fi stabilit un salariu decent. Economistul a precizat pentru PRESShub că un salariu care să acopere un trai de viață bun ar trebui să fie de aproximativ 5.000 de lei.

„E greu de spus ce înseamnă un salariu decent, pentru că în situația în care inflația este încă mare, puterea de cumpărare scade foarte mult. Dacă ne referim la traiul de zi cu zi, salariile ar trebui să fie în jur de 1.000-1.500 de euro pe lună, adică între 5.000 și 6.000 de lei, ca să poți să ai un trai decent, să-ți plătești facturile și tot ceea ce înseamnă utilități, să mănânci și să ai bani și pentru alte lucruri cum ar fi medicamentele”, a precizat Mircea Coșea.

Mircea Coșea a răspuns și la întrebarea privind motivul pentru care aceeași multinațională dă salarii diferite în funcție de țară pentru același post.

„Pentru că în România nivelul de trai și în general situația veniturilor este mult sub cea a mediei europene și mult sub cea unor țări dezvoltate, cum este Franța.

Pe de altă parte, multinaționalele consideră piața forței de muncă din România ca fiind o piață marginală în Europa, în care veniturile sunt mici și pot beneficia de această diferență foarte mare.

Deci, nu este vorba despre o discriminare de țară, ci pur și simplu de diferența dintre nivelurile de dezvoltare ale economiei, ale consumului și ale veniturilor. Noi suntem penultima țară din Europa din punctul acesta de vedere deci nu putem să avem salarii la nivelul țărilor dezvoltate atâta timp cât economia nu este nici pe departe la nivelul acestor țări”.

Mircea Coșea

O explicație similară este oferită și de către Cristian Păun, care a vorbit despre diferența nu doar între salarii, ci și între chiriile din Paris și cele din Timișoara.

„Nu putem să comparăm un salariu în Paris cu un salariu în Timișoara, prin simplul motiv că azi costul vieții la Paris este complet diferit de costul vieții din Timișoara. Cum nu putem să comparăm salariul din IKEA Timișoara cu cel din IKEA din Paris, nu putem să comparăm nici chiriile între cele două orașe.

Cel care merge la IKEA în Paris va accepta un salariu care să-i acopere niște cheltuieli de supraviețuire în Paris, nu în Timișoara. Diferențele de salarizare pleacă în primul și în primul rând de la aceste diferențe ale costului vieții și cu siguranță că, în negociere, cel care merge acolo să negocieze va accepta sau nu va accepta salariul plecând de la costul vieții sale.

De asta există această diferență între salarii, pentru că avem diferență între ceea ce pot cumpăra aceste salarii la locul unde acea persoană muncește.

De asta sunt foarte mulți români care au plecat peste hotare cu această iluzie a bunăstării, zicând că o să câștige la Londra niște salarii extraordinare în lire sterline, dar când s-au lovit de costul vieții de acolo, și-au dat seama că au ieșit în pierdere în comparație cu ce rămâneau în buzunare aici”, a precizat Cristian Păun.

Prețul mărfurilor se stabilește global, nivelul salariului se formează local

Bogdan Glăvan menționează, în plus, că diferența între salarii vine în primul rând din cauza capitalului, căci economiile sunt capitalizate diferit. Mai simplu, are legătură, așa cum spun și ceilalți doi economiști, cu nivelul pieței din țările în care își desfășoară activitatea multinaționalele.

„Sunt piețe diferite. Un român plătește sume diferite pentru același apartament în orașe diferite. Salariile se formează pe piața muncii, care este o piață locală. Prețurile se formează pe prețurile mărfurilor, piețele mărfurilor sunt piețe globale.

De asta prețul petrolului sau al benzinei tinde să fie destul de uniformizat la nivel global, ținând cont și de impozitarea diferită pe care o practică diverse țări. Salariile pe de altă parte țin cont de specificul local, de oferta de muncă locală și mai ales de realitatea capitalului care determină diferența de productivitate între niște muncitori și alți muncitori.

Bogdan Glăvan

În esență, această realitate a capitalului este cea care face diferența între o economie și alta.

Deci, prețurile sunt cam aceleași, dar noi românii avem salarii mai mici decât nemții sau francezii pentru că avem mai puțin capital și aceasta este definiția sărăciei relative.

Suntem săraci și, mai exact, suntem săraci în capital. Dacă am avea și noi același capital ca Germania, atunci productivitatea muncii din România ar fi egală cu cea din Germania și veniturile reale ar fi identice. Până când acest lucru se va realiza, românii vor avea venituri reale mai mici”, a arătat Bogdan Glăvan.

YouTube video

Aducerea forței de muncă din afară, o soluție cu probleme

În ceea ce privește posibilitatea de a aduce muncitori din alte țări în România, pentru că aceștia muncesc pe mai puțini bani, Cristian Păun crede că este un lucru de înțeles, dar că trebuie să se ia în calcul și posibilele neînțelegeri care pot apărea din cauza culturilor și obiceiurilor diferite.

„Dacă este portiță legală pentru așa ceva, da. Adică, din punctul meu de vedere, până la urmă, la fel se întâmplă cu românii aduși de aici în Marea Britanie, cu aceeași ușurință cu care IKEA poate aduce oameni din Bangladesh să lucreze în România, dacă nu găsește oameni să accepte această salarizare.

Dar aici o să avem costuri societale adiționale, pe care ar trebui să fim pregătiți să le acceptăm. Dacă facem acest lucru, dacă aducem oameni din afară să lucreze în România, o să avem o problemă dacă acceptăm imigranți care sunt dintr-o zonă culturală foarte diferită de noi, trebuie să fim foarte atenți și cu acest lucru, ca să nu intrăm în conflicte culturale care vor da complicații mai mari pe termen lung decât ne putem închipui”, consideră Cristian Păun, în discuția cu PRESShub.

Mircea Cosea crede că aducerea de forță de muncă din afara României nu este doar legală sau morală, ci și foarte necesară.

„Nu este moral, este necesar pentru că România este cea mai păgubită țară din punct de vedere al migrării.

Noi pierdem forță de muncă activă mai mult ca după un război și în condițiile acestea, piața forței de muncă nu are cu cine să fie acoperită și trebuie să vină forță de muncă din exterior.

Deci migrarea forței de muncă în România va deveni din ce în ce mai importantă și vom avea muncitori din țări asiatice în primul rând care vor lucra în România pentru că noi nu mai avem forță de muncă disponibilă”.

De aceeași părere este și economistul Bogdan Glăvan, care a explicat că migrarea forței de muncă este unul dintre beneficiile globalizării, mai ales că și românii obișnuiesc să plece la muncă în alte țări.

„În lumea de astăzi globalizată în care trăim și în urma căreia avem beneficii uriașe, globalizarea produce beneficii atât de mari încât oamenii se întâlnesc în piețe din ce în ce mai mari, este complet firesc. Și eu ca economist fac lucrări sau echipe de studiu sau cercetare cu economiști din alte țări. Deci este firesc ca o multinațională să lucreze cu cine dorește.

Forța de muncă a României a fost și este în continuare relativ bine instruită, iar acest lucru este un avantaj.

Pe de altă parte, forța de muncă a părăsit România masiv. De ce ? Tocmai pentru a profita de pe urma randamentului ridicat al muncii în Germania, În Italia, în Spania.

Deci forța de muncă s-a deplasat unde este capitalul abundent pentru că acolo este productivitatea ei mare. Oamenii merg către salariile mai mari. Atunci companiile străine care vin în România poate au nevoie să lucreze cu alt tip de oameni, poate importă forță de muncă din Vietnam sau din alte părți de unde nivelul de capitalizare este și mai mic decât în România”.

Citește și: De unde sunt importate cele mai multe mașini second hand din România

Fără multinaționale, țara nu ar fi nici măcar ce este

Bogdan Glăvan a vorbit și despre faptul că scopul principal al unei afaceri este să obțină profit, iar acest lucru este legitim, în nici un caz nu trebuie blamat, cum consideră unele curente politice din România.

„Orice firmă acționează pe niște piețe. Profitul este scopul fundamental al oricărui afaceri și este foarte sănătos să fie așa, pentru că a obține profit înseamnă a ghici și a înțelege care sunt cele mai urgente nevoi ale consumatorilor și care sunt cele mai subevaluate resurse în piața respectivă.

Ai văzut că ai niște resurse ieftine și niște clienți dispuși să plătească pentru produsele tale și vii și acoperi acest «gap» și scoți profit.

După care, dacă tu chiar obții acel profit mare, deci ai găsit o nișă de piață unde resursele sunt sub-folosite și te-ai apucat să le folosești și ai obținut un profit foarte mare, atunci vor venii și alții după tine. Se cheamă imitare și majoritatea antreprenoriatului constă în acest proces de imitație. Antreprenorii se imită unii pe alții văzând unde se obține cea mai mare rată a profitului”.

Cristian Păun a vorbit și despre importanța pe care o au multinaționalele în România și de ce aceste companii nu pot fi comparate cu niște colonizatori.

„Fără multinaționale ne-ar fi mai rău decât cu ele. Dacă ne uităm în ultimele decenii, unul dintre motoarele principale ale dezvoltării României și ale faptului că țara arată cum arată astăzi îl reprezintă această prezență a multinaționalelor în țară.

Acestea au capital, au putere financiară, au un grad de integrare la nivel local și regional cum nu poate să aibă nicio companie autohtonă, vin cu transfer de tehnologie, cu tot felul de abilități care îmbunătățesc forța de muncă din România. În plus, plătesc taxe în România, și nu puține.

Avem două multinaționale care dau aproape de jumătate din exporturile României, vorbim de cei doi producători de mașini. Eu nu cred că putem spune că aceste multinaționale sunt colonizatori.

România nu este o țară bogată, nu este o țară cu putere financiară mare, încât să-și permită să stea pe picioarele ei și să producă lucruri avansate fără aportul financiar al unor multinaționale. Aceștia nu doar vin și plătesc taxe, ba mai mult, încheie contracte cu firme de pază, cu firme de curățenie, cu firme de transport, deci aceste companii au un efect de antrenare foarte important.

Deci nu se poate vorbi de colonie. Eu nu sunt de acord, ca economist, cu ideea aceasta că un antreprenor este stăpâni de sclavi pentru că și antreprenorul, străin sau român, ca și angajații lui sunt în sclavie la consumator. Ei există doar dacă consumatorul cumpără de la ei. Când consumatorul nu cumpără de la tine, chiar dacă ești multinațională, dai faliment”.

Atât Bogdan Glăvan, cât și Mircea Coșea resping ideea că multinaționalele sunt colonizatori. Mircea Coșea afirmă că de vină este, în ultimă instanță, statul român, care nu impune niște reguli mai clare acestor tipuri de afaceri.

„Opinia mea este că statul român este cât se poate de timid ca să zic așa, în fața multinaționalelor, nu are putere legislativă, este un stat care nu are instituții capabile să controleze foarte serios activitatea marilor companii străine care lucrează în România.

Deci aceste companii își permit foarte multe lucruri pentru că statul român le tolerează câteodată această încălcare a legilor pentru că nu are cum să-i penalizeze și mai ales nu are cum să-i controleze.

Organele care ar trebui să controleze activitatea acestor firme sunt departe de a fi competente și potente.

Uitați-vă la ANAF. ANAF nu este capabil să controleze marile firme, a arătat cât de incapabil este să controleze situația OMV-ului, se ocupă cu mici evazioniști, deci nu avem cum să discutăm cu aceste firme care până la urmă sunt cele care plătesc cele mai mari impozitele și care întrețin bugetul statului. Dar asta nu înseamnă că suntem o colonie, înseamnă că avem un stat care prin instituțiile sale nu-și poate impune regulile și interesele”, este de părere Mircea Coșea, în discuția cu PRESShub.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Veniturile astronomice ale șefilor din sistemul judiciar

Anul 2023 a fost unul extrem de profitabil pentru...

Nicu Ștefănuță a fost ales candidatul Grupului Verzilor pentru funcția de Vicepreședinte al Parlamentului European

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță a fost ales astăzi, 10...

Rusia. Ce se mai întâmplă cu mișcările de opoziție

Decesul lui Alexei Navalnîi de acum cinci luni a...

Instanța supremă se opune, din nou, deciziilor europene în legătură cu prescripția faptelor penale

Din grijă pentru drepturile inculpaților, 9 judecători de la...