Cât la sută din PIB plătește România pentru pensiile speciale și cu cât ar putea crește procentajul

Data:

spot_img

România plăteşte 0,85% din PIB pentru pensii speciale, iar în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% din PIB, a declarat miercuri Eugen Rădulescu, directorul direcţiei de stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), citat de Agerpres.

„Avem 0,85% din PIB pensii speciale. Nu se numesc pensii speciale decât o parte dintre ele. Unele se numesc pensii de serviciu. Eu cred că putem să le numim şi pensii de recunoştinţă sau contribuţii de recunoştinţă. Nu le numim pensii speciale. Dar ele tot aia sunt, pentru că nu respectă niciunul dintre cele trei criterii pe care le avem noi toţi ceilalţi muritori: durata de cotizaţie, vârsta de pensionare şi modul de calcul al pensiei, în aşa fel încât, dacă anul acesta vorbim de 0,85% din PIB, care reprezintă pensiile speciale, în doi – trei ani s-ar putea să ajungem la 1,5% şi atunci va fi din ce în ce mai greu să arătăm că acestea sunt o cheltuială bugetară nu numai inacceptabilă, dar insuportabilă, nesustenabilă”, a spus Eugen Rădulescu, la prezentarea lucrărilor ‘Stabilitate financiară. Lucrări selectate’ şi ‘Financial stability. Selected works’, publicate în Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale a României – Aniversar 140 de ani’.

Reamintim că principalele categorii de pensionari speciali sunt militarii, polițiștii, magistrații, diplomații, funcționarii parlamentari, personal aeronautic civil, personalul auxiliar din instanțe și angajații Curții de Conturi.

El a mai menţionat că anul acesta România trebuie să majoreze cheltuielile militare de la 2% din PIB la 2,5%.

Eugen Rădulescu a vorbit şi despre profitabilitatea băncilor şi a subliniat că abordările în care se îndeamnă la alungarea băncilor pentru că „ne fură banii” sunt „încremenite într-un proiect de acum 40 de ani” şi că pornesc de la faptul că ratele dobânzilor la credite sunt mai ridicate în România decât în ţările occidentale.

„Dacă ne uităm la ultimele cifre, vom vedea că rata medie a randamentului capitalurilor în sistemul bancar este binişor sub nivelul mediu al randamentului capitalului în economia naţională”, a afirmat Eugen Rădulescu. (G4 Media)

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Schema Nordis – Apartamente de lux vândute de două ori

Recorder a prezentat o investigație potrivit căreia sute de...

Cine sunt judecătorii care au exclus-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni

Într-o ședință de sâmbătă seară, Curtea Constituțională a stabilit...

Hanul Roșu din Centrul Vechi al Capitalei va fi restaurat

Hanul Roșu din Centrul Vechi al Capitalei va fi...