Organizații civile din țară și din diasporă au inițiat o întrunire la Bruxelles cu tema Reforma justiției în România. Dezbaterea despre bună guvernare, dar mai ales despre lipsa dialogului cu autoritățile din țară, a avut loc în prezența unor europarlamentari din România, Germania, Ungaria.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri o lege care înăsprește sancțiunile pentru depozitarea ilegală a deșeurilor și aduce noi obligații pentru municipalități.
Cel puțin 30 de milioane de vehicule electrice cu emisii zero sunt prevăzute să ruleze pe drumurile UE până în 2030. Mașinile electrice vor scădea semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, însă există și un aspect dăunător pentru mediu: bateriile acestora.
CAPCANA şi FRUNZE DE DOR, deschid a 9-a ediție a turneului „Teatru Românesc la Bucureşti, Iași și Chişinău", 2023.
Teatrul Naţional din Bucureşti găzduieşte şi...
Prima licitaţie de lucrări aferentă autostrăzii A8 Tg Mureş - Iaşi cuprinde şi o scurtă secţiune, de aproape un kilometru, pe teritoriul judeţului Iaşi....