Un militar în cadrul forțelor armate franceze a fost găsit mort, duminică, într-o cameră a Hotelului Pullman din București, au declarat pentru G4Media.ro surse...
Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane anunță că, în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, s-au derulat negocieri colective la nivelul CFR Marfă și...
Peste 200 de volume sunt, începând de ieri, la dispoziția micuților cu chef de lectură din oraș. Investiția a fost posibilă grație unui parteneriat încheiat între un ONG și Primăria Oțelu Roșu.
MAE precizează că respinge aserțiunile exprimate de Președintele Federației Ruse în discursul susținut cu ocazia Zilei Unității Naționale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenții teritoriale față de Ucraina.
Curtea de Apel București (CAB) a decis, în primă instanță, că istoricul timișorean Victor Neumann a colaborat cu Securitatea. Potrivit documentelor de la dosar,...