PressHub: Din țară

SPORT „Comunicarea pentru un club devine din ce în ce mai importantă”

Federaţia Română de Baschet a organizat luna aceasta două sesiuni de dezbateri dedicate conducătorilor şi reprezentanților departamentelor media, comunicare și marketing ai echipelor de seniori. Acestea au fost coordonate de Mario Leo, CEO al companiei germane RESULT Sports.

Bărbat amendat de jandarmi înainte de a se rătăci în munte. Nu era echipat

Un bărbat de 35 de ani din București a fost recuperat, sâmbătă seara, dintr-o zonă periculoasă a stațiunii Straja din Valea Jiului, județul Hunedoara. Înainte de a se rătăci fusese amendat de o echipă de jandarmi montani, tocmai pentru că nu respecta normele de conduită în perimetrele schiabile.

Dedesubturile de neînţeles ale procesului dintre medicul Tesloianu şi Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. Miza: o funcţie de şef remunerată cu zero lei

Cu medicul Dan Tesloianu după gratii, procesul deschis de acesta împotriva conducerii Spitalului „Sf. Spiridon” merge mai departe. Bătălia juridică se desfăşoară ca între gentlemeni, fondul reprezentat, potrivit procurorilor, de sutele de stimulatoare cardiace recuperate de la morţi şi reimplantate sub coordonarea lui Tesloianu abia fiind vag atins în treacăt, putând fi înţeles doar de iniţiaţi. 

Poveștile voluntarilor ieșeni care au ajutat refugiați: „Acele figuri nu le mai uiţi niciodată”

„Am şters senzaţia de neputinţă”, spune, la un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, Smaranda Hristodorescu, o tânără din Iaşi care a ajutat...

Refugiații ucraineni din Oradea s-au rugat pentru pace în catedrala greco-catolică

„Pace și dreptate pentru victimele războiului” s-a numit evenimentul organizat în Oradea vineri, 24 februarie, la împlinirea unui an de la pornirea ofensivei militare...

Ultima oră

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img