PressHub: La zi

Senatorul Irineu Darău intră în cursa pentru șefia USR. ”Abia aștept să îi concurez pe Dan Barna și Dacian Cioloș, le arunc mănușa să...

Congresul USR este programat la începutul lunii octombrie, mai exact pe 2 octombrie. Potrivit statului formațiunii, președintele va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de toți membrii formațiunii politice.

Experții avertizează: o variantă de covid mai rea decât Delta și Lambda ar putea apărea curând

A urmat varianta Beta, care îi face pe cei tineri mai bolnavi, iar varianta Gamma îi face pe cei care au scăpat de virus prin boală să se reîmbolnăvească.

PSD a atacat la Curtea de Apel București prevederile Guvernului care limitează numărul de participanți la mitinguri

Spre deosebire de mitinguri şi demonstraţii, în cazul evenimentelor culturale participarea este condiţionată de vaccinare sau test PCR, nu justifică restrângerea dreptului la întrunire, atât timp cât, conform informaţiilor oficiale, nu există date ştiinţifice cu privire la transmiterea/netransmiterea virusului de către persoanele imunizate.

Temperaturile ridicate, cauzate de schimbările climatice

E posibil ca săptămâna aceasta să avem record de temperatură la nivel european, în partea aceasta de sud a Europei. Sunt lucruri legate de schimbările climatice..

Pentru stăvilirea carnagiului de pe șosele, un polițist propune înăsprirea pedepselor din Codul Rutier

Din 2007, de când România a devenit stat membru UE, în fiecare an, fără nicio excepţie, ţara noastră a fost statul european cu cele...

Ultima oră

spot_img

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

spot_img