Doi procurori care instrumentează mai multe dosare în care sunt implicaţi actuali şi foşti şefi ai Iaşului candidează pentru funcţii de conducere în structurile centrale ale DIICOT şi DNA.
Surse din echipa lui Florin Cîțu au declarat pentru G4Media că Ludovic Orban a grăbit convocarea Birourilor Permanente ale Parlamentului chiar în noaptea moțiunii, deși acest atribut îi revenea Alinei Gorghiu (susținătoare a lui Florin Cîțu).
Modul de operare est relativ simplu și, totodată, greu de dovedit. În majoritatea centrelor de vaccinare sunt cabine individuale de vaccinare, iar ce se întâmplă acolo rămâne doar între medic sau asistentă și persoana căreia ar trebui să i se facă vaccinul.
Documentul are ca dată de intrare 2 septembrie, iar Ministerul Dezvoltării este instituția care l-a trimis către Ministerul Justiției. Documentul contrazice astfel versiunea lansată de premierul Florin Cîțu, care l-a acuzat pe Stelian Ion că nu ar fi vrut să avizeze proiectul de OUG.
Modernizări sunt şi lucrările care cedează, se surpă, se strică ori suferă de infiltraţii, precum Pasajul din Centru sau zidul de sprijin de la Plaja "Dunărea". Modernizări despre care credeam că-s făcute de vreun Meşter Manole, de aia nu rezistă.