ISIS-K sau IS-K sau, pentru a-i da numele mai precis, Statul Islamic din Provincia Khorasan – este afiliatul regional al grupului Stat Islamic care activează în Afganistan și Pakistan.
51 de percheziţii s-au derulat, printre altele, în Oradea şi Salonta, iar potrivit surselor BIHOREANULUI, printre persoanele "călcate" de anchetatori se numără şi un notar public, dar şi avocaţi.
Împrumutul BERD a fost aprobat anul trecut şi, între timp, au fost îndeplinite formalităţile pentru accesarea finanţării, un ultim pas în acest sens fiind îndeplinit la sfârşitul lunii iulie 2021 când banca europeană a aprobat, la rândul ei, acordarea creditului.
Prima etapă a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Sfântul Spiridon s-a încheiat cu o înfrângere a unui candidat cotat de unii cu prima şansă.