Într-un amplu interviu acordat PressHUB, Cosmin Andreica a vorbit despre „cea mai dezastruoasă situație din toate timpurile” în care se află în prezent Poliția Română. Andreica atribuie această stare de fapt în primul rând controlului politic asupra instituției prin fenomenul împuternicirilor în funcții de conducere a personalului încadrat din sursă externă. Despre aceste împuterniciri, Andreica afirmă că încalcă prevederile legale, încadrându-se la categoria abuz în serviciu.
O altă problemă a sistemului este reprezentată, în opinia lui Andreica, de reducerea timpului de formare profesională a agenților de poliție de la 2 ani la 1 an, respectiv la 3- 6 luni pentru agenții încadrați din sursă externă. Paradoxal, cu doar 3 luni de formare profesională, unii agenți trebuie să aplice peste 1.000 de acte normative și să instrumenteze dosare penale. Comportamentul neadecvat al superiorilor, care pot folosi expertiza psihologică drept mijloc de pedepsire a subalternilor, precum și lipsa de asumare a răspunderii de către superiori explică, în bună măsură, demisiile din ce în ce mai timpurii din sistem.
Peste 15.000 de pensionări prin trecere in rezerva au avut loc în ultimii ani, de teama modificarii legislației în privința pensionării, ceea ce a dus la un dezechilibru în sistemul de poliție prin eliminarea vârstei de mijloc. La toate acestea se adaugă proasta salarizare a agenților de poliție, al căror câștig lunar echivalează cu 1,2 x salariul minim. Judecând din perspectiva salarizării, Andreica consideră că „Poliția Română concurează direct pe piața muncii cu marii retaileri din capitală”, care oferă venituri similare (de 4.500–5.500 lei net) pentru posturi de agenți de vânzări.
În prezent, MAI se confruntă cu un deficit de personal de 25%. Dată fiind situația, Andreica susține că și mâine se pot repeta tragedii precum cele de la Caracal, Onești sau 2 Mai.
Cele mai importante declarații
„…în continuare ne aflăm într-o situație de deficit de personal, de deprofesionalizare și de exercitare a funcțiilor de conducere prin împuterniciți și desemnați.”
„Un ofiţer încadrat din sursă externă poate fi numit într-o funcție de conducere, prin împuternicire sau desemnare, la comandă politică, foarte uşor şi fără nicio explicaţie.”
„Conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Poliţia Română și Ministerul Afacerilor Interne au obligația legală de a organiza și de a desfăşura concursul în termen de cel mult 12 luni de la data împuternicirii. Acest lucru nu s-a întâmplat la timp, situație care, din punctul nostru de vedere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.”
„Totuși, la momentul împuternicirii domnului Liviu Vasilescu – fost șef al Poliției Române -, deoarece acesta avea studii inginerești și nu de drept, reprezentanții ministerului au modificat fișa postului, eliminând cerința studiilor juridice și păstrând doar condiția generală a studiilor superioare.”
„În prezent, acest lucru înseamnă că orice ofițer — absolvent de speologie, sociologie sau asistență socială — poate ocupa funcția de director general al DGA și poate conduce alți șefi de servicii și ofițeri pentru care, culmea, fișa postului impune în continuare studii juridice.”
„Nu de puține ori am întâlnit situații în care șefii se scuzau că sunt doar împuterniciți și că nu pot lua decizii ferme în privința anumitor probleme, motivând că: «astăzi sunt pe funcție, iar mâine s-ar putea să nu mai fie».”
„Atunci când alegi un singur ofiţer dintr-o bază de 50 de ofiţeri care ar putea face obiectul împuternicirii, fără a le oferi celorlalți 49 o explicație privind criteriile alegerii, golești de conţinut noţiunea de profesionalism.”
„de cele mai multe ori cei care sunt împuterniciți anterior sunt și singurii candidați la concurs sau, chiar dacă mai avem un al doilea candidat, acesta s-a înscris doar de dragul de a crea aparența unei concurențe. ”
„Astăzi, un poliţist absolvent de la Câmpina care probabil este din Suceava şi a fost repartizat în Bucureşti primeşte 375 de lei compensație de chirie. Cu această sumă, nu știu dacă reușiți să găsiți măcar un loc de parcare pe care să-l închiriați pe lună, nicidecum o locuință!”
“Astăzi salariul mediu al unui polițist este egal cu 1,2 x salariul minim, adică doar cu puțin peste salariul minim brut pe economie. Această degradare a puterii de cumpărare a adus profesia într-o zonă absurdă: Poliția Română concurează direct pe piața muncii cu marii retaileri din capitală sau din marile orașe, unde posturi de asistent de vânzări sau casier oferă venituri similare (de 4.500–5.500 lei net).”
„În momentul de față, acest drept ne este interzis prin Legea nr. 367/2022. Deși, conform Constituției, doar cadrele militare au o astfel de interdicție, prin lege această restricție a fost extinsă nejustificat și asupra polițiștilor. Este un subiect sensibil deoarece reprezintă o încălcare flagrantă a Cartei Sociale Europene, polițiștii din România fiind singurii din statele membre UE care nu au dreptul la grevă. Am declanșat deja un mecanism de plângere colectivă la nivelul Consiliului Europei.”
„Din programul de 12 luni de școlarizare pe care îl parcurge într-o școală de poliție, 6 luni sunt alocate stagiului de practică. Mai rămân alte 6 luni. Din aceste 6 luni rămase, scăzând vacanțele și perioadele de examinare, timpul efectiv de cursuri este extrem de scurt. Acest interval de timp petrecut în școală nici nu ar trebui să-i permită unui agent de poliție să instrumenteze dosare penale, așa cum se întâmplă în momentul de față. ”
„Este același lucru și în cazul polițiștilor încadrați din sursă externă, pentru care sunt organizate «cursuri de iniţiere în carieră» de 3 luni, iar ulterior, polițistul încadrat din sursă externă poate să instrumenteze dosare penale, să propună sau să dispună măsuri preventive şi să efectueze aproape orice fel de acte de urmărire penală.”
„Ne confruntăm cu un val masiv de infracțiuni informatice. (…) Instituția Poliției Române nu are nici în acest moment o reacție și un răspuns adecvat la această situație.”
„Cu o sinceritate dezarmantă, colegul mi-a mărturisit că singura lui legătură cu domeniul informatic era faptul că își plătea utilitățile online, prin intermediul aplicațiilor mobile și pe e-mail. Atât. Nu deținea niciun fel de cunoștințe despre infracționalitatea cibernetică sau despre tehnologia informației. (…) Acesta este nivelul; încercăm să aruncăm praf în ochii societății: creăm structuri pe hârtie și alocăm oameni în organigrame, însă atunci când ne uităm în detaliu, constatăm că acești colegi nu au nici instrumentele tehnice necesare și nici nu le-a fost asigurată formarea profesională minimă pentru a face față noilor provocări.”
„Avem demisii tot mai timpurii(…) vedem cum tot mai mulți tineri, la doar 3, 4 sau 5 ani de la încadrare, aleg să demisioneze din sistem(…) tot mai mulți reclamă comportamentul neadecvat al superiorilor și lipsa totală de asumare(…)Astfel, polițiștii din funcțiile de execuție sunt lăsați complet de izbeliște, fără coordonarea și sprijinul de care au nevoie..”
„Acești psihologi de unitate sunt folosiți de către șefi, în marea majoritate a cazurilor, pentru realizarea unor evaluări psihologice în condiții speciale, cu scopul de a-l pedepsi pe polițist. (…) Vă dau un exemplu concret: un agent de poliție de la o secție din București, devenit incomod pentru conducere, a fost trimis de 7 ori la psiholog. Când ești trimis de 7 ori la psiholog, scopul este evident: să fii dezechilibrat emoțional, provocat să reacționezi, pentru a fi ulterior sancționat și stigmatizat în fața colectivului.”
„A veni și a spune ipocrit că «știai la ce te înhami când ai intrat în Poliție și nu ai nicio scuză că nu faci faţă» reprezintă o absurditate totală.”
“Nu numai că au fost nedreptățiți, dar de fiecare dată, în prezentarea situației juridice a dreptului la pensie al cadrelor militare și al polițiștilor, au fost omise date statistice relevante care ar fi adus obiectivitate dezbaterii.”
„ în cadrul MAI nu sunt recunoscute bolile profesionale specifice fiecărei linii de muncă.”
„Peste 35% din plecările prin trecere în rezervă ale colegilor noștri au fost determinate de frica de modificare a legislaţiei. (…) Am avut peste 15.000 de pensionări în ultimii ani care au dezechilibrat sistemul de poliție, practic au eliminat vârsta de mijloc din sistem, iar acum avem polițiști ori foarte tineri, ori foarte aproape de pensie. ”
„Astăzi se merge pe același raționament greșit: se desființează dispecerate locale pentru a economisi bani, ignorând că această reducere de costuri ne poate costa vieți omenești.”
„…dacă ne uităm la cele mai rezonante tragedii și analizăm în fiecare speță ceea ce s-a întâmplat, respectiv măsurile care au fost luate, constatăm că multe dintre ele au fost luate pentru a putea răspunde presiunii mediatice, cu privire la răspundere și responsabilitate.”
„…un nou caz Caracal se poate repeta oricând.”
„Nici în momentul de față, după ani de zile de la tragedie, Proiectul Legii privind persoanele dispărute — care includea un filtru clar, la solicitarea expresă a familiei, nefiind o măsură arbitrară de localizare sau interceptare — nu a fost dezbătut și supus la vot în Parlament în vederea promulgării.”
„Dacă ne raportăm la o altă tragedie, cea de la Onești, acolo procurorul a stabilit absurd că de vină au fost victimele care l-au provocat pe agresor. Nu a suportat consecințe niciunul dintre șefi și nici cei din conducerea Poliției Române de la acea vreme. (…) Și să nu uităm că, în tot acest timp, șeful de poliție de la Onești căuta pe rețeaua internă procedura de intervenție în cazul luării de ostatici. Practic, nu învățăm nimic din aceste tragedii și riscăm să le repetăm oricând.”
PressHub: Ați afirmat cu altă ocazie că Poliția Română se află în cea mai dezastruoasă situație din toate timpurile. Vă mențineți afirmația? Ce anume aveți în vedere în sprijinul ei?
Sigur, nu s-a schimbat nimic de la afirmația precedentă, în continuare ne aflăm într-o situație de deficit de personal, de deprofesionalizare și de exercitare a funcțiilor de conducere prin împuterniciți și desemnați. În privința persoanelor împuternicite și desemnate, dacă mâine s-ar organiza concurs pentru ocuparea acelei funcții pe care ele o exercită prin împuternicire, s-ar putea constata că aceste persoane nici măcar nu îndeplinesc condițiile pentru participare la concurs. Este greu de înțeles de ce conducerea Poliției Române și conducerea Inspectoratelor de Poliție Județene acceptă aceste variante de provizorat, în care lipsa definitivării pe post și lipsa îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea acelei funcții, determină neîncredere din partea colectivului în persoana care ar trebui să coordoneze și să conducă activitatea acelor structuri.
PressHub: “Dacă ai contactele potrivite și relațiile potrivite, mâine intri în Poliție, iar poimâine ești împuternicit șef pe o funcție”, declarați tot dumneavoastră. Cât de amplu și recurent este fenomenul împuternicirilor în Poliție și cum afectează el întregul sistem?
Cosmin Andreica: A fost un răspuns la o întrebare despre cât de repede și în ce condiții poate să fie împuternicit pe o funcție de conducere, de exemplu, un ofițer. Și am spus că în ultimii 10-15 ani au fost eliminate o serie de elemente cu privire la condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru exercitarea funcțiilor de conducere. Astăzi, un ofițer încadrat din sursă externă, după ce a fost definitivat în profesie, poate să fie nominalizat să exercite absolut orice fel de funcție de conducere, chiar dacă are zero experiență în funcții de conducere, sau chiar dacă are un singur an de vechime în specialitatea structurii pe care el este împuternicit să o conducă. Eliminarea criteriilor de exercitare a funcțiilor de conducere a fost urmarea imixtiunii politice în sistemul de poliție. Un ofițer încadrat din sursă externă poate fi numit într-o funcție de conducere, prin împuternicire sau desemnare, la comandă politică, foarte ușor și fără nicio explicație.
Dacă noi, ca organizație sindicală, întrebăm instituția Poliției care au fost condițiile care au stat la baza împuternicirii, de exemplu, a unui ofițer în funcția de inspector- șef, instituția ne comunică faptul că nu este obligată să ofere astfel de explicații și că rolul managerial și de gestionare a resursei umane aparține exclusiv conducerii acesteia.
Iar în ceea ce privește împuternicirile, abia după aproximativ două luni de la publicarea materialului jurnalistic realizat la mijlocul acestui an pe tema acestui fenomen, au fost scoase la concurs acele poziții. Conform Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, Poliția Română și Ministerul Afacerilor Interne au obligația legală de a organiza și de a desfășura concursul în termen de cel mult 12 luni de la data împuternicirii. Acest lucru nu s-a întâmplat la timp, situație care, din punctul nostru de vedere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.Cu toate acestea, din păcate, în prezent nu există voință pentru cercetarea unor astfel de fapte.
PressHub: De când datează fenomenul împuternicirilor?
Cosmin Andreica: Așa cum l-am documentat noi, fenomenul a început în urmă cu aproximativ 15-17 ani. Dacă ne raportăm la anii 2010, 2011, 2012 vedem că împuternicirile sunt semnificativ mai puține față de ceea ce avem astăzi. Cu 15 ani în urmă exista un ghid al carierei în sistemul de poliție care obliga la îndeplinirea anumitor condiții pentru a ocupa și exercita anumite funcții de conducere. În momentul de față nu mai există acel ghid al carierei. Toate condițiile sunt stabilite din pix de către cei care organizează concursul sau care gestionează fișele de post.
Vă pot da și exemple concrete la nivel înalt, care din punctul nostru de vedere au compromis integritatea instituției. De exemplu, pentru postul de director general al Direcției Generale Anticorupție erau solicitate în mod expres studii superioare juridice. Totuși, la momentul împuternicirii domnului Liviu Vasilescu — fost șef al Poliției Române —, deoarece acesta avea studii inginerești și nu de drept, reprezentanții ministerului au modificat fișa postului, eliminând cerința studiilor juridice și păstrând doar condiția generală a studiilor superioare. Astfel, în urma acestui demers, domnul Vasilescu a putut fi împuternicit și, ulterior, numit în funcția de director al DGA. Din punctul nostru de vedere, această modificare, făcută cu dedicație pentru dumnealui, a creat o breșă extrem de periculoasă. În prezent, acest lucru înseamnă că orice ofițer — absolvent de speologie, sociologie sau asistență socială — poate ocupa funcția de director general al DGA și poate conduce alți șefi de servicii și ofițeri pentru care, culmea, fișa postului impune în continuare studii juridice.
PressHub: Aveți o statistică privind numărul împuternicirilor?
Cosmin Andreica: Nu avem o statistică. De fiecare dată când am întrebat despre numărul de împuterniciri, frecvența și secvențialitatea lor la nivelul unor structuri, ni s-a comunicat că instituția nu deține astfel de date personalizate. Cu alte cuvinte, trecând peste faptul că nu ne erau oferite informații, mesajul subliminal este că instituției nu-i pasă de numărul de volumul de împuterniciri, dovadă că nici măcar nu aveau la dispoziție aceste statistici.
PressHub: Care sunt consecințele acestor împuterniciri asupra bunului mers al sistemului?
Cosmin Andreica: Este clar că, în momentul în care o funcție de conducere devine vacantă (fie prin demisie, prin trecere în rezervă sau din orice altă cauză), ea trebuie exercitată de o persoană cu titlu provizoriu, până la organizarea concursului. Însă, de la o astfel de situație concretă și până la a folosi un asemenea instrument prin abuz de putere este o cale lungă, iar consecințele sunt multiple.
În primul rând, consecințele se răsfrâng atât asupra calității serviciilor oferite de subalternii din acea structură, cât și asupra nivelului de responsabilitate pe care îl are ofițerul respectiv. Nu de puține ori am întâlnit situații în care șefii se scuzau că sunt doar împuterniciți și că nu pot lua decizii ferme în privința anumitor probleme, motivând că: “astăzi sunt pe funcție, iar mâine s-ar putea să nu mai fie”.
O altă consecință este aceea că un astfel de fenomen duce la o lipsa de predictibilitate în atingerea obiectivelor instituționale. Perpetuarea stării de provizorat prin împuterniciri și desemnări limitează totodată îndeplinirea obiectivelor instituționale care trebuie să fie urmărite de acești manageri din Poliția Română. Și aici mă refer la fenomenul infracțional, mă refer la indicatori de rezultat, cantitativi și calitativi, pe baza cărora ei să fie evaluați.
Și, nu în ultimul rând, prin fenomenul împuternicirilor se elimină complet principiul meritocrației. Atunci când alegi un singur ofițer dintr-o bază de 50 de ofițeri care ar putea face obiectul împuternicirii, fără a le oferi celorlalți 49 o explicație privind criteriile alegerii, golești de conținut noțiunea de profesionalism. În acest fel, le tai celorlalți motivația de a performa și de a atinge standardele profesionale necesare pentru a avea, la rândul lor, o șansă cinstită la o funcție de conducere. Iar acest lucru se vede foarte bine în momentul în care avem concursuri pentru ocuparea unor funcții importante. Evident că ne așteptăm ca în momentul în care se scoate o funcție de inspector-șef, de adjunct de inspector-șef la nivelul unui inspectorat de poliție județean, să avem cel puțin 5, 10, 15 doritori, nu?! Însă vedem că de cele mai multe ori cei care sunt împuterniciți anterior sunt și singurii candidați la concurs sau, chiar dacă mai avem un al doilea candidat, acesta s-a înscris doar de dragul de a crea aparența unei concurențe.
PressHub: În 2010, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina înregistra o concurență de 7 candidați pe un loc. În ultimii ani, însă, această concurență s-a redus la 1,5 candidați pe loc, mai puțin de 1 candidat pe loc ajungând în proba scrisă. De ce nu mai sunt atractive pentru tineri școlile de poliție astăzi?
Cosmin Andreica: Într-adevăr, cifrele sunt alarmante cu privire la concurența foarte slabă de la nivelul instituțiilor de învățământ ale MAI. Am constatat că principala nemulțumire este reprezentată de nivelul salarial și de incertitudinea drepturilor de care beneficiază polițiștii în momentul în care intră în sistem. Mă refer în special la drepturile acordate pe durata carierei. Dacă citim acum Statutul polițistului și vedem că polițistul are dreptul la o compensație de chirie de 50% din salariu, în realitate, suma este plafonată la nivelul anului 2009, deoarece ordonanțele „trenuleț” au dus la înghețarea bazei de calcul la care se raportează drepturile salariale și procentele aferente. Astfel, astăzi, un polițist absolvent de la Câmpina — care probabil este din Suceava și a fost repartizat în București — primește 375 de lei compensație de chirie. Cu această sumă, nu știu dacă reușiți să găsiți măcar un loc de parcare pe care să-l închiriați pe lună, nicidecum o locuință!
Toate aceste drepturi asociate profesiei, care înainte erau bătute în cuie și de care nu se atingea nimeni, au fost, începând cu anul 2010, înghețate, plafonate, suspendate sau menținute în plată la un nivel inferior. De aceea, astăzi este o adevărată provocare să găsiți un polițist care să vă poată spune din ce este compus salariul său. Nu veți găsi niciun polițist care, uitându-se pe fluturaș, să vă poată explica structura acestuia. El știe doar că la finalul lunii, la rubrica „rest de plată” de pe card, a încasat 5.400 de lei, de exemplu, fără să știe exact ce reprezintă fiecare sumă în parte.
PressHub: Ce demersuri au fost făcute de sindicatele din Poliție pentru a debloca salarizarea și pentru a elimina plafonările succesive?
Cosmin Andreica: Au existat foarte multe discuții. Problema este — și trebuie să recunoaștem acest lucru, chiar dacă este dureros — că nivelul nostru de reacție din punct de vedere sindical este mult diminuat. Deși suntem singura categorie din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională care are dreptul de a se organiza în sindicate (ca funcționari publici cu statut special — polițiști), acțiunile noastre sunt puternic limitate.
Noi nu avem dreptul să facem politică, nu ne putem afișa alături de oameni politici și nu putem face negociere de tip politic, deoarece s-ar putea interpreta că ne exprimăm o apartenență politică, existând o interdicție legală clară în acest sens. În schimb, pentru alte profesii și organizații sindicale din alte domenii de activitate, există un lobby destul de pronunțat atunci când vine vorba despre modificări legislative privind drepturile salariale sau noi majorări de venituri.
în anul 2010, măsurile de austeritate și înghețarea drepturilor salariale au vizat unitar toate categoriile din sectorul public. Însă, ulterior (în etapele 2012, 2014 și 2016), au apărut o serie de derogări și excepții legislative care au dezghețat și au crescut treptat veniturile altor categorii profesionale, în timp ce polițiștii au fost lăsați la același nivel de sacrificiu.
Situația s-a perpetuat și în 2017, o dată cu adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Ministrul Muncii de la acel moment, doamna Olguța Vasilescu, alături de ministrul de Interne, doamna Carmen Dan — (ambele fiind membre ale aceluiași partid de guvernământ), ne-au cerut un nou „sacrificiu temporar”. Ni s-a explicat că prioritatea națională absolută era sistemul de sănătate, unde se impunea o majorare consistentă pentru a opri exodul medicilor din țară, dându-se asigurări ferme că polițiștii vor urma imediat în calendarul de aplicare. Acea promisiune nu s-a materializat niciodată, iar graficul de punere în aplicare a Legii 153/2017 a fost suspendat și trenat prin ordonanțe succesive.
În 2011 salariul mediu al unui polițist reprezenta echivalentul a aproximativ 4,8 x salariul minim brut pe economie garantat în plată, adică polițistul avea în medie 8 salarii minime. Astăzi salariul mediu al unui polițist este egal cu 1,2 x salariul minim, adică doar cu puțin peste salariul minim brut pe economie. Această degradare a puterii de cumpărare a adus profesia într-o zonă absurdă: Poliția Română concurează direct pe piața muncii cu marii retaileri din capitală sau din marile orașe, unde posturi de asistent de vânzări sau casier oferă venituri similare (de 4.500–5.500 lei net).
Mai mult,polițiștii nu au dreptul astăzi, în România, să declanșeze conflicte colective de muncă având consecința organizării unei greve, de exemplu, așa cum se întâmplă în sănătate și în învățământ — două dintre cele mai mari domenii de activitate din sectorul public. Și atunci, politicienii, cunoscând acest lucru, evident că ne sacrifică ori de câte ori apar discuții despre salarizare.
PressHub: Cine interzice dreptul la grevă?
Cosmin Andreica: În momentul de față, acest drept ne este interzis prin Legea nr. 367/2022. Deși, conform Constituției, doar cadrele militare au o astfel de interdicție, prin lege această restricție a fost extinsă nejustificat și asupra polițiștilor. Este un subiect sensibil deoarece reprezintă o încălcare flagrantă a Cartei Sociale Europene, polițiștii din România fiind singurii din statele membre UE care nu au dreptul la grevă.
Am declanșat deja un mecanism de plângere colectivă la nivelul Consiliului Europei. Procedura durează între 13 și 24 de luni. Sperăm ca, la fel ca în cazurile altor state membre care au încercat prin legislația națională să restricționeze dreptul polițiștilor de a se organiza în sindicate și de a face grevă și care au fost obligate ulterior să își adapteze legislația, să obținem același rezultat, astfel încât să avem o pârghie reală de reacție. Am avut deja o discuție în luna aprilie a acestui an cu privire la mecanismul de collective complaint pentru ca, prin sesizarea Consiliului Europei, acesta să interpeleze România, solicitând explicații referitoare la modul în care respectă dreptul de asociere și dreptul la grevă al polițiștilor.
PressHub: Nu doar concurența s-a redus la școlile de poliție, ci și perioada de pregătire profesională, de la 2 ani la 1 an, începând cu anul 2017. Pentru polițiștii încadrați din surse externe, perioada de pregătire este și mai scurtă — între 3 și 6 luni. Cât de bine poate face față un agent de poliție cu mai puțin de 1 an de pregătire cerințelor profesiei?
Cosmin Andreica: Durata de pregătire este complet insuficientă. Nu putem vorbi sub nicio formă despre o formare profesională adecvată pentru un agent de poliție care, imediat ce termină școala de poliție, trebuie să aplice peste 1.000 de acte normative: legi, ordonanțe de guvern, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern și alte acte normative specifice, pentru care i se acordă competență de constatare și/sau sancționare, fiind desemnat ca fiind organ constatator.
Din programul de 12 luni de școlarizare pe care îl parcurge într-o școală de poliție, 6 luni sunt alocate stagiului de practică. Mai rămân alte 6 luni. Din aceste 6 luni rămase, scăzând vacanțele și perioadele de examinare, timpul efectiv de cursuri este extrem de scurt. În acest interval scurt, el ar trebui să fie pregătit teoretic și practic în drept contravențional, drept penal, drept procesual penal, drept civil, dar și în privința legislației speciale ce vizează infracțiunile de mediu, violența domestică, regimul rutier și întreaga paletă legislativă pe care polițiștii trebuie să o aplice zilnic în activitatea operativă. Acest interval de timp petrecut în școală nici nu ar trebui să-i permită unui agent de poliție să instrumenteze dosare penale, așa cum se întâmplă în momentul de față. Aceasta este o realitate gravă, pe care societatea civilă, din păcate, nu o cunoaște.
În procesul judiciar, toți actorii implicați — de la avocatul care asigură apărarea inculpatului, până la grefier, procuror, judecător și experți judiciari — au studii superioare juridice. În schimb, în cazul nostru, deși agenții de poliție întocmesc acte de urmărire penală și pot instrumenta dosare penale complexe, ei fac acest lucru fără să dețină studii superioare în domeniul științelor juridice.
De-a lungul anilor, Ministerul a încercat să introducă diverse reglementări prin care să susțină că perioada de școlarizare acoperă și pregătirea în domeniul cercetării penale. S-a încercat, practic, crearea unei substituiri artificiale a cunoștințelor de specialitate dobândite într-o facultate de drept, argumentul fiind acela că, dacă un elev a avut în programa școlară ore de drept penal și de procedură penală în cele 6 luni de școală (ore alocate care sunt foarte puține), acest lucru ar fi suficient pentru a instrumenta dosare penale și a întocmi acte de urmărire penală. Este același lucru și în cazul polițiștilor încadrați din sursă externă, pentru care sunt organizate „cursuri de inițiere în carieră” de 3 luni, iar ulterior, polițistul încadrat din sursă externă poate să instrumenteze dosare penale, să propună sau să dispună măsuri preventive și să efectueze aproape orice fel de acte de urmărire penală. Acest lucru reprezintă, din punctul nostru de vedere, o vulnerabilitate majoră și un risc uriaș în privința calității întocmirii actelor de urmărire penală și a soluțiilor din dosare.
Decizia de a limita perioada de formare profesională a fost luată din cauza deficitului de personal și din dorința de a scoate cât mai repede în stradă promoțiile din școlile de agenți de poliție. A fost menționată ca măsura provizorie, urmând să se revină la durata de studii inițială, de 2 ani. Cu toate acestea, iată că această decizie provizorie a fost menținută de la an la an, ajungând astăzi să reprezinte o regulă în sistem.
Sigur, m-am referit la agenții de poliție, dar problema lipsei de formare apare și în cazul ofițerilor pregătiți în Academia de Poliție. În Academia de Poliție avem o altă problemă, cu toate că vorbim despre o durată de 3 ani, calitatea actului educațional a scăzut de la un an la altul. Acest lucru se vede cel mai bine după absolvire, când proaspeții ofițeri ajung în teren. Am constatat, de exemplu, cazul unui ofițer repartizat într-o structură de poliție rutieră care a recunoscut deschis că nu știa să completeze un proces-verbal de contravenție pentru simplul motiv că pe durata școlarizării nu au avut aplicații practice.
PressHub: Legat, în continuare, de pregătirea polițiștilor, în 2019, Parlamentul a decis transferarea dosarelor de cybercrime de masă de la DIICOT la poliția de linie. În consecință, mii de fraude online au fost preluate de polițiștii de judiciar și ordine publică, care nu aveau nici pregătire IT și nici softuri specializate. Cum soluționează un polițist fără o formație solidă în IT un dosar de infracțiune informatică?
Cosmin Andreica: Este un subiect extrem de sensibil — nu pentru noi, ci pentru instituția Poliției Române. Ne confruntăm cu un val masiv de infracțiuni informatice, iar dumneavoastră ați sintetizat foarte bine istoricul instituțional și operațional al gestionării acestui fenomen: dacă la început orice tip de infracțiune informatică era de competența DIICOT, ulterior s-a stabilit ca acele cauze în care nu există elemente existenței unui grup infracțional organizat să fie declinate sau repartizate către structurile operative ale Poliției, pentru ca infracțiunile considerate „mai simple” să fie soluționate la nivel local.
Această separare a fost absurdă deoarece tocmai stabilirea existenței unui grup infracțional organizat reprezintă cea mai grea muncă de cercetare care presupune documentarea prealabilă, identificarea rolului fiecărui membru și stabilirea schemelor de fraudare. În momentul în care s-a dovedit deja existența grupului infracțional, cauza este practic soluționată, pentru că știi deja cine sunt membrii, cunoști modul de operare și legăturile dintre ei.
Instituția Poliției Române nu are nici în acest moment o reacție și un răspuns adecvat la această situație. S-au creat, într-adevăr, anumite structuri și compartimente de cercetare a infracțiunilor informatice, în care au fost repartizați colegi aduși de pe alte linii de muncă. Sub protecția anonimatului, aș reda discuția pe care am avut-o cu un coleg polițist în vârstă de 53 de ani. Anterior, el lucrase pe linia de combatere a furturilor de autovehicule în cadrul Serviciului de Investigații Criminale. La un moment dat, șeful său l-a chemat și i-a comunicat că, întrucât nu mai sunt atât de multe furturi auto, postul său va fi mutat în noul compartiment și va desfășura activități pe linia infracțiunilor informatice. Cu o sinceritate dezarmantă, colegul mi-a mărturisit că singura lui legătură cu domeniul informatic era faptul că își plătea utilitățile online, prin intermediul aplicațiilor mobile și pe e-mail. Atât. Nu deținea niciun fel de cunoștințe despre infracționalitatea cibernetică sau despre tehnologia informației.
Acesta este nivelul; încercăm să aruncăm praf în ochii societății: creăm structuri pe hârtie și alocăm oameni în organigrame, însă atunci când ne uităm în detaliu, constatăm că acești colegi nu au nici instrumentele tehnice necesare și nici nu le-a fost asigurată formarea profesională minimă pentru a face față noilor provocări.
Poliția Capitalei, deși este cea mai mare unitate din țară, a fost ultima structură în care s-a creat un compartiment specializat pentru gestionarea infracțiunilor informatice. Inițial, activitatea a fost susținută de colegi voluntari, pasionați de domeniu, care și-au dorit să lucreze pe această linie. Ei au dus tot greul fără ca structura să fie formalizată. Însă, în momentul în care structura a intrat oficial în organigramă, acești oameni au constatat că nu mai sunt luați în calcul și au fost trimiși înapoi la secțiile de poliție de unde proveneau. Asta a creat o stare profundă de nemulțumire.
În ultimii ani, pot să vă spun cu certitudine că au plecat peste 25–30 de polițiști care lucrau în domeniul infracțiunilor informatice la nivelul capitalei. Unii s-au mutat, dar marea majoritate și-au dat demisia sau și-au suspendat raporturile de serviciu cu instituția, activând în prezent la DNSC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică).
PressHub: În ce măsură blocajele operative alimentează valul de demisii în rândul tinerilor polițiști, în condițiile în care numărul plecărilor a crescut alarmant în ultimii ani, iar încadrările masive din sursă externă nu reușesc să scadă deficitul de personal de 25% din sistem?
Cosmin Andreica: Avem demisii tot mai timpurii. Chiar dacă vorbim despre tineri absolvenți ai școlilor de agenți de poliție — pentru că la cei încadrați direct plecarea nu reprezintă neapărat o pierdere de parcurs —, aceștia au investit un an din viață într-o școală de profil și au semnat un angajament pe 10 ani cu instituția. A fost un an în care nu au fost salarizați și la finalul căruia au primit o diplomă fără valoare pe piața civilă a muncii, nefiind recunoscută de un alt angajator. Cu toate acestea, vedem cum tot mai mulți tineri, la doar 3, 4 sau 5 ani de la încadrare, aleg să demisioneze din sistem.
Trebuie spus că din interviurile pe care le purtăm cu polițiștii care și-au dat demisia pentru a înțelege ce i-a determinat să plece, tot mai mulți reclamă comportamentul neadecvat al superiorilor și lipsa totală de asumare. Avem colegi care ne spun că, în ultimii 3-4 ani, efectiv nu au mai avut cui să ceară îndrumare sau coordonare operativă: șefii ori nu răspund la telefon, ori se închid în birouri de frică să nu li se pună vreo întrebare profesională. Astfel, polițiștii din funcțiile de execuție sunt lăsați complet de izbeliște, fără coordonarea și sprijinul de care au nevoie. Iar acest lucru l-am văzut clar de-a lungul timpului și în cazurile notorii din sistem: în urma unor tragedii, șefii nu au răspuns niciodată sau au suportat consecințe insignifiante, doar de ochii lumii. În schimb, cei care au fost în teren, în stradă, și care au fost primii la intervenție au ajuns să deconteze integral întreaga tragedie.
PressHub: Legat de mecanismele interne de suport psihologic pentru angajații MAI, știu că ele sunt percepute de polițiști ca fiind punitive. În sensul că, dacă merg la psiholog, aceștia se tem că vor fi deposedați de armă, că vor fi marginalizați și că li se va bloca definitiv cariera. Aș fi vrut să vă întreb dacă dumneavoastră, ca lider sindical, intenționați să deblocați în vreun fel acest impas, astfel încât suportul psihologic să nu mai fie o unealtă de control și coerciție, ci un sprijin real pentru polițiști?
Cosmin Andreica: Sunt foarte bune observațiile dumneavoastră. Psihologii unităților se află în subordinea directă a șefilor de unitate. Cu alte cuvinte, un psiholog are ca șef ierarhic un ofițer care nu are nicio legătură cu psihologia sau cu activitatea psiho-sociologică.Un inspector-șef evaluează profesional psihologul unității. Pornind de la această legătură bolnavă din punct de vedere ierarhic și profesional, toate celelalte consecințe privind calitatea și modul în care sunt oferite serviciile psihologice către angajați sunt viciate.
Acești psihologi de unitate sunt folosiți de către șefi, în marea majoritate a cazurilor, pentru realizarea unor evaluări psihologice în condiții speciale, cu scopul de a-l pedepsi pe polițist. Polițistul trimis la psiholog nu are nicio posibilitate legală de a se îndrepta împotriva șefului său, deoarece procedura este concepută astfel încât să îl protejeze pe superior de orice consecință. Vă dau un exemplu concret: un agent de poliție de la o secție din București, devenit incomod pentru conducere, a fost trimis de 7 ori la psiholog. Când ești trimis de 7 ori la psiholog, scopul este evident: să fii dezechilibrat emoțional, provocat să reacționezi, pentru a fi ulterior sancționat și stigmatizat în fața colectivului. În alte țări, polițiștii pot beneficia de consiliere psihologică fiind protejați. La noi, din păcate, confidențialitatea relației psiholog–pacient polițist, nu este respectată.
Am făcut un experiment, am întrebat polițiști din diferite structuri cine este psihologul unității. Cred că am întrebat în aproximativ 30 de unități și doar în două, maxim trei situații, mi s-a răspuns ezitant că „parcă îl cheamă cutare” sau „parcă este X sau Y”. Faptul că polițiștii nu știu cine le este psiholog demonstrează, fără echivoc, că structura propriu-zisă și persoana care ocupă această funcție sunt izolate de către inspectorul șef în instituție. Acest lucru se întâmplă atâta timp cât psihologul nu se află în mijlocul polițiștilor, nu documentează riscurile psiho-sociale și nu efectuează ședințe de debriefing după acțiuni de intervenție la limită sau după situații cu un impact emoțional devastator. Mă refer aici la cazurile în care polițiștii intervin la accidente rutiere cumplite, unde văd corpuri descompuse sau copii decedați, ori la dosarele de crimă organizată și pornografie infantilă, unde, pentru a administra probatoriul, polițiștii sunt obligați să analizeze acele imagini traumatizante și să le fixeze prin întocmirea actelor de urmărire penală.
Toate aceste situații — și nu este doar punctul nostru de vedere, ci și experiența altor structuri de poliție din Uniunea Europeană — sunt încadrate ca riscuri majore pentru sănătatea psiho-emoțională a polițiștilor. Ele trebuie gestionate prin ședințe de consiliere, întâlniri de debriefing și monitorizarea constantă a efectelor stresului post-traumatic. A veni și a spune ipocrit că „știai la ce te înhami când ai intrat în Poliție și nu ai nicio scuză că nu faci față” reprezintă o absurditate totală.
Noi am sesizat Consiliul European al Sindicatelor din Poliție (CESP) despre această problemă. Am avut o serie de întrevederi la sfârșitul anului 2025 și începutul anului 2026, în cadrul cărora am analizat modele și experiențe pozitive din țări precum Spania, Portugalia și Italia, unde există o preocupare reală pentru sănătatea mintală a polițiștilor.
PressHub: Pensionarea polițiștilor la vârste cuprinse între 50 și 53 de ani a fost asociată în discursul public cu ideea de inechitate socială în raport cu celelalte categorii socio-profesionale. Potrivit Legii nr. 282/2023 privind reforma pensiilor speciale, vârsta de pensionare a polițiștilor va ajunge etapizat la 65 de ani până în 2035. Dumneavoastră ați combătut această percepție, motivând că speranța de viață a unui polițist după pensionare este de doar 11 ani, comparativ cu media națională de 17 ani înregistrată în rândul populației generale. În acest context, considerați că polițiștii au fost nedreptățiți prin Legea nr. 282/2023?
Cosmin Andreica: Nu numai că au fost nedreptățiți, dar de fiecare dată, în prezentarea situației juridice a dreptului la pensie al cadrelor militare și al polițiștilor, au fost omise date statistice relevante care ar fi adus obiectivitate dezbaterii. Nici Casa de Pensii Sectorială a MAI și nici Direcția Medicală nu pun la dispoziție — refuzând permanent, chiar și din oficiu — date privind bolile cronice de care suferă polițiștii, incidența acestora și vârsta la care apar. De-a lungul timpului, deși sună absurd, din perspectivă sindicală aceste informații au ajuns să fie privite ca „material de contrabandă”: nu le obținem pe cale oficială, ci neoficial, pe diverse surse, pentru a putea lucra cu ele. Și asta în primul rând pentru că în cadrul MAI nu sunt recunoscute bolile profesionale specifice fiecărei linii de muncă.
De exemplu, un criminalist se poate îmbolnăvi din orice alt motiv, dar niciodată nu se admite că are legătură cu serviciul. La fel se întâmplă și cu polițistul din stradă. Tot ceea ce trăiesc polițiștii — emoțiile, frica, adrenalina din intervenții — duce la o erodare accelerată a sistemului nervos. Nimic din ce vă spun nu a făcut obiectul unei analize medicale oficiale din partea MAI pentru identificarea bolilor profesionale și găsirea unui echilibru între speranța de viață a polițistului și vârsta de pensionare. România este pe ultimul loc în privința speranței de viață, după pensionare, a unui polițist.
Eu nu mă opun creșterii vârstei de pensionare și nu susțin o inechitate. Însă, la acest moment, inechitatea se răsfrânge asupra polițiștilor din cauza modificărilor legislative repetate. Speranța de viață este indicatorul cel mai definitoriu. Ajustarea vârstei de pensionare ar trebui să se bazeze pe un algoritm obiectiv, analizat periodic, pentru a flexibiliza mecanismul. Altminteri, cădem în populismul că „polițiștii ies la pensie la 40 de ani, cu pensii foarte mari, și se reangajează ulterior”.
Înainte de discuțiile privind eliminarea cumulului pensiei cu salariul, noi am propus alternative: un polițist care îndeplinește condițiile de pensionare să își poată depune cererea, să i se calculeze și conserve dreptul la pensie, iar el să poată continua să lucreze în sistem, primind doar salariul, având garanția că dreptul său la pensie este protejat.
Peste 35% din plecările prin trecere în rezervă ale colegilor noștri au fost determinate de frica de modificare a legislației. Adică, cu alte cuvinte, ei îndeplineau condițiile de pensionare de 1-5 ani, iar în momentul în care au apărut politicienii la televizor și au spus: „de luna viitoare”, „de peste 6 luni” etc., vom crește vârsta de pensionare sau vom elimina anumite prevederi referitoare la modul de calcul al pensiei și al vârstei de pensionare, mulți s-au pensionat de frică. Iar ulterior, când au văzut că nu s-au implementat măsurile în cauză, au încercat să revină, dar nu avem pârghiile legislative necesare să-i primim înapoi. Toate aceste lucruri trebuiau să fie analizate — și nici acum nu este prea târziu, chiar dacă suntem în ceasul al 12-lea.
Am avut peste 15.000 de pensionări în ultimii ani care au dezechilibrat sistemul de poliție, practic au eliminat vârsta de mijloc din sistem, iar acum avem polițiști ori foarte tineri, ori foarte aproape de pensie. De exemplu, m-am uitat la media de vârstă dintr-o secție de poliție din București: era de 27 de ani. Mă întrebam cine mai există în acea secție care să le transfere din competențe sau, mai corect spus, de la cine au posibilitatea să „fure meserie” polițiștii, în condițiile în care la nivelul acelei unități sunt aproape exclusiv tineri. Această discuție este foarte actuală pentru că urmează pensionarea generației „decrețeilor”, când din sistemul nostru va pleca ultimul val de polițiști cu experiență.
PressHub: Societatea românească a fost marcată în ultimii ani de tragedii precum cele de la Caracal, Onești, 2 Mai și, mai recent, Mureș. Reacția tipică a conducerii MAI în aceste cazuri a fost aceea de a sancționa agenții din teren și de a schimba niște șefi. Cât de eficiente au fost aceste măsuri în vederea prevenirii altor tragedii? Cât de mare este riscul astăzi ca astfel de cazuri să se repete exact din aceleași cauze de sistem?
Cosmin Andreica: Într-adevăr, dacă ne uităm la cele mai rezonante tragedii și analizăm în fiecare speță ceea ce s-a întâmplat, respectiv măsurile care au fost luate, constatăm că multe dintre ele au fost luate pentru a putea răspunde presiunii mediatice, cu privire la răspundere și responsabilitate. Însă, la acest moment, dacă ne raportăm la cazul Caracal, mâine putem avea un nou caz Caracal.
În cazul Caracal, dispecerul era la Slatina deoarece posturile din Caracal erau neocupate. Centralizarea apelurilor la nivel de județ — justificată prin „reducerea cheltuielilor” — a făcut ca dispecerul din Slatina să nu cunoască toponimia locală și să ignore un detaliu vital: Cartierul Bolt, menționat de victimă. Acea lipsă de cunoaștere locală a întârziat fatal intervenția. Astăzi se merge pe același raționament greșit: se desființează dispecerate locale pentru a economisi bani, ignorând că această reducere de costuri ne poate costa vieți omenești.
De asemenea, tot la Caracal, o altă piedică a fost lipsa unei reglementări privind persoanele dispărute, care să le ofere polițiștilor posibilitatea legală de a pătrunde într-o locuință fără mandat în situații de urgență, fără teama că vor fi cercetați ulterior pentru violare de domiciliu sau abuz în serviciu. Nici în momentul de față, după ani de zile de la tragedie, Proiectul Legii privind persoanele dispărute — care includea un filtru clar, la solicitarea expresă a familiei, nefiind o măsură arbitrară de localizare sau interceptare — nu a fost dezbătut și supus la vot în Parlament în vederea promulgării. Deci da, un nou caz Caracal se poate repeta oricând.
Dacă ne raportăm la o altă tragedie, cea de la Onești, acolo procurorul a stabilit absurd că de vină au fost victimele care l-au provocat pe agresor. Nu a suportat consecințe niciunul dintre șefi și nici cei din conducerea Poliției Române de la acea vreme. Domnul Mirițescu, cel care asigura la acel moment conducerea Poliției Române (fiind ulterior adjunct), deși a fost informat despre situație și a decis inițial ca SIAS (Structura de Intervenții și Acțiuni Speciale din IGPR) să se deplaseze cu elicopterul la fața locului, ulterior a anulat intervenția. S-a ascuns în spatele unor proceduri birocratice, susținând că nu i-au fost aduse la cunoștință detaliile importante. Și să nu uităm că, în tot acest timp, șeful de poliție de la Onești căuta pe rețeaua internă procedura de intervenție în cazul luării de ostatici.
V-am oferit doar câteva detalii mai tehnice, însă ceea ce este cu adevărat important de înțeles este că situațiile cazurilor pe care le-ați menționat nu au fost clarificate cu adevărat. Nu a existat un debriefing riguros în urma căruia să se analizeze în detaliu modul de intervenție și fiecare etapă în parte — unde s-a procedat corect și unde s-a greșit. Practic, nu învățăm nimic din aceste tragedii și riscăm să le repetăm oricând.
Cosmin Andreica este polițist din anul 2006 și președinte al Sindicatului Polițiștilor Europeni EUROPOL din anul 2016. Constituit în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, sindicatul reprezintă și apără drepturile și interesele profesionale ale polițiștilor. Printre meritele sindicatului se numără achiziționarea de către MAI a camerelor video portabile destinate echipării polițiștilor, în prezent, EUROPOL făcând demersuri pentru dotarea polițiștilor cu pistoale cu electroșocuri.
