Una dintre acestea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland, înființată de CJ Bihor împreună cu Consiliile Locale Săcueni și Diosig în 2011, administrează centrala pe biomasă care a cheltuit anul trecut aproape 6 milioane lei ca să producă energie electrică de doar 56.105 lei.
la specializarea Medicină Generală, cea mai căutată, unde concurenţa a fost de aproape 4 studenţi/loc, ultima medie la buget a fost de 8,72, în timp ce ultima notă de la taxă a fost de 8,19. De aici încolo, notele scad progresiv, la Tehnică Dentară, Farmacie, Bioinginerie şi Balneofiziokinetoterapie fiind cuprinse între 5 şi 6.
Proiectul blocului din spatele „blocurilor ruseşti” de pe şoseaua Păcurari, undeva vizavi de Colegiul „Negruzzi”, fost demarat în 2014, prevăzând construirea unui bloc cu patru etaje şi mansadă pe o suprafaţă de 2.246 mp. terenul se află între blocurile dintre străzile Toma Cozma şi Păcurari.
Preşedintele Vladimir Putin a asigurat, duminică, cu ocazia unei parade navale la care a asistat la Sankt-Petersburg, că flota rusă este capabilă să depisteze şi să distrugă "orice ţintă".
Armand îl acuză pe directorul adjunct al acestei societăți, Bogdan Adimi, că a luat în mod abuziv decizia de a reduce frecvența colectării coșurilor de gunoi stradale la doar o dată pe săptămână.