Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier

Data:

Cazul Ursu. Justiția, oarbă, surdă și cu epoleți pe creier. De peste trei decenii, o fantomă bântuie sălile tribunalelor din România. E  strâns legată la ochi, și-a pierdut balanța, dar a câștigat în schimb niște epoleți pe creier.

Pretinde că o cheamă Themis și că ar fi zeița Justiției.

Gheorghe Ursu, inginerul omorât în bătaie la 15 noiembrie 1985 în arestul Miliției, după vizitele „tovărășești” ale Securității, nu reușește să scape nici după moarte de acest strigoi. O scurtă cronologie a cazului cred că ne-ar ajuta să înțelegem cum a fost posibil ca dosarul cu probele unei crime să devină tot mai gros și în același timp să dispară complet dreptatea.

În decembrie 1984, o tovarășă pe nume Părguța scotocește în biroul lui Gheorghe Ursu de la Institutul pentru Sistematizare Locuințe și Gospodărire Comunală București. E agasată de comentariile lui prea intelectuale, de citatele pe care le pune pe perete și de un caiet în care își notează „nu se știe ce”.

Caietul e de fapt un jurnal, în care Gheorghe Ursu își descarcă obida față de mizeria de viață pe care o duceam cu toții, sub conducerea unui cizmar bâlbâit, absolvent de patru clase și o școală de partid la Moscova.

Creatura Părguța dă fuga la securistul întreprinderii și îi predă caietul plin de insulte la adresa „înalților conducători”. De fapt, niște blasfemii, pe care niciun securist și niciun procuror comunist nu le-ar putea cita vreodată într-un document oficial. Cum să scrii despre tovarășa academician-doctor-inginer că e „o scroafă teroristă”?!

Ion Dumitraciuc e securistul întreprinderii și n-are competențe penale, fiind ofițer de contrainformații economice, așa că anunță Direcția VI, Cercetări Penale a Securității. De aici începe adevărata anchetă și, odată cu ea, calvarul lui Gheorghe Ursu și al familiei sale.

Citește și: Statul este prezent în 219 consilii de administrație. Venitul mediu al unui membru: 10.000 de lei

În ianuarie 1985 se fac percheziții, se descoperă și se confiscă 38 de caiete în care Gheorghe Ursu stătea de vorbă cu sine, încă din tinerețe, plus alte înscrisuri „dușmănoase” (poezii, articole și reviste străine, corespondență privată).

Jurnalul e studiat filă cu filă, prilej pentru securiști să dea o lovitură în „munca operativă”: îl identifică pe Gheorghe Ursu drept autorul unor „scrisori dușmănoase”, citite în 1979 la postul de radio „Europa Liberă”.

În scrisorile cu pricina, un inginer constructor, specialist în consolidări, îl arăta lumii pe „geniul Carpaților” drept ceea ce era: un tiran idiot și cinic, care oprise consolidările la toate clădirile din București, avariate după cutremurul din 1977. Gravitatea și riscurile acestei dezvăluiri explică de ce numele autorului scrisorilor n-a fost citit pe post.

Citește și: CCR îi consideră corupți pe toți magistrații

Gheorghe Ursu este chemat să dea declarații timp de câteva luni. Întrebările se repetă obsesiv – cine l-a ajutat să trimită scrisorile care îl „defăimau” pe Ceaușescu și câți bani a primit pentru ele, din cine e format grupul de scriitori care se distra pe plajă la 2 Mai făcând pamflete despre „înaltele personalități”.

Toate declarațiile sunt luate de doi anchetatori penali de Securitate: mr. Marin Pârvulescu și cpt. Vasile Hodiș care, după ce aprofundează jurnalul, îi prezintă la semnat lui Gheorghe Ursu, la 4 martie 1985 (cruntă ironie a sorții!) un proces-verbal de consemnare a efectuării unor acte premergătoare, pentru infracțiunea de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

Niciun cuvânt despre cei 17 dolari găsiți la percheziție, care vor constitui ulterior motivul oficial al arestării sale.

Conținutul caietelor-jurnal dă o importanță deosebită cazului, care ajunge pe masa lui Iulian Vlad. În mai 1985, generalul – în mod cert mai doxat decât subordonații săi – scrie o notiță în care le semnalează anchetatorilor două lucruri evidente: un document privat (un jurnal) nu putea încadra fapta la infracțiunea de „propagandă”; trebuia găsit altceva, care era chiar sub nasul lor, în jurnal. De ce nu se „adânciseră” legăturile cu scriitorii?!

Citește și: Un șofer de TIR i-a blocat pe „șmecherii” care foloseau banda de urgență de pe A1

Din acest punct, cazul ia un traseu imprevizibil pentru Gheorghe Ursu, dar deja „clasic” pentru Securitate. Folosindu-se de cei 17 dolari găsiți la percheziție, ancheta se închide oficial „pe linie de Direcția a VI-a” și continuă „sub acoperirea Miliției”.

E o formulă care ilustrează „discernământul politico-juridic”, calitate de care a dat dovadă mr. Pârvulescu în anul 1985, potrivit chiar notării de serviciu din dosarul său de cadre. Oficial, România nu avea disidenți sau deținuți politic, ci doar infractori de drept comun.

O vreme, Gheorghe Ursu e anchetat în „stare de libertate” (libertatea vânatului care va fi devorat, dar încă nu știe ce-l așteaptă), apoi în arestul Miliției. Între timp, e „pus în discuția colectivului” și dat afară din serviciu. Naiv incurabil, trăiește cu iluzia că a trecut ce a fost mai greu…

Continuarea în Revista 22.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa imagine: Revista22.ro)

spot_imgspot_img
Germina Nagâț
Germina Nagâț
Este de profesie cercetător științific, în domeniul esteticii și al filosofiei culturii. În 1999, a obținut titlul de doctor la Universitatea din București, cu o teză despre valoarea epistemică a operei de artă.A publicat în limba română traduceri din operele lui James Dewey, Thomas Nagel și Leszek Kolakowski. După înființarea CNSAS, a condus timp de 17 ani Direcția de Investigații, promovând în numeroase conferințe, din țară și străinătate, importanța deconspirării Securității pentru reconstrucția democratică și revitalizarea societății românești.În prezent, este membru al Colegiului CNSAS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciocolata PNL. Ziua de 1 Martie, folosită electoral de politicieni liberali

Ciocolata PNL. Ciocolate Milka, introduse într-o cutie de carton...