România are o diasporă uriașă, răspândită pe toate continentele. Oficial, vorbim de 5,7 milioane de români stabiliți în străinătate. Neoficial, s-ar putea să fie aproape de 10 milioane. Cine sunt acești oameni? Ce vieți duc? Și cât de mult ne mai pasă, în mod real, de România de pretutindeni?
De multe ori, discuțiile despre diaspora se reduc la două clișee: „eroii care țin economia în viață” și „cei care au fugit din țară”. Dar realitatea este mult mai greu de pus în tipare. Ajuns deja la al 10-lea episod, podcastul realizat de PRESShub – „România, dincolo de granițe” – radiografiază viața românilor din afara granițelor, dincolo de statistici seci și lozinci patriotarde.
Exodul tăcut al unei națiuni mobile
La final de 2021, datele oficiale indicau 5,7 milioane de români stabiliți în afara țării. Comunitățile cele mai numeroase se regăsesc în Italia și Spania – fiecare cu peste un milion de persoane –, urmate de Marea Britanie și Germania. Însă cifrele reale sunt, fără îndoială, mai mari. Mulți nu sunt înregistrați în registrele locale, mai ales cei cu dublă cetățenie, sau cei aflați într-o formă temporară sau neregulamentară de ședere.
Estimările neoficiale care includ și comunitățile istorice – din Basarabia, Bucovina de Nord, Serbia, diaspora evreiască sau aromânii – vorbesc despre un total de până la 10 milioane de români dincolo de granițele statului român.
Citește și: Criza relației cu diaspora: semnele rupturii și pași spre refacere
Românii din diaspora nu pot fi tratați ca un bloc uniform. Diferențele sunt uriașe de la o țară la alta – chiar de la un oraș la altul. În Italia, de exemplu, comunitatea românească este cea mai mare comunitate de imigranți, activă în servicii, construcții, îngrijire la domiciliu și alte domenii unde limba română, înrudită cu italiana, facilitează integrarea. În Germania, în schimb, regăsim mulți profesioniști din domeniul medical, IT, educație și cercetare.
Românii din diaspora se adaptează: învață limba, își educă copiii în alte sisteme, își schimbă stilul de viață. Unii aleg să se implice civic sau politic, alții se retrag în anonimat. Există povești de reușită remarcabile, dar și multe istorii invizibile – oameni care trăiesc în precaritate, în izolare, în confuzie identitară sau în rușinea autoimpusă de a nu „fi reușit”.
Un studiu recent realizat în Grecia scoate la lumină un aspect tulburător: percepția negativă a românilor este dublată de o lipsă de solidaritate în interiorul comunității. Uneori apare invidia, lipsa de coeziune, o concurență surdă pentru recunoaștere, pentru statut sau pentru un loc „mai sus”.
În paralel, românii din Suedia, prin vocea unei activiste, vorbesc despre indiferența statului român. Serviciile consulare sunt insuficiente, prost digitalizate, greoaie. Pașapoarte care întârzie luni, formulare online care nu funcționează, lipsa unor traducători, lipsa de sprijin juridic, de orientare sau de conectare reală între stat și cetățean.
Și când vine vorba de întoarcerea în țară, dificultățile persistă. Părinții se confruntă cu probleme privind integrarea copiilor în școli, recunoașterea diplomelor sau echivalarea experienței profesionale. Pe hârtie, toate aceste lucruri sunt reglementate. În realitate, birocrația mușcă.
Vieți trăite la intersecția între două lumi
Poate cel mai profund aspect discutat în podcast a fost cel legat de identitate. Plecarea nu estompează identitatea națională – ba din contră, o accentuează. Un paradox: cu cât pleci mai departe, cu atât devii mai român? Tricolorul, sărbătorile, limba română capătă un sens simbolic mai puternic în străinătate decât acasă. Distanța geografică pare să intensifice atașamentul emoțional.
Dar acest atașament nu se traduce mereu prin apartenență. Mulți români se simt suspendați între două lumi: în țara gazdă sunt mereu „români”, în România sunt „cei plecați” sau chiar „străinii care vin în vacanță”. Această ruptură identitară este reală, adesea dureroasă, și se manifestă printr-un sentiment de alienare, exprimat direct de un rezident din Grecia: „Mă simt fără patrie.”
În ultimii ani au avut un rol crucial în momente-cheie: protestele împotriva corupției, alegerile prezidențiale și parlamentare, campaniile pentru statul de drept. Ei votează, se organizează, donează, protestează – chiar dacă o fac de la mii de kilometri distanță.
Însă implicarea lor nu este reflectată în politici publice coerente. Statul român rămâne adesea absent, birocratic, dezinteresat. Consultările cu diaspora sunt rare, superficiale sau pur formale. Mai grav, există încă politicieni sau voci publice care privesc diaspora cu suspiciune, ca pe o entitate ruptă de realitățile din țară.
Citește și: Bacalaureatul internațional e posibil pentru elevii români la United World College
Ce mai înseamnă „acasă”?
În esență, podcastul PRESShub – „România, dincolo de granițe” – vrea să ofere cadrul unei discuții sincere și informale despre „ce înseamnă acasă” pentru românii plecați. Este România, locul de naștere, cu bune și rele, dar tot mai departe în timp? Este țara gazdă, unde și-au crescut copiii și unde plătesc taxe? Sau este o stare de suspensie, un spațiu imaginar între două lumi în care niciuna nu e complet „a ta”?
România nu mai e doar între granițele sale. O parte uriașă din ea trăiește „în afară”, dar simte, votează, suferă și speră împreună cu cei de aici. Să înțelegem și să respectăm diaspora nu e un gest de generozitate, ci un act de responsabilitate națională.
Abonează-te la canalul de YouTube al PRESShub și urmărește podcastul „România, dincolo de granițe” AICI.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
