Ce se întâmplă cu bisericile care rămân nefolosite?

Data:

În Germania, numărul creștinilor practicanți scade semnificativ. În consecință, multe biserici rămân goale. Unele au fost transformate în biblioteci, librării sau chiar magazine de biciclete, relatează Deutsche Welle.

Biserica Sfânta Ana este încă o dată aproape plină. Un cor cântă, iar din orgă răsună cântările liturgice. Dar este ultima dată când se slujește în mica biserică catolică din Gildehaus, un cartier al orașului Bad Bentheim, aproape de granița germano-olandeză. De acum înainte, clădirea nu va mai fi un lăcaș de cult.

Cumva, pe măsură ce se apropie sfârșitul slujbei, se simte din ce în ce mai pregnant, chiar concret, și sfârșitul acestei biserici. Credincioșii din comunitate deschid altarul și scot relicvele. Sunt mici mărturii ale unui sfânt – fragmente de oase, bucăți textile – depuse în altarul unei biserici catolice consacrate.

”Asta merge la inimă”

Biserica Catolică numește acest proces ”profanare”. Clădirea odinioară consacrată solemn devine acum una profană. Gata. S-a sfârșit. ”Îți mișcă profund inima, nu doar privirea. Este emoționant”, spune preotul Hubertus Goldbeck pentru DW. Aproape că își șterge o lacrimă din colțul ochiului.

Ceea ce li se întâmplă membrilor micii sale comunități, îi preocupă pe credincioșii din toată Germania. Odată cu micșorarea comunităților religioase, bisericile trebuie să renunțe și la o parte din patrimoniul lor imobiliar.

În bisericile din Germania, numărul enoriașilor scade rapid. Numai în anul 2024, cele două mari culte au pierdut, prin retragerea enoriașilor din biserică și decese, peste un milion de creștini. În prezent, doar puțin peste 45 la sută dintre germani mai aparțin Bisericii Evanghelice din Germania (EKD) sau Bisericii Catolice. Cu 30 de ani în urmă, ponderea era de aproape 69 la sută.

Continuare, pe Deutsche Welle.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Deutsche Welle
Deutsche Wellehttps://www.dw.com/ro
Deutsche Welle este un post de radio internațional din Germania. A început să emită regulat din anul 1953. Este membru ARD. Primul program în limba română a fost difuzat de postul de radio german la 19 august 1963. Și-a încetat activitatea pe 1 ianuarie 2012. Momentan, există un site în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related