Cât ajută Vitamina D, usturoiul și suplimentele pentru imunitate

Data:

Cât ajută Vitamina D, usturoiul și suplimentele pentru imunitate, în condițiile în care, chiar dacă e cald, virusurile continuă să circule.

Deşi afară s-au anunţat şi 18 grade în această săptămână, experţii în sănătate spun că măsurile de prevenţie trebuie păstrate, inclusiv evitarea aglomeraţiilor şi purtarea măştilor atunci când avem simptome de răceală. 

Mai mult, o analiză realizată de „Ziarul de Iaşi” în colaborare cu specialiştii ieşeni arată că trebuie avută grijă şi la consumul aşa-numitelor stimulente de imunitate. Nu există niciun efect dovedit de protecţie împotriva infecţiilor virale, prin creşterea imunităţii.

Prof.dr. Doina Azoicăi, cadru didactic la UMF Iaşi şi fost preşedinte al Societăţii Române de Epidemiologie, avertizează asupra faptului că schimbările bruşte de temperatură nu sunt lipsite de riscuri, tocmai pentru că sunt anormale pentru această perioadă a anului.

Organismul trece printr-un stres de adaptare, care se poate manifesta şi ca o criză de adaptare, iar acest lucru poate să favorizeze sau să scadă capacitatea sa de apărare pe care ar avea-o în mod normal.

„Sigur că în această perioadă vor continua să circule virusurile acestea cu transmitere respiratorie şi, indiferent de temperatura pe care o vom înregistra pe perioade scurte sau lungi, prudent este să ne asigurăm că avem un regim termic adecvat organismului nostru.

Evident că dacă sunt geruri, atunci ne vom proteja cu îmbrăcăminte corespunzătoare la acele temperaturi, evitând să purtăm haine care să ne supraîncălzească. Nu putem să ne aşteptăm la o scădere a activităţii circulaţiei virusurilor respiratorii.

Categoric, căldura nu favorizează o supravieţuire optimă, aşa cum ar fi la temperaturi propice sezonului rece, dar nu mizăm pe asta: aşa cum ne adaptăm noi, aşa se adaptează şi microorganismele”, a declarat prof.dr. Doina Azoicăi.

Citește și: Un nou parc s-a deschis oficial în Cluj-Napoca. Are 5 hectare și a costat peste 9 milioane de euro

Cât ajută Vitamina D și suplimentele naturale

Profesorul a menţionat că în orice moment şi în orice condiţii de temperatură este foarte important să avem o hidratare foarte bună, care ajută la adaptarea organismului mult mai uşor. Pe lângă aceasta, spune prof.dr. Doina Azoicăi, este importantă şi o vitamino-prevenţie, dar nu prin suplimente sau tot felul de aditivi, ci din fructe şi legume.

„Acestea sunt din abundenţă. Dar din nefericire toate evaluările care s-au făcut în România au demonstrat că românii consumă o cantitate extrem de mică de fructe şi legume care aduc un aport important nu doar de vitamine, dar şi de anumite fibre care favorizează mecanismele digestive ale organismului, inclusiv cele imunitare”, a punctat prof.dr. Doina Azoicăi.

Reflexul oamenilor, la încălzirea vremii, va fi să iasă în natură, un lucru recomandat, spune epidemiologul, dar cu prudenţă: temperaturile pot fi înşelătoare şi diferenţele bruşte de la frig la cald sau invers pot influenţa capacitatea de adaptare a organismului.

Citește și: Doi ieșeni luptă în Ucraina. „Din ce în ce mai mulţi români se alătură grupului”

Cât ajută Vitamina D contra răcelilor

Conf.dr. Ionuţ Nistor, medic nefrolog, specialist în medicina bazată pe dovezi, a explicat, pentru „Ziarul de Iaşi”, că suplimentele luate din farmacii sau din magazine pentru creşterea imunităţii, la adulţi şi copii, nu au o eficienţă dovedită clinic, în studiile de specialitate. Din contră, studiile existente arată că nu există efecte care să poată fi incluse în sfera prevenţiei.

„Concluzia globală este că aceste stimulente nu ajută la prevenţie. Poate, în unele cazuri, la adulţii sănătoşi, să scurteze uşor durata simptomelor. Nu te ajută să faci o formă mai uşoară dacă eşti o persoană care are şi co-morbidităţi”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor.

Suplimentele cu doză ridicată de Vitamina D nu au avut niciun beneficiu

Unul dintre cele mai des întâlnite „remedii” de întâlnire a sistemului imunitar în perioada sezonului viral este luarea mai multor suplimente care să conţină Vitamina D, mai ales în cazul copiilor.

Dar un amplu meta-studiu, care a analizat rezultatele a cinci studii efectuate pe perioada a nouă ani pe 2.189 de copii arată că „suplimentele cu doză ridicată de Vitamina D nu au avut niciun beneficiu în prevenirea infecţiilor de tract superior, dar pot reduce, în unele cazuri, incidenţa răcelii (influenza) şi a simptomelor.

În studiile clinice majore, sigurul beneficiu observat a fost o recuperare mai rapidă, fără impact asupra incidenţei şi a severităţii infecţiilor respiratorii”.

Continuarea, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO (ilustrativ): Facebook Ministerul Sănătății

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței...

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la Romanian Creative Week

Povestea genții Lady Dior, spusă de Mircea Cantor la...