AUR și Călin Georgescu vorbesc din nou despre suspendarea lui Nicușor Dan, alimentând sentimentul de neîncredere în politicienii pro-europeni. Soluțiile președintelui de ieșire din criză sunt limitate.
În drum spre instanța care îl judecă pentru promovarea în public a ideilor legionare în formă continuată, Călin Georgescu, tot mai sigur pe el, le-a cerut ieri parlamentarilor cu „dragoste de țară” să înceapă procedura de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan pe motiv că l-a desemnat pe Eugen Tomac premier în mod „abuziv” și „sfidător”.
Călin Georgescu (64 de ani), câștigător al primului tur al prezidențialelor din 24 noiembrie 2024, anulate ulterior de Curtea Constituțională, este acuzat în trei dosare penale în care justiția se mișcă lent:
(1) în primul dosar e acuzat că a făcut apologia legionarismului și l-a citat pe Zelea Codreanu, liderul Gărzii de Fier, organizație naționalistă, antisemită și criminală din perioada interbelică. Există cel puțin 5 dovezi în care, în emisiuni televizate, Georgescu a făcut referire la ideile și personajele mișcării fasciste autohtone. Pedeapsa legală e între 3 luni și 3 ani de închisoare plus interzicerea unor drepturi, dar instanța poate fi blândă, cum s-a mai întâmplat și în alte cazuri. Avocații lui Georgescu încearcă să-l scape mai degrabă pe motive procedurale și mici neconcordanțe în alcătuirea dosarului de către procurori;
(2) în cel de-al doilea dosar este acuzat de acțiuni împotriva ordinii constituționale, mai exact de încercare de lovitură de stat, comunicare de informații false, folosirea violenței pentru destabilizarea țării împreună cu Horațiu Potra și cei 20 de oameni din jurul lui. Potrivit rechizitoriului, prin acţiunile acestora a fost pusă în pericol securitatea naţională și ordinea constituţională. Georgescu ar risca 20 de ani de închisoare în acest dosar pentru complicitate la tentativa de lovitură de stat. Dacă, însă, judecătorii nu consideră că ar fi avut legătură cu planul violent, atunci poate scăpa. Dosarul e încă la început și nu există semne că judecătorii ar vrea să grăbească lucrurile;
Continuarea, în Deutsche Welle



