Cod galben de ninsoare şi vânt puternic în 16 judeţe, până luni seara

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo Cod galben de ninsoare şi vânt puternic pentru 16 judeţe din Transilvania, Banat, Oltenia şi Muntenia, valabilă în următoarele două zile, informează Agerpres.

Potrivit ANM, în perioada 3 ianuarie, ora 22:00 – 5 ianuarie, ora 20:00, în Banat, sud-vestul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei şi în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, vor fi precipitaţii însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.

Se vor acumula 30 – 50 l/mp şi local se va depune strat de zăpadă, la munte de 30 – 40 cm, iar în zonele joase de relief, de 10 – 25 cm.

La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, de 70 – 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea scăzută.

Judeţele avertizate sunt: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Alba, Cluj (sud-vest), Sălaj (sud-vest şi centru), Bihor (sud, sud-est, centru), Arad (est şi centru), Sibiu (sud), Braşov (sud), Argeş (nord), Dâmboviţa (nord) şi Prahova (nord).

Citește și: Drumuri blocate şi gospodării fără energie electrică, în urma viscolului, în județul Alba

Meteorologii au emis şi o informare de precipitaţii moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului şi viscol la munte, valabilă tot până pe 5 ianuarie, la ora 20:00. În acest interval, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 10 – 30 l/mp.

La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm).

În zonele deluroase, precum şi în Transilvania şi Maramureş, vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitaţii mixte în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii restrânse în Crişana, Moldova şi Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local şi temporar viscolind ninsoarea.

„Până vineri (9 ianuarie) temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar local cantităţile de apă vor fi însemnate”, atenţionează meteorologii.

Citește și: Trump: Statele Unite au atacat Venezuela, președintele Maduro a fost înlăturat

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related