Cod galben de vânt şi ninsori viscolite în Bucureşti şi 20 de judeţe. Ger în mai multe regiuni

Data:

Municipiul București şi 20 de judeţe se vor afla sub avertizare Cod galben de ninsori viscolite şi intensificări ale vântului pe parcursul zilei de joi, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul 10:00 – 23:00, în sudul, centrul şi estul Transilvaniei, în nordul şi centrul Moldovei, în centrul şi sud-estul Munteniei şi mai ales după-amiaza şi seara local în Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va ninge viscolit şi vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 70…85 km/h. Se va depune strat de zăpadă în general de 5…15 cm.

Un alt Cod galben de ninsori viscolite şi vânt va intra în vigoare joi noaptea, la ora 23:00, şi va fi valabil până vineri după-amiaza la ora 15:00 în Carpaţii Meridionali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Orientali, unde intensificările vântului vor avea viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăşi 70…85 km/h, viscolind zăpada. Vizibilitatea se va menţine sub 100 m.

De asemenea, de joi noaptea de la ora 23:00, până vineri dimineaţa la ora 10:00 va fi Cod galben de vânt în vestul şi sudul Olteniei, în sudul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în nordul şi estul Moldovei. În aceste zone, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h.

Meteorologii au emis şi o avertizare Cod galben de ger, valabilă de joi seara de la ora 20:00 până vineri dimineaţa la ora 10:00 în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi la munte, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 şi -10 grade.

Citește și: Coduri portocalii de ninsori şi viscol în zone din Oltenia, Transilvania şi Banat, până vineri dimineaţa

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pexels.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related