Code for Romania reclamă restricționarea accesului la declarațiile de avere și de interese, până în anul 2022. „Este doar o problemă momentană tehnică”, a transmis președintele ANI, Florin Moise, informează HotNews.
„În ciuda deciziei Curții Constituționale din 29 Mai, potrivit căreia aceasta nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Agenția Națională de Integritate a eliminat accesul la baza de date cu declarațiile de avere și de interese”, a arătat Code for Romania.
De asemenea, Code for Romania a atras atenția că, potrivit comunicatului CCR, „decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Revine legiuitorului competența de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei și de a codifica normele privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.”
Citește și: Ce averi au judecătorii CCR care nu vor să știm ce averi au
Code for Romania solicită ANI să respecte decizia CCR „ca declarațiile de avere și de interese publicate până la data de 29 mai 2025 să fie în continuare accesibile publicului larg”
Președintele ANI a transmis că imposibilitatea accesării bazei de date cu declarațiile de avere și interese afișate până în 2022 s-ar datora unei probleme tehnice: „Nu s-a eliminat accesul la baza de date veche, este doar o problemă momentană tehnică apărută în urma descărcărilor multiple din weekend. Se curăță memoria cache și va reporni în 20-30 de minute”, a declarat Florin Moise pentru HotNews.
Florin Moise a mai spus că incidentul s-a produs „ca urmare a volumului ridicat de trafic generat de solicitările privind descărcarea Declarațiilor de Avere și de Interese”, arată sursa citată.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: pixabay.com /Hans)