Măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan au adus modificări semnificative în ceea ce privește comasarea unor unități de învățământ din municipiul și județul Galați, fiind vorba atât despre grădinițe, cât și despre școli.
Având în vedere creșterea numărului de preșcolari și elevi la grupă/clasă, organizarea și funcționarea unităților de învățământ de stat cu personalitate juridică cu minim 500 de elevi și/sau preșcolari (în cazul liceelor și școlilor gimnaziale) și cu minim 250 de preșcolari (în cazul grădinițelor), mărirea normei didactice de predare cu 2 ore/săptămână etc, pentru anul școlar 2025-2026, la nivelul județului Galați s-au reorganizat 57 de unități de învățământ, unele la nivel de clase, altele fiind instituţii care au avut, în anul școlar 2024-2025, personalitate juridică.
Astfel, în anul școlar care va începe în doar câteva zile, 29 de unități nu vor mai avea personalitate juridică. În învăţământul preşcolar din municipiul Galați, Grădinița cu program prelungit „Croitorașul cel viteaz” a fost asimilată de Grădinița cu program prelungit „Arlechino”, Grădinița cu program prelungit „Prichindel” a devenit structură a Grădiniței cu program prelungit „Codruța”, Grădinița cu program prelungit Nr. 1 a devenit parte a Grădiniței cu program prelungit „Elena Doamna”, Grădinița cu program prelungit „Camil Ressu” a devenit structură a Grădiniței cu program prelungit „Tedi”, Grădinița cu program prelungit „Sf. Stelian” va funcționa coordonată de Grădinița cu program prelungit Nr. 36, Grădinița cu program prelungit „Licurici” a devenit structură a Grădiniței cu program prelungit Nr. 64, Grădinița cu program prelungit „Step by Step” a fost asimilată Grădiniței cu program prelungit Nr. 9.
Continuarea articolului pe: Viața liberă
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Pixabay.com)