Concursul Internațional „George Enescu” – seria recitalurilor – Săptămâna Violoncelului

Data:

spot_img

Odată demarat Concursul Internațional „George Enescu” (31 august-27 septembrie), melomanii știu că îi așteaptă și o serie de recitaluri, un preambul sau o repriză de încălzire înainte de anunțarea programului de Festival ce va avea loc anul viitor, între 24 august – 21 septembrie 2025. Și, în timp ce concurenții își consumă emoțiile în obositoarele runde ale concursului, clasicomanii își încarcă emoțional sufletele în seria recitalurilor care însoțește etapele competiției.

Așa cum ne-am obișnuit, săptămânal, membrii ai juriului sau foști laureați susțin recitaluri. În ceea ce-i privește, pentru membrii juriului e și o ușoară deconspirare a felului în care ei vor nota. Iar pentru noi, poate un indiciu de cine ar putea trece mai departe. Așa apar mici victorii personale. Într-un an a fost chiar un fel de notare paralelă, nu era un premiu al publicului, dar era un premiu pentru votanții a căror alegere coincidea cu a juriului. Cam straniu! Dar o interactivitate bună.

În prima săptămână, violoncelul e la putere. Recitalurile, în general, creează o atmosferă de intimitate, cu un violoncel încă și mai mult apare această senzație. E o stare de abandonare care te cuprinde când sunetele care pleacă din coarde sunt pure, iar la acest nivel numai așa se întâmplă, și dacă și programul se întâmplă să fie ales ca pentru tine, cu un oarece procent de compoziție domestică, se aliniază astrele, devine o seară perfectă.

Pentru mine cel puțin, așa s-a întâmplat. În primul recital, la violoncel s-a aflat Enrico Dindo iar la pian Mikhail Mordvinov.

Programul suna bine numai de la citire, chiar și un special treat cu Nikolai Miaskovski, aș spune rar spre deloc cântat la noi.

Citește și: Scandal, rumoare, splendoare! Noua/veche descriere a lumii culturale de la noi (I)

Enrico Dindo s-a remarcat printr-un stil aparte. Foarte expresiv, cred că tipul acesta de interpretări intime i se potrivesc foarte bine. Se remarcă ușurința cu care încarcă frazarea, inteligența cu care dă culoare sunetelor. La pian, Mordvinov este un companion perfect. Toate dialogurile între ei au fost frumoase, articulate, veridice.

Fantasiestücke op. 73 de Robert Schumann este una dintre acele compoziții pentru casă. Are un aer de optimism și învigorare. În original, compoziția are clarinet solist, dar parcă violoncelul îi conferă și mai multă cordialitate. O miniatură luminoasă pe care lejer ai putea s-o folosești pe soneria de telefon sau pe media de la mașină și cu care să te calmezi în trafic.

Sonata în do major pentru violoncel și pian op. 119 de Serghei Prokofiev. Prokofiev – muzică de cameră, mai rar, mai neobișnuit. Mai necunoscut. Dar de-asta e bine când sunt promovate. Mai ales această sonată care l-a vizat ca interpret pe nimeni altul decât Mstislav Rostropovici. O lucrare plină de melodicitate, calmă senină punctată de momente animate care aduc exact dozajul necesar de dinamicitate și contribuie la frumusețea și rotunjimea sonatei.

Adagio și Allegro în la bemol major op. 70 de Robert Schumann este compoziția cu care s-a deschis partea a doua a serii. Are aceeași atmosferă domestică ca cea din prima parte, dar mult mai vivace, mai euforică.

Sonata nr. 2 în la minor pentru violoncel și pian op. 81 de Nikolai Miaskovski, cum spuneam, compozitor rar cântat. Acest opus este însă prea frumos să nu fie cuprins în cât mai multe programe. Simplu, luminos cu teme populare și de dans care energizează atmosfera.

Recitalul mai poate fi ascultat aici . Programele de sală, profi făcute, le găsiți pe site-ul festivalului.

Al doilea recital, cel din 6 septembrie, a fost a avut în centru un singur compozitor Franz Schubert. Și cine nu îl iubește pe Schubert?

Citește și: Scandal, rumoare, splendoare! Noua/veche descriere a lumii culturale de la noi (II)

Seara ne-a readus lângă trei muzicieni din elită. Violoncelistul Valentin Răduțiu, un talent ajuns atât de rar pe la noi, dar ale cărui concerte îți rămân de fiecare dată în suflet. Interpretările sale sunt atât de eterice încât pătrund prin orice por al pielii. Culorile se răsfrâng cu străluciri și sclipiri de diamant. Cu o tehnică care te face să crezi că așa s-a născut cu violoncelul, sunetele produse de mâinile sale te arestează imediat.

La vioară, iarăși o cunoștință mai veche, maestrul Dmitry Sitkovetsky. Chiar dacă n-a fost seara sa, măiestria și-a spus cuvântul și și-a adus contribuția la elevarea noastră emoțională și spirituală.

Necunoscutul, pentru mine, și din fericire surpriza plăcută, a fost pianistul Lukas Geniušas. Personal nu l-am mai văzut. Iar prima impresie a fost, însemnând chiar prima sonată, foarte bună. Rezonanța găsită cu Răduțiu a fost aproape de perfecțiune. Așa că am să-l mai urmăresc. 

Sonata în la minor pentru arpeggione și pian D. 821  Arpeggione era un instrument hibrid între violoncel și chitară. Pornind cu un parcurs ușor melancolic, opusul este impregnat de lirism, dar moale, senzația aceea soft bitter sweet, cu melodicități și modulații care te mângâie și te liniștesc ca pisica care toarce. Iar buna dispoziție vine din ritmurile de dans care se insinuează făcând loc virtuozității violoncelistului.

Sonata în la major pentru vioară și pian D. 574 A sunat un pic încărcată pentru ceea ce este ea, sau, cel puțin, cum am mai auzit-o eu. Există un exces de virtuozitate față de ce face Schubert, în general, iar aici se face diferența, dacă se împinge prea mult pe această latură. O vână melodică puternică, un schimb continuu de teme de eleganță clasică, detaliate prin modulații tipic schubertiene. Are o atmosferă de basm, de poveste cu intrigă și suspans.

Trio nr. 1 în si bemol major op. 99 mult așteptat. Fără îndoială o bijuterie muzicală. Un giuvaer. Probabil, cea mai vie și mai plină de viață dintre compozițiile sale de cameră. Tandrețe, puritate cristalină, bucurie, poezie, seninătate. Totul te copleșește. Ca peisajele acelea virgine de munte care te izbesc de-a dreptul, după ce ai urcat panta și, din vârf, vezi lacul cristalin, inspiri aerul nou, curat, totul vine peste tine, deși, tu ești în cel mai înalt punct. Dar vine înălțându-te și mai sus. De-abia atunci, simți că te lasă picioarele și te așezi fericit, împlinit. Cam aceasta e senzația pe care o ai ascultând acest trio. Tu stând pe scaun. E imaginația ta care se joacă cu mintea.

Recitalul poate fi ascultat pe site aici și poate va fi și la RRM. Dar cu părere de rău v-o spun. N-are nicio legătură cu ce se aude în sală. Dar la nivel informativ e bună. Pentru următoarele evenimente programul îl găsiți aici. O nouă experiență n-a omorât pe nimeni. Dați-vă o șansă. Pentru prețuri, nu trageți în mesager!

Citește și: Un ciclist român traversează Europa pe bicicletă pentru a susține educația STEAM din România. El va parcurge 2462 de km, traversând 10 țări în 17 zile

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Andrei Gîndac / TWO BUGS)

spot_imgspot_img
Dana Cristescu
Dana Cristescu
Dana Cristescu este specialist în Management. și Marketing, cu o experiență de peste 25 de ani în media, publishing și în industria tipăriturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fabricarea „nostalgiei” | Revista22

„Nostalgia”, departe de a fi o inocentă, dulce-amară autocompătimire,...

România, energia verde și microhidrocentralele

România, energia verde și microhidrocentralele. Țara noastră a început...

Ziua și dezastrul în justiție

Ziua și dezastrul în justiție: iar am avut dreptate...

Miza Ungariei pentru primirea României în Schengen

Ungaria, care deține președinția rotativă a UE, are ca...