Conservatorii rămân la președinție în Polonia. Nawrocki îl învinge pe Trzaskowski 

Data:

Candidatul sprijinit de partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS), Karol Nawrocki, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, potrivit rezultatelor comunicate de Comisia Electorală. După numărarea tuturor voturilor, Nawrocki a obținut 50,89% din sufragii, devansându-l la limită pe liberalul pro-european Rafał Trzaskowski, care a fost votat de 49,11% dintre alegători. 

În prima prognoză realizată pe baza exit-poll-urilor, Trzaskowski era ușor în față, însă rezultatul final s-a înclinat în favoarea conservatorilor. Rezultatele oficiale complete sunt așteptate în cursul dimineții. 

Citește și: Alegeri prezidențiale în Polonia: un nou test pentru MAGA și MEGA

Interesul pentru scrutin a fost foarte ridicat. Prezența la vot s-a apropiat de 72%, depășind participarea din primul tur și confirmând miză puternică a confruntării electorale. 

Alegerile prezidențiale din 2025 sunt considerate cruciale pentru direcția politică a Poloniei. O eventuală coabitare între președintele și guvernul liberal ar fi temperat influența PiS, însă victoria lui Nawrocki oferă conservatorilor un punct-cheie de influență în arhitectura puterii. 

Ce înseamnă coabitarea pentru viitorul Poloniei? 

Spre deosebire de România, în Polonia, politica externa este prerogativa guvernului, deci a premierului Donald Tusk, cu toate acestea, analiștii avertizează că victoria lui Nawrocki, susținut de PiS, va limita inevitabil – și, în cele din urmă, semnificativ – ambițiile europene ale Poloniei.  

Citește și: Polonia alege, Bruxelles-ul așteaptă din nou cu sufletul la gură: naționaliștii sau liberalii?

„Nu vorbim neapărat despre consecințe directe asupra politicilor publice,” a declarat Piotr Buras, analist la think tank-ul Consiliul European pentru Relații Externe pentru The Guardian. „Dar dacă Trzaskowski, candidatul lui Tusk, pierde, mesajul este că polonezii îl resping pe el și guvernul său.” Lipsit de această legitimitate, Tusk „va avea dificultăți în a-și menține rolul important pe care a început să-l joace în UE”, a adăugat Buras. „Guvernul său va fi mai slab, iar marja sa de manevră se va restrânge. Este vorba de capacitatea Poloniei de a juca un rol puternic pe scena europeană.” 

Victoria electorală a lui Tusk obținută acum doi ani, a marcat începutul revenirii Poloniei în cadrul european după două mandate tensionate de guvernare național-conservatoare populistă, perioadă în care Varșovia s-a ciocnit constant cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept. 

Încercarea de a reforma „reforma” PiS din justiție 

Totuși, reintegrarea completă a Poloniei în cadrul UE depinde de capacitatea lui Tusk de a implementa reformele-cheie – în special revenirea la independența sistemului judiciar –, blocate până acum de președintele în funcție, Andrzej Duda, susținut de PiS.  

Blocaj care va continua acum.  

În campania electorală. Nawrocki a promis că va păstra judecătorii numiți de PiS și va încetini reforma sistemului de numire a judecătorilor. Se opune și unei așteptate liberalizări a legii care limitează accesul femeilor la avort, una din cele mai dure legii din Europa în acest moment.  

„Restaurarea independenței justiției în Polonia, pe lângă rolul țării în UE,  era pe buletinul de vot duminică – chiar dacă, paradoxal, acest subiect abia dacă a fost abordat în dezbaterea electorală”, spune Jakub Jaraczewski, cercetător la think tank-ul Reporting Democracy. 

Citește și: Alegeri prezidențiale în Polonia. Scheletele din dulapul lui Nawrocki nu reușesc să-i afecteze candidatura

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Facebook/ Karol Nawrocki)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
„Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de la Munchen, Germania, îmcă din 1987. Acolo unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională”, spune Ileana Giurchescu Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, a „făcut” revoluțiile din 1989, a scris despre căderea URSS și a relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și a avut privilegiul de a participa și ulterior, coordona, dezvoltarea paginii de internet. După care au urmat rețelele de socializare. După invazia Rusiei în Ucraina, Ileana Giurchescu a început o serie de interviuri cu experți și analiști internaționali. Panorama – interviuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related