„Crăciunul bătrân”, sărbătorit în comunităţile de lipoveni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ruşii lipoveni din România marchează, miercuri, Crăciunul pe rit vechi, pentru comunitatea din satul Jurilovca sărbătoarea fiind cu atât mai importantă cu cât a marcat şi hramul bisericii din localitate.

În mod tradiţional, credincioşii de rit vechi au început sărbătoarea la biserică, în satul Sarichioi oamenii venind îmbrăcaţi la slujbă în costume tradiţionale.

„De fiecare dată când mergem la biserică nu mâncăm nimic, pentru că cei mici se împărtăşesc, iar noi primim Sfintele Daruri. Mergem acasă, spunem rugăciunea şi ne aşezăm la masă. De obicei, facem răcituri, sarmale şi desert. Desertul este variat. Unii fac blinâi, alţii fac cozonac, prăjituri, am evoluat nu mai păstrăm strict desertul care era tradiţional”, a declarat pentru AGERPRES Pelaghia Ehim din satul Sarichioi.

Citește și: 2025 – Anul în care România și-a pierdut umbrela

La serviciul religios găzduit de biserica din satul Jurilovca au participat foarte multe persoane, pentru comunitatea de ruşi lipoveni Crăciunul pe rit vechi fiind cu atât mai important cu cât se marchează şi hramul bisericii mici.

„Pentru că biserica mică poartă şi hramul Naşterii Domnului, adună mai mulţi credincioşi din localitate şi din localităţile apropiate, care se închină şi se roagă împreună. Ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea putere, credinţă să răzbatem peste vremurile care nu sunt destul de paşnice, dacă se poate spune aşa”, a afirmat arhiepiscopul Flavian, la finalul slujbei.

Potrivit tradiţiei, la sfârşitul serviciului religios, arhiepiscopul le-a dat binecuvântare copiilor şi adolescenţilor să meargă să colinde.

În judeţul Tulcea trăieşte una dintre cele mai importante comunităţi de ruşi lipoveni din România.

Citește și: Președintele Nicușor Dan va înființa la Cotroceni un departament special împotriva dezinformării și fake-news (surse)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziua de Constanța)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or

Lungmetrajul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, a câștigat trofeul...

Credinţă, tradiţie şi vindecare sufletească la marele pelerinaj de Rusaliile catolice de la Şumuleu Ciuc

Pelerini din ţară şi din străinătate, veniţi în număr...

Ilie Bolojan cere o analiză a proiectelor PNRR pentru evitarea pierderii finanţărilor

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la Iaşi,...