CRISTINA URUC, managerul ARTEXIM, organizatorul Festivalului și al Concursului Internaţional George Enescu, a urmat cursurile Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa şi, apoi, Universitatea Națională de Muzică din București, secția Compoziție. Tot la Universitatea Națională de Muzică a făcut şi studiile masterale şi pe cele doctorale. Timp de patru luni, a studiat, cu o bursă Erasmus, la Hochschule für Musik und Theater Hamburg. Ulterior, a lucrat, timp de mai bine de şase ani, în Italia, ca asistent de producție și tour manager pentru două dintre cele mai importante ansambluri de muzică barocă: Corul și Orchestra Ghislieri și Il Giardino Armonico. La Filarmonica de Stat Sibiu, a fost consultant artistic. Astăzi, Cristina Uruc este directoarea executivă a Festivalului şi a Concursului Internaţional George Enescu, postură din care gestionează munca a aproximativ o mie de oameni care se străduiesc ca, prin ceea ce fac, la fiecare ediţie a festivalului, în faţa diverselor tipuri de public să ajungă excelenţa.
Festivalul Internaţional George Enescu este cel mai amplu şi, totodată, cel mai longeviv eveniment cultural internaţional din România. Ediţia de anul acesta presupune 4.000 de muzicieni veniţi din 28 de ţări pentru 29 de zile de festival. Am vorbit cu Cristina Uruc, în acest interviu, despre provocările pe care le presupune organizarea unei astfel de manifestări culturale, despre cât este de educat publicul din România în relaţia cu muzica clasică, dar şi despre ce înseamnă pentru ea aducerea acestui festival, în premieră, la Constanţa, la Cazinoul recent reintrat în circuitul public.
Ada CODĂU: Ce înseamnă Festivalul Internațional George Enescu în peisajul cultural românesc?
Cristina URUC: Festivalul Enescu este brand-ul cultural cel mai important al României. Este cartea de vizită cu care România se prezintă în străinătate la toate nivelurile, este felul în care România este cunoscută de străini. Festivalul Enescu este cel mai mare eveniment de muzică clasică din țară, centrat pe figura lui George Enescu, pe muzica lui, spiritul lui, promotor al moștenirii pe care el ne-a lăsat-o. Iar ediția de anul acesta, cea de-a XXVII-a, este cu atât mai importantă pentru că celebrează 70 de ani de la trecea sa în eternitate (n. r. a lui George Enescu). Festivalul Enescu este o sărbătoare pentru noi toți.
A.C.: Ce presupune să fiți directorul executiv al Festivalului Internațional George Enescu și să vă ocupați de organizarea celei mai ample, celei mai longevive manifestări culturale internaționale din România?
C.U.: Poziția de director executiv reprezintă, de fapt, o responsabilitate de ordin administrativ. Ceea ce facem noi la ARTEXIM este să traducem în realitate logistică și administrativă viziunea artistică a directorului artistic, maestrul Cristian Măcelaru. Înseamnă să organizăm logistic tot ceea ce presupune transportul celor 4.000 de muzicieni pe care îi avem, anul acesta, la București, timp de 29 de zile, cazarea, partea de transferuri locale, transport de la aeroport la hotel și așa mai departe, tot ceea ce înseamnă grafice de concerte, repetiții în sălile pe care le avem la București, iar aici vorbim despre mai multe locații: Ateneul Român, Sala Radio, Sala Palatului, Teatrul Odeon, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, Muzeul MINA, Teatrul Național București, Opera Națională București, Club Control, care este cea mai recentă locație adăugată în ediția aceasta a festivalului, alături de Muzeul MINA. Este vorba, deci, despre un proces organizatoric extrem de complex, asta pentru că în toate locațiile se întâmplă ceva cam în același timp, fie că este vorba despre repetiții sau că e vorba despre concerte. Avem fluxuri în weekend de aproximativ 800-1000 de persoane, care pleacă sau vin, fie că sunt muzicieni sau membri de echipă, fie turiști, care vin special pentru festival și care tranzitează aeroportul, Bucureștiul și care, ulterior, se întorc înapoi acasă sau pleacă spre alte destinații culturale.
„Ajungem undeva la 800-1000 de persoane care se ocupă de festival”
A.C.: Chiar intenţionam să vă întreb: ce efort logistic implică ediţia din acest an a festivalului?
C.U.: Este un efort imens. Avem, cum spuneam, peste 4.000 de artiști, care vin la București din 28 de țări. În aceste 29 de zile de festival avem peste 100 de concerte desfășurate în toate sălile menţionate, care presupun eforturi logistice intense. La toate sălile în care desfășurăm activitățile din cadrul Festivalului avem şi sprijinul echipelor tehnice ale instituțiilor respective în ceea ce înseamnă punerea în scenă a unui balet, a unei opere sau montarea scenelor pentru concerte. Spre exemplu, vom avea Malandain Ballet Biarritz alături de opera din Versailles la Teatrul Național București, am avut Teatrul de Stat din Sibiu cu un spectacol semnat de Gigi Căciuleanu. Sau, la Opera Națională, am prezentat „Ora spaniolă” de Maurice Ravel, în regia lui Gábor Tompa, cu orchestra din Valencia, dirijată de James Gaffigan. În acest caz, a fost o colaborare complexă, între instituții din România și din străinătate: am avut Orquestra de la Comunitat Valenciana, dirijorul și soliștii aduși din Valencia, am avut spațiul, personalul tehnic, scena puse la dispoziție de Opera Națională București, decorurile – aduse și montate de personalul de la Opera Maghiară din Cluj. Echipa noastră a trebuit să coordoneze tot ceea ce s-a întâmplat acolo, în zilele de repetiții și de concert alături de tour managerii de la agenția londoneză Askonas Holt. Asta, pentru punerea în scenă a unei opere care a durat aproximativ o oră. S-a lucrat cu un staff de peste 50 de persoane, care să se ocupe de toate aceste mișcări. Numai pentru acest eveniment care a avut loc la Opera Națională București, unul din cele peste 100 pe care le prezentăm publicului de festival.
A.C.: Câţi oameni din echipa ARTEXIM se ocupă de organizarea Festivalului Internaţional George Enescu?
C.U.: Echipa nucleu, formată din angajații ARTEXIM, este compusă din 29 de persoane. La acestea se adaugă câțiva colaboratori recurenți pe care-i avem alături de noi, mai ales în departamentul de comunicare, pe care l-am dezvoltat foarte mult pentru ediția aceasta, faţă de edițiile anterioare. Cred că ajungem undeva la 45-50 de persoane, care se ocupă constant de tot ceea ce înseamnă promovarea și organizarea Concursului și a Festivalului Enescu. În timpul festivalului, ajungem la aproximativ 200 de persoane angajate direct de către noi, de ARTEXIM, pe lângă furnizori și angajații furnizorilor, și în plus faţă de echipele TVR şi Radio România, care sunt coproducătorii evenimentului încă de la prima ediţie, din 1958. În plus, există echipa de transmisie live pentru site-ul festivalului, care este cu totul alt departament. Astfel, dacă punem la socoteală echipa ARTEXIM, a coorganizatorilor, coproducătorilor, partenerilor sau furnizorilor, estimez că ajungem undeva la 800-1000 de persoane care se ocupă de organizarea festivalului.
A.C.: Ce anume caracterizează această ediție, având în vedere faptul că, aşa cum spuneaţi, anul acesta se împlinesc 70 de ani de la moartea lui George Enescu?
C.U.: La 70 de ani de la trecea în eternitate a lui Enescu am gândit, împreună cu maestrul Cristian Măcelaru, o ediție celebrativă, care să aibă în mijlocul ei creația marelui muzician român: peste 45 de interpretări ale unor lucrări din creația lui George Enescu prezentate de către orchestre, soliști și ansambluri de anvergură internațională atât în București, cât și în cele peste 20 de orașe din țară, care sunt parte din ediția a XXVII-a a festivalului. Includerea creației enesciene în repertoriul ansamblurilor internaționale este o tradiție pe care noi o continuăm și pe care am dezvoltat-o anul acesta: Orchestra radiodifuziunii din Koeln, WDR, a susținut două concerte în țară: la Timișoara și la Cluj, dirijate de maestrul Cristian Măcelaru. Au interpretat Rapsodia a doua de Enescu alături de lucrări de Bartók și Rahmaninov. Au fost lucrări comandate special pentru festival, care s-au inspirat din creația lui Enescu. Această inițiativă duce mai departe ideea de sprijin și susținere a compozitorilor, a creației noi, exact acele valori pe care le promova și Enescu în timpul vieții. Câștigătorii Concursului Enescu au fost invitați să participe, alături de mari muzicieni, pe scenele festivalului și aici aș vrea chiar să menționez că anul acesta, pe scena Ateneului a urcat Roman Lopatynskyi, câștigătorul locului I de la pian din ediția 2024, alături de David Grimal, unul dintre cei mai cunoscuți violoniști francezi, și de Orchestra de Cameră Radio. O coproducție, o colaborare între artiști români, francezi şi artistul ucrainean (n. r. Roman Lopatynskyi).
Am avut-o, de asemenea, pe Hyeonjeong Lee, premiul II la Concursul Enescu de anul trecut, la vioară, care a urcat pe scenă alături de Renaud Capuçon și de Orchestra de Cameră din Lausanne. Hyeonjeong Lee este o tânără de 14 ani, care a câștigat acest loc II la Concursul Enescu, în finală concurând cu alte două concurente, ambele de peste 30 de ani. Ceea ce a reuşit Hyeonjeong Lee este o performanță incredibilă și Renaud Capuçon a fost extrem de impresionat de talentul și de virtuozitatea ei. Violonistul Valentin Șerban a urcat pe scenă alături de Lahav Shani și Orchestra Filarmonicii din Rotterdam, unul dintre primele concerte sold out. Evgeny Konnov a prezentat concertul de pian de Ceaikovski cu Camerata Regală. Alți doi câștigători, Tatiana Dorokhova și Marcel Johannes Kits, au evoluat sau vor evolua pe scena Sălii Radio alături de Filarmonicile din Timișoara și Bacău. Faptul că punem în conexiune tineri muzicieni – nu numai români, dar și străini, care vin și participă la Concursul Enescu – cu mari muzicieni de pe scena internațională oferă o platformă care promovează nu doar România, dar și tinerii la început de drum.
„E foarte interesant publicul acesta curios să vadă dacă poate să rezoneze cu oferta culturală pe care noi o propunem”
A.C.: Cum aţi caracteriza publicul Festivalului Enescu? În ce fel s-a schimbat acesta de-a lungul timpului?
C.U.: Avem un public tradițional la Festivalul Enescu și spun asta pentru că, de când am început să lucrez la festival, în 2007, atunci când aveam 19 ani, am început să-i recunosc pe acei melomani, nu numai români, dar și străini, care ediție de ediție vin la București special pentru a asculta concertele din cadrul festivalului. Această categorie de public este, cum spuneam, publicul tradiţional, care vine pentru a simți sărbătoarea festivalului și a asculta marile orchestre. De data aceasta – cred că mai mult decât în alte ediții -, avem parte și de un public curios și îmi dau seama de asta pentru că stând, la multe concerte, în foaierul Ateneului sau al Sălii Palatului și uitându-mă la tipul de public care intră și ascultând ce vorbesc oamenii – pentru că mie îmi place să stau în mijlocul lor și să îi simt, să îi urmăresc – îi aud pe mulți dintre ei spunând că vin pentru prima dată la Ateneul Român. N-au mai fost niciodată la un concert de muzică simfonică sau n-au mai fost niciodată la un concert de muzică barocă. Și, atunci, e foarte interesant să vezi cum publicul acesta este curios să vadă dacă poate să rezoneze cu oferta culturală pe care noi o propunem. Și încerc să-i urmăresc și în timpul concertelor: este prima ediție în care reușesc să stau și să ascult majoritatea concertelor de la cap la coadă și pentru aceasta, trebuie să mulțumesc în primul rând echipei mele.
Uneori se întâmplă ca, în timpul concertului, să se aplaude între părți. Lucrul acesta este, câteodată, judecat de către mulți melomani tradiționali, dar pentru noi este un semnal că în sală se află public nou sau public care a ascultat pentru prima dată lucrarea respectivă și nu știe că e făcută din mai multe părți, deși în programele de sală noi menționăm lucrul acesta. Este un fel de barometru, ne dăm seama cam unde suntem, ce trebuie să facem ca să putem să atragem mai mult public în sală, păstrând însă calitatea propunerilor artistice – calitate garantată de direcția artistică a maestrului Cristian Măcelaru.
Avem, deci, publicul tradițional, publicul curios şi avem şi publicul sceptic, care vine la festival pentru că a citit că ar fi la modă să vină, dar care nu crede că o să-i placă și atunci vrea să vină să vadă dacă într-adevăr este ceva unic sau nu. E și publicul care spune că nu înțelege. Cumva, în publicul sceptic intră și cei care spun că nu pot veni la concerte pentru că nu înțeleg muzica clasică și, atunci, noi încercăm să explicăm că nu trebuie să înţelegem muzica clasică la nivelul unui muzicolog, ci pur și simplu să încercăm să o simțim și să ne bucurăm de ea. La fel, dacă nu ne place ce ascultăm la un concert, să nu credem că toate concertele vor fi la fel, ci să încercăm să vedem ce nu ne-a plăcut. Poate că nu ne-a plăcut un anume compozitor și, atunci, știm să ne ducem în altă direcție. Poate că nu ne-a plăcut un anume dirijor sau o anume orchestră. Poate ni s-a părut că nu s-a creat o conexiune între noi și repertoriul prezentat. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim acolo și că toate concertele sunt la fel. De aceea, încercăm să mergem și către acest public sceptic și să schimbăm cumva paradigma de transmitere a mesajului și să-l facem să fie din ce în ce mai interesat să încerce lucruri noi, să aibă deschiderea sau disponibilitatea de a se expune la ceva nou. Până la urmă, este unul dintre obiectivele acestei ediții: de aceea am şi introdus cele două noi serii de concerte, concertele imersive de la MINA Museum și concertele de la Club Control. Sunt două lucruri care atrag public tânăr, dar și publicul tradiţional, curios să vadă ce poate să aducă în plus festivalul în aceste spații neconvenționale. Puțini se gândesc că un concert de muzică clasică poate să se adapteze unui spațiu cum e Clubul Control, care este scena alternativă a Bucureștiului, unde muzica clasică poate să fie interpretată într-o cheie de muzică tehno, aşa cum a făcut Francesco Tristano, acum o săptămână. Un mix baroc, renascentist și muzică tehno. S-a trecut prin toate acestea combinate, iar rezultatul a fost surprinzător. Acum o săptămână, primul concert din Control a fost susținut de Ansamblul Janoska, care combină jazzul cu gypsy style și muzica clasică, dar la un nivel stratosferic, extraordinar de bun. Chiar au făcut un turneu cu Orchestra Națională a Franței și cu maestrul Cristian Măcelaru, pentru concertele de Anul Nou din 2024/2025. Revenind, ceea ce propunem în aceste spații alternative nu scade cu nimic nivelul muzicienilor, al artiștilor invitați, care oricând ar putea, din spații alternative, să meargă pe oricare dintre scenele festivalului și să abordeze tipul de repertoriu tradițional, iar apoi să se întoarcă la fusion păstrând același standard artistic.
A.C.: Cum colaboraţi, în calitate de director executiv al festivalului, cu dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului și Concursului Enescu?
C.U.: Directorul artistic este cel care semnează calitatea artistică a programului Festivalului și Concursului Enescu, cel care își asumă responsabilitatea pentru selecția de ansambluri, dirijori, soliști, programe muzicale, este cel care dă această direcție pe care noi, aşa cum spuneam mai devreme, trebuie să o transformăm în realitate logistică și administrativă și să facem în așa fel încât această viziune să fie cât mai clar exprimată, cât mai clar comunicată prin cele mai noi mijloace și tehnologii pentru a ajunge la cât mai multe categorii de public.
Colaborarea pe care o am cu maestrul Cristian Măcelaru este una extrem de deschisă, foarte directă întotdeauna. Am spus-o de foarte multe ori: cred că sunt cel mai norocos director executiv și el este directorul artistic pe care orice manager și l-ar dori, pentru că este o persoană cu care mă pot consulta pe aspecte artistice, dar și pe aspecte pragmatice: de la stabilirea unor repetiții sau deblocarea unor situații cu anumiți artiști pe care îi cunoaște direct, având în vedere cariera internațională de care se bucură, până la zona de negociere sau anumite chestiuni logistice care se pot rezolva și cu sfatul pe care îl primesc de la el. Cum spuneam, cred că sunt unul dintre puținii manageri norocoși care poate să aibă o relație atât de deschisă, bazată pe respect, pe transparență și pe profesionalism cu un director artistic.
„Pentru mine este o misiune personală să pot să includ Constanța pe harta orașelor care primesc concerte din cadrul programului principal al Festivalului Enescu”
A.C.: 7% din bugetul Festivalului Enescu vine din venituri proprii şi de la sponsori, faceţi fundraising direct. Cât de deschis este mediul de afaceri din România să susţină un eveniment cultural de asemenea amploare?
C.U.: Festivalul Enescu este un proiect strategic pentru România, finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Eu sper să mențin contribuția de la bugetul de stat la nivelul de acum, și având în vedere costurile serviciilor care cresc zi de zi, lună de lună, într-un context economic delicat, să turăm motoarele la maximum către o strategie de fundraising coerentă și activă pentru a ridica procentajul de venituri externe din fonduri private. Cred că mediul privat are potențialul de a se deschide din ce în ce mai mult către cultură, deși legislația nu este cea mai prietenoasă. Dar atunci când există voință de ambele părți, când există valori comune, când există înțelegerea aceluiași obiectiv și când tragem în aceeași direcție, atât din partea noastră, ca organizatori, cât și din partea partenerilor privați, cu siguranță soluții se vor găsi, dând la o parte orice impediment pe care legislația îl poate impune, pentru că și acolo se pot găsi tot felul de răspunsuri și soluții, dacă există voință de ambele părți.
Ceea ce mă bucură foarte mult este că partenerii pe care îi avem acum lângă noi sunt parteneri cu care am discutat direct, pentru că am internalizat acest proces de fundraising din 2022, de când am preluat ARTEXIM. Am păstrat partenerul cel mai longeviv, Rompetrol, partener cu care am câștigat și premiul de cel mai longeviv parteneriat public-privat pentru cel mai important proiect cultural.
La ediţia din 2023 ni s-a alăturat şi BRD – Groupe Société Générale, tot ca main sponsor, iar anul acesta am reușit să aducem alți doi main sponsors, deci aproape că am dublat contribuția privată pentru ediția din 2025, ceea ce ne dă un oarecare optimism în direcția asta. Avem și mai mulți parteneri, susținători ai Festivalului Enescu. Ridicând această contribuție privată, această asociere a brand-urilor de excepție, de calitate cu un brand cultural extrem de important cum este Festivalul Enescu, nu pot să spun decât că susținerea culturii este un element extrem de important pentru dezvoltarea societății și pentru educarea celor care sunt sau vor deveni clienții brand-urilor private. Pentru că fiecare brand de excelență își dorește să aibă un consumator care să aprecieze acea excelență şi nu mă refer, aici, la preț, ci la calitatea produsului pe care îl oferă. Așa și noi: avem calitatea produsului artistic şi ne dorim ca publicul pe care îl avem în sală să poată aprecia la adevărata valoare calitatea acestuia și să-l poată diferenția de celelalte oferte culturale, private, majoritatea dintre ele, care de-a lungul anului iau ochii publicului ca fiind produse de calitate, cu prețuri foarte mari, duble față de ce prețuri avem la Festivalul Enescu, dar care nu oferă același rezultat nici la nivel educaţional, nici la nivel artistic, dar sunt promovate ca fiind niște evenimente excepționale. Noi nu avem încă un public majoritar educat în a face diferența și a înțelege care este reperul în muzica clasică, dar lucrăm la acest asepct. Uneori, publicul poate să considere un concert de divertisment ca fiind un eveniment cultural autentic, doar pentru că are loc într-o sală în care și Festivalul Enescu se desfășoară.
A.C.: Au început deja discuţiile pentru ediţia din 2027 a festivalului?
C.U.: Da, pentru că Festivalul Enescu lucrează cu unele dintre cele mai mari orchestre din lume, care își fac programul cu foarte mulți ani înainte. Aceste orchestre sunt în turneu, deci trebuie să își fixeze datele în așa fel încât costurile pe care noi le împărțim cu ceilalți actori importanti de pe scena internațională să poată fi cât mai mici. De exemplu, dacă o orchestră cum e Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia vine de la festivalul de la Lucerna spre București, drumul acela va fi împărțit la jumătate între cei doi organizatori. Dar dacă de la Lucerna pleacă înapoi la Roma și de la Roma vine la București, atunci și noi, și celălalt organizator cheltuim mai mult. Astfel, pentru eficientizarea costurilor, trebuie să facem tot acest proces de negociere și de fixare a datelor cu cel puțin doi ani înainte.
A.C.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră, în calitate de constănţeancă, faptul că ediţia din acest an a Festivalului Enescu se desfăşoară la Constanţa, un oraş în care, timp de câţiva ani, cultura – în sensul manifestării sale publice coerente şi constante – aproape ca nu a mai existat, din cauza unora dintre cei care au condus administraţia publică locală şi judeţeană?
C.U.: Pentru mine este o misiune personală să pot să includ Constanța pe harta orașelor care primesc concerte din cadrul programului principal al Festivalului Enescu. În trecut, cred că în ultimele două ediții înainte de aceasta, din 2025, au existat recitaluri ale unor artiști locali: doamna Andreea Bratu, care este pianistă aici, în Constanța, a susținut două recitaluri, atât în ediția anterioară, cât și în cea din 2021. Acestea erau evenimente conexe festivalului. Anul acesta, am venit la Constanța și, în parteneriat cu Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului și cu Teatrul de Stat Constanța, care organizează SEAS-ul, cu sprijinul autorităților locale, am reușit să aducem, să exportăm din programul principal de la București concerte în Cazinoul din Constanța. Pentru că, renovarea fiind finalizată în luna mai, a constituit o oportunitate şi am putut să găsim infrastructura necesară pentru a-i aduce pe artiști. Am avut recitalul cu Valentin Răduțiu și Per Rundberg, cu cele două sonate pentru violoncel și pian de Enescu, avem Istanbul State Symphony Orchestra cu violonistrul Vlad Stănculeasa, care a câștigat Concursul Enescu în trecut, şi avem Berlin Academy of American Music cu Mihaela Martin. Chiar vorbeam cu Mihaela Martin și îmi spunea că de vreo 40 de ani n-a mai venit la Constanța și că își dorește foarte mult ca, după concert, să rămână câteva zile, ca să poată să se bucure, împreună cu soțul ei, marele violoncelist Frans Helmerson, de litoralul românesc.
Ultimul recital va fi susținut de doi artiști estonieni extraordinari, soții Hans și Karolina Aavik, Aavik Duo, care vor face un program integral Enescu de vioară și pian. Sunt artiști consacrați care participă la Festivalul Enescu, pe scena principală, și care vin și aici şi, astfel, putem să oferim o mai mare deschidere şi publicului din Constanța.
A.C.: Dar aţi avut, în cazul acestor concerte, mai multe emoţii, tocmai pentru că au loc acolo unde pentru dumneavoastră este acasă?
C.U.: Aceste concerte au un loc special în sufletul meu, m-am luptat foarte mult și am lucrat foarte strâns împreună cu Erwin Şimşensohn și cu autoritățile locale ca aceste evenimente să poată avea loc. Eforturile au fost intense și le mulțumesc tuturor pentru faptul că au fost alături de mine și de Erwin în această misiune majoră. Și da, pentru mine, cum spuneam, fiind o misiune personală, concertele acestea au o componentă sufletească, un loc special între cele pe care le organizăm la București. Efortul a fost mai mare aici și faptul că am reușit să le realizăm cred că e o satisfacție imensă pentru toți cei implicați.
„Cultura și arta oferă repere societății și contribuie la creșterea ei sănătoasă”
A.C.: Cât de importantă este educaţia artistică, educaţia culturală într-o societate care nu pare să se fi reaşezat identitar încă, deşi de la ieşirea din regimul comunist au trecut aproape patru decenii, o societate uneori isterică, uneori debusolată, oscilând între diverse nelinişti?
C.U.: Noi ca români cred că avem o identitate legată de cultură foarte clar definită. Unul dintre cei mai mari dirijori, Paavo Järvi, care doar ce a plecat de la Bucureşti după două concerte extraordinare cu Orchestra Tonhalle din Zürich, spune că România este cunoscută de majoritatea publicului din întreaga lume ca o țară a culturii datorită Festivalului Enescu. Evident că România are foarte multe lucruri frumoase de spus și de exportat. Vorbim de olimpici, vorbim de muzicieni, vorbim de literați. E clar că România are această amprentă culturală importantă la nivel internațional, dar cred că noi – în ţară – nu suntem conștienți de acest lucru. Cultura și arta sunt acele lucruri care oferă repere societății și care contribuie la dezvoltarea ei și, până la urmă, la creșterea ei sănătoasă.
Un copil care studiază un instrument se dezvoltă neuronal diferit față de cineva care nu o face. Un copil care practică un sport, la fel. Un copil care citește, de asemenea. Dacă reușim să studiem muzica, dacă reușim să citim o carte, dacă reușim să facem un sport, cu siguranță societatea va fi mult, mult mai echilibrată și mai sănătoasă în viitor.
A.C.: Cu ce ochi vedeţi astăzi Constanţa, la 19 ani de când nu mai locuiţi aici? Cum vi se pare oraşul?
C.U.: O văd mai bine decât ieri și mult dezvoltată față de acum 19 ani. Ceea ce se întâmplă aici, la nivel cultural, în ultimii doi, trei ani este o resuscitare. E foarte greu să aduci concerte de muzică clasică la Constanța, când avem infrastructură și resurse extrem de limitate. Pentru tot ce înseamnă organizarea acestor concerte la Constanţa s-au luat instrumente și de la filarmonicile din țară, s-au adus piane de la București ca să fie piane la nivelul artiștilor pe care-i avem invitați aici. Este foarte dificil să pui la punct toate aceste aspecte logistice și faptul că există deschidere ne dă speranță. Orașul arată, la nivel cultural, mai bine. Sper că și la nivel de infrastructură a drumurilor, a spațiilor de cultură și a administrației orașului lucrurile să se îmbunătățească și sunt sigură că şi aceste minusuri o să se rezolve treptat, sper cât mai repede. Dar, așa cum spuneam, orașul arată mai bine decât ieri și sunt sigură că în viitor, dacă vom contribui cu toţii cu câte ceva, Constanța poate deveni un reper cultural în România. Potențialul este imens.
Citește și: Proiectul Rovina și dilema europeană: securitatea economică versus standardele de mediu
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Alex Ianule)
