Statele Unite au fost foarte aproape să devină, săptămâna trecută, exportator net de țiței pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, pe fondul unei creșteri puternice a livrărilor către Europa și Asia, unde cumpărătorii caută alternative la aprovizionarea afectată de conflictul cu Iranul, relatează Reuters.
Războiul dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, a provocat cea mai mare perturbare din istorie a pieței globale de energie, după ce amenințările Teheranului la adresa transportului maritim au blocat aproximativ o cincime din fluxurile mondiale de petrol și gaze prin Strâmtoarea Ormuz.
În aceste condiții, rafinăriile din Europa și Asia au fost nevoite să caute rapid surse alternative, ceea ce a dus la o creștere abruptă a cererii pentru petrolul american, Statele Unite fiind în prezent cel mai mare producător global.
Cu toate acestea, analiștii și traderii avertizează că SUA se apropie rapid de limita capacității sale de export.
Citește și: 30 de milioane de dolari pe oră: boom-ul profiturilor în plin conflict în Iran
Importurile nete de țiței — diferența dintre importuri și exporturi — au coborât la doar 66.000 de barili pe zi săptămâna trecută, cel mai scăzut nivel din 2001, potrivit datelor guvernamentale americane publicate miercuri.
În același timp, exporturile au urcat la 5,2 milioane de barili pe zi, cel mai ridicat nivel din ultimele șapte luni.
La nivel anual, SUA au mai fost exportator net de petrol doar în 1943, arată datele oficiale.
Creșterea exporturilor americane reflectă faptul că cumpărătorii din bazinul Atlantic și din Asia caută tot mai departe surse disponibile de aprovizionare, diferențele regionale de preț compensând costurile de transport, potrivit lui Janiv Shah, vicepreședinte pentru piețele petroliere la Rystad Energy, citat de Reuters.
În ultimele luni, inclusiv țări precum Grecia au început să importe pentru prima dată petrol din SUA.
Aproximativ 2,4 milioane de barili pe zi — echivalentul a circa 47% din exporturile americane — au fost direcționate săptămâna trecută către Europa, potrivit datelor companiei de monitorizare Kpler. Alte 1,49 milioane de barili pe zi, adică aproximativ 37%, au mers către Asia, în creștere de la 30% în urmă cu un an.
Printre principalii cumpărători se numără Olanda, Japonia, Franța, Germania și Coreea de Sud.
De asemenea, un petrolier care transportă 500.000 de barili a semnalat că se îndreaptă spre Turcia, ceea ce ar marca prima livrare americană către această țară din ultimul an.
În același timp, importurile SUA au scăzut cu peste 1 milion de barili pe zi, până la 5,3 milioane de barili pe zi.
Statele Unite continuă să importe volume importante de țiței, deoarece rafinăriile americane sunt configurate pentru a procesa tipuri mai grele și mai sulfuroase decât petrolul ușor produs intern.
Câștigurile „colaterale” nu măresc cota de simpatie
Cota de încredere a europenilor, mai ales, în administrația americană este în scădere dramatică, mai ales de când Statele Unite, alături de Israel, au atacat Iranul, provocând o criză energetică și economică fără precedent.
Nu este de mirare că majoritatea consideră războiul drept un așa-numit „război ales”, dorit, provocat, nu unul defensiv si forțat de împrejurări sau amenințări serioase de securitate.
Deși ideea unui Iran teocrat nuclear este în sine o amenințare pentru securitatea globală, opinia publică europeană (cel puțin), ca și cea din SUA nu este convinsă că atacul din 28 februarie a rezolvat ceva. Sau că țintele strategice enunțate de administrația Trump, de la schimbare de regim, la anihilarea capacității nucleare, până la anihilarea Iranul ca stat, ar justifica costurile economice, plătite de fiecare, la pompă sau supermarket.
În acest moment, doar 25% dintre europeni mai consideră SUA un aliat. Peste jumătate văd America drept „ostilă” sau neprietenoasă, peste 60% văd Statele Unite drept o amenințare, din care aproximativ 20%o consideră o amenințare majoră.
Cu toate acestea, președintele american Donald Trump se plânge de refuzul aliaților NATO de a sprijini intervenția militară împotriva Iranului, invocând mereu faptul că „noi am fost lângă europeni, când au avut nevoie de securitate”.
Singura dată când s-a invocat articolul 5 al Tratatului NATO, privind apărarea colectivă, a fost la cererea Washingtonului, în septembrie 2001, după atacurile teroriste din 11 septembrie. Atunci, sprijinul public a fost masiv în Europa: peste 75% în Franța și Germania, peste 80% în Marea Britanie.
În Europa Occidentală, nivelul general de încredere în Statele Unite era între 65% și 75%, înainte de războiul din Irak.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
