Plenul CSM care se va întruni în ședință joi, 15 ianuarie, va lua o decizie față de propunerea USR de modificare a statutului magistraților. Propunerea, înaintată de 17 deputați USR, prevede abrogarea articolului 290 din legea 303/2022. Această modificare ar anula posibilitatea magistraților de la instanța supremă ca, ulterior pensionării, să se angajeze în avocatură sau notariat fără examen.
Pronunțarea asupra propunerii USR a fost trecută în ordinea de zi a plenului care va avea loc la 15 ianuarie, la ora 11. Avizul CSM este consultativ, nu obligatoriu.
Propunerea USR a fost depusă în decembrie
Pe 16 decembrie 2025, 17 parlamentari USR (doi senatori și 15 deputați), în frunte cu Adrian Echert, au propus abrogarea articolului 290 din legea 303/2022.
Conform articolului: „Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au funcționat cel puțin 5 ani la această instanță și care au fost eliberați din funcție din motive neimputabile, pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen sau concurs.”
În expunerea de motive, inițiatorii au enunțat nevoia aplicării „simetriei juridice”, indicând faptul că admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face pe bază de concurs, fapt aplicat și notarilor sau avocaților. În acest caz, eliminarea concursului pentru o categorie riscă să creeze privilegii.
„Menținerea unei excepții de la concurs creează un regim privilegiat pentru o categorie de persoane, contrar principiului egalității legii și al competiției loiale.”
Cine susține proiectul
Inițiativa lui Echert a fost susținută de Cristian Ghinea și Ciprian Rus, din partea Sneatului. Din Camera Deputaților, semnatarii îi includ pe: Alecsandru Marius-Nicolae, Atanasiu Corina, Bulearcă Marius-Felix, Coliban Allen, Echert Adrian, Gheorghiu Andrei-Florin, Gima George, Giurgiu Adrian, Hangan Pollyanna-Hanellore, Murariu Oana, Plujar Andrei George, Rigman Ciprian-Doru, Stoica Alin-Bogdan, Şendroiu Vlad-Ioan, Ungureanu Emanuel-Dumitru.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



