„Mahomed, ai usturoi? Mărar și țelină ai, Mahomed? Cu cât dai porumbul? Dă-mi vreo 20 de bucăți!” „ Am, am. Amu’ vă dau”, răspunde Mahomed și se apleacă în sacii cu porumb să numere. Ia chitele de mărar și le împarte, cântărește prunele, aranjează ardeii.
Mahomed este aici din primăvara anului trecut. „L-am adus din Egipt. Am fost într-o excursie, prima dată după nu știu câți ani de când nu plecasem nicăieri. Și acolo, la Hotel Titanic Royal unde am stat, Mahomed era ospătar. Nepoțelul meu a vorbit cu el în engleză, am înțeles câte ceva despre el, l-am văzut ce harnic e și cuminte și l-am întrebat: nu vii cu mine în România, că am nevoie de un angajat? Și el a zis, ba da, vin!”, îmi povestește Maria Gros sau Maricica, „doamna Cica” pentru cunoscuți, patroană la un mic aprozar din piața orășelului Gherla, cum a ajuns să-l aducă pe tânărul Mahomed.
Firește, n-a fost atât de ușor. „Doi ani au durat actele, că a venit cu toate în regulă, prin ambasadă. A fost verificat și răsverificat, fiica mea s-a ocupat și a umblat pe la București, multă vreme. Apoi i-am plătit biletul de avion, de două ori, că nu l-au luat în avionul de turiști, a trebuit să plătim încă alt bilet să vină prin Turcia, fără escală, că zbura pentru prima oară băiatul, ne-am gândit să nu se rătăcească prin aeroporturi…”, descrie Maria Gros drumul lui Mahomed din Egipt până la aprozarul dintr-un colț al pieței din Gherla.
„Am avut emoții, nu pot să zic că nu mi-a fost frică!”, mărturisește doamna Cica. „Mă gândeam: oare ce-mi aduc, nu fac eu vreo prostie? Dar ceva din mine îmi zicea că băiatul e bun. Și am avut dreptate, e o binecuvântare pentru mine!”
Timp de patru ani căutase doamna Cica să angajeze pe cineva care să o ajute cu marfa la aprozarul ei. Este pensionară de nouă ani, iar lucrul la aprozar l-a început după ce a plecat de la brutăria din Oradea unde a lucrat toată viața. Vinde legume, flori, borcane, lumânări în piața din Gherla, de 15 ani. „Nu mai puteam singură, mi-am rupt șalele cu lădițele. Nu puteam să plec nici la budă, nici la spital, eram legată de mesele astea și nu mai răzbeam așa. Să mă duc după marfă, să vând, să încarc, să descarc… am o vârstă și eu! Am căutat să angajez român. Dar, cum veneau – așa plecau. Am tot încercat să iau pe cineva alături de mine, dar nu am găsit. Aici nu e muncă ușoară. Așa că l-am adus pe Mahomed. Am mare noroc cu el!”
Mahomed a lăsat acasă, în Luxor, o familie mare. Mai are patru frați, tatăl lucrează pe un șantier , „este inginer, cum ar veni, dar nu cu școală, așa cum lucrează, e ca inginer”, îmi povestește Mahomed despre ai lui din Egipt.
Îți e dor de ei, îl întreb. „Dacă nu ar fi dor, nu om normal!”, îmi răspunde el. Le trimite bani acasă și ține legătura cu ei prin telefon.
„Ați fost vreodată în Egipt?”, mă întreabă doamna Cica. „Mare sărăcie acolo! Păi băiatul ăsta era ospătar la hotelul de lux unde am stat și primea 150 de euro pe lună. Ori aici are 500 și eu îi plătesc chiria, împărțim mâncarea, îl ajut cu tot ce pot. E ca unul din familia mea”. Maho, așa cum îi spune Maria Gros, a învățat limba română în două luni.
„Are ușurință la limbi, e deștept. Știe engleză, germană, arabă, rusă, română și acum începe să învețe ungurește! Dar nu numai asta, e băiat inteligent, face socotelile din cap. Să vă uitați la el cum calculează din cap. E foarte harnic și descurcăreț, așa ceva mai rar!”.
Mahomed lucrează de la 13 ani. În țara lui nu te pot ține părinții „în brațe”. De ce ai venit tocmai aici, atât de departe de casă, nu ți-a fost teamă, l-am întrebat? „Dacă esti băiat deștept descurci orinde! Trebe! Dacă merge mintea, faci bani. Nu doar pentru bani, dar cu bani poți trăi, nu? Cu bani se trăiește!”
Mahomed are studii de business făcute la Universitatea din Luxor, iar visul lui este să aibă un restaurant. „Mă bate la cap cu tot felul de idei. Nu pot să zic, sunt bune, dar eu am îmbătrânit, nu mai pot să fac tot ce-i trece lui prin cap. Să aducem marfă din Egipt că au acolo fasole bună, cartofi. Vrea să vindem aici sucuri, limonadă, gustări. Dacă aș fi mai în putere i-aș face un restaurant și i l-aș da lui pe mână: Ia, Mahomed, și fă ce știi tu mai bine!”, spune doamna Cica.
Mahomed ar vrea să aibă într-o zi restaurantul lui, „nu contează unde”, arabii servesc cel mai bine din toată lumea!”, spune el. Cât privește numele restaurantului la care visează, i-ar da numele mamei lui, Warda, dacă n-ar fi prea complicat pentru europeni. Deși, Warda ar însemna în limba noastră, Regina florilor…
L-am întrebat cum l-au primit localnicii și ce a fost cel mai greu pentru el. Cum ar trebui să ne purtăm cu cineva care vine din altă lume să muncească alături de noi? „Cu răbdare și liniște. Răbdare să-l înveți cum se face treaba. Dacă ai un copil și el vrea să conducă mașina, nu dai cheile și zici, hai, condu! Îl înveți, îi arăți cum să conducă și după ce a prins cum se face îi dai mașina! Trebuie lumea liniștită, cu înțelegere pentru noi!”, îmi explică el cum se face integrarea pe piața muncii a unui angajat migrant.
„În prima zi l-am pus să mature”, mărturiseste doamna Cica. „Și el a măturat. Mai târziu mi-a zis: A fost un test, nu-i așa, Cica? Măturatul a fost ca să vezi dacă sunt ascultător! E băiat deștept și are o psihologie bună, se pricepe la oameni. Îi citește. Nu mi s-a întâmplat să mă mai fure vreunul. Dar mai ales, e corect. Mă pot baza pe el în totalitate! Acum pot să plec liniștită. L-am luat și la piața de gross, după marfă. A învățat, se descurcă. Ia numai marfă bună, ține la calitate. Poate să-mi țină locul oricând”.”
În timp ce povestesc cu doamna Cica în gheretă, văd cu colțul ochiului cum Mahomed îi servește pe localnici și vorbește cu fiecare spunându-le pe nume. La plecare, o clientă îl îmbrățișează. Este Maria Cojocaru, fostă profesoară de limba română. „Îmi e tare drag Mahomed al nostru”, spune ea. „Îl consider ca pe al treilea copil al meu. A reușit atât de repede să ne intre în suflet. E harnic și politicos, servește pe toată lumea cu atenție, nu face diferențe. Și vedeți, zâmbește tot timpul! Chiar dacă îi e foame el servește și zâmbește, dacă îi e sete, el îți zâmbește. Când pleacă Cica el are dublă responsabilitate. Nu mulți tineri de vârsta lui fac asta. Și-i admir talentul la deprins limbile străine. E antrenat, și asta e o abilitate foarte utilă în zilele noastre. E sociabil și adaptabil, exact ce e nevoie astăzi. Aș vrea să fie și alți români ca Mahomed al nostru!”
În 25 septembrie, Mahomed va împlini 26 de ani. Doamna Cica îi pregătește deja o surpriză. Iar la Centrul de Recuperare din oraș, unde stă în chirie Mahomed, i se construiește o căsuță pentru el. I-au luat și o mașină. „Nu știu dacă va dori să rămână după ce i se termină contractul, la primăvară. Am cu el contract pe doi ani, dar aș vrea să îl prelungim. Sper din tot sufletul să nu plece!”
Când îl întreb cum își petrece timpul aici, Mahomed răspunde amuzat: „Muncă și acasă, acasă și la muncă! Nu femei, nu băutură, nu fumat!… place să mă plimb prin oraș, e curat și liniștit!”
Mahomed e convins că dacă ai respect pentru toată lumea, primești respect. „Cum dai, așa primești!”, spune el, zâmbind.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
