Cum a fost achitat, în regim de urgență, primarul Sucevei

Data:

Curtea de Apel București a motivat decizia de achitare a primarului Sucevei, Vasile Râmbu, ales din partea PSD, prin faptul că șefa serviciului juridic al spitalului de urgență din Suceava și-a exprimat în timpul unei convorbiri telefonice doar opinia personală față de acțiunile procurorilor DNA și nu a divulgat șefului de spital ce au întrebat anchetatorii.

Decizia celor doi judecători a fost luată în doar 3 săptămâni, când au fost stabilite tot atâtea termene de judecată.

În procedura de Cameră preliminară acest dosar a stat un an și jumătate, iar pe fond s-a judecat în mai puțin de 3 luni.

La fond, fostul manager al Spitalului Județean Suceava și actualul primar al orașului a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni cu amânarea aplicării pedepsei, ceea ce nu însemnă mai nimic pentru inculpat. Complicea lui, Dana Mamciuc, șefa Serviciului Juridic din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a primit atunci o pedeapsă similară.

Citește și: „Alegerile prezidențiale din România vor determina și viitorul Republicii Moldova”. Cum votează românii basarabeni și de ce în următorii ani pentru R. Moldova ar putea fi mai important cine va fi președinte la București decât la Chișinău

Opinie personală

Doi judecători de la Curtea de Apel Suceava au ajuns la concluzia că Dana Mamciuc „a expus practic opinia sa personală, referitoare la punctul de vedere formulat de directorul medical” și nu i-a oferit lui Râmbu informații despre probele cerute de la spital de DNA Suceava pentru a-și pregăti apărarea.

Avocatul lui Râmbu a susținut că acesta nu era administrator suspendat al spitalului. „Este evident că inculpatul nu avea calitatea de manager suspendat la data săvârșirii presupusei fapte, așa cum în mod greșit se susține în rechizitoriu”, se arată în motivarea instanței, care nu oferă mai multe argumente în sprijinul deciziei.

Vasile Rîmbu a fost acuzat că „în calitate de manager suspendat al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la data de 01.05.2020, cu intenție, a determinat-o pe Dana Mamciuc, să-i transmită, prin intermediul numitei fiicei acesteia, „informații nedestinate publicității în posesia cărora intrase prin exercitarea atribuțiilor de serviciu, referitoare la o anchetă penală în care era implicat (respectiv conținutul adreselor formulate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, natura documentelor solicitate de organele de urmărire penală, precum și date cu privire la poziția exprimată de managerul medical al spitalului, în scopul de a-și asigura un folos necuvenit, constând în posibilitatea a-și pregăti o strategie de apărare adaptată la nivelul datelor deținute de organele de urmărire penală, în vederea evitării atragerii răspunderii penale”.  Fiica lui Mamciuc a refuzat să dea declarații în acest caz.

Citește și: România depășește SUA în raportul anual privind libertatea presei, realizat de Reporteri fără frontiere. Republica Moldova rămâne peste România, iar presa americană suferă un declin alarmant

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related