Opt deputați și senatori PSD și PNL din Suceava au inițiat un proiect de lege prin care o suprafață de 20 de hectare din domeniul public al statului și administrat de Academia de Științe Agricole și Silvice să treacă în domeniul public al municipiului Suceava.
Cele 20 de hectare sunt în mijlocul unei suprafete totale de 49 de ha și pe el ar trebui să se construiască reședința Arhiepiscopală a Sucevei și Rădăuților. Inițiatorii susțin că „noul ansamblu va deveni o emblemă a Bucovinei și a României întregi, cu ecou în spiritualitatea și istoria Bisericii”.
Autoritățile locale susțin că terenul, situat în imediata vecinătate a Cetății de Scaun, este ideal pentru construirea unui ansamblu Arhiepiscopal al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În expunerea de motive, cei opt parlamentari invocă într-un limbaj de lemn, acest proiect „de importanță majoră pentru Biserică și comunitatea românilor din Bucovina” care „va contribui la evidențierea vetrei istorice a Sucevei, precum și la deschiderea Ortodoxiei din Bucovina spre dialogul ecumenic la cel mai înalt nivel, local și internațional”.
Cine sunt inițiatorii
Deputații PSD Adomnicăi Mirela Elena, Bejinariu Eugen, Şoldan Gheorghe, deputații PNL Ioan Balan, Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu, senatorul PSD Ioan Stan și senatorul liberal Constantin Daniel Cadariu.
Apoi, sunt enumerate construcțiile care vor fi ridicate pe respectivul teren:
- o catedrală arhiepiscopală
- o reședință arhiepiscopală
- sediul administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
- muzeu al Patromoniului Bucovinean
- Academia Tinerilor – Universitate de vară
- un centru social cultural
- Centrul Fialantropic Sfântul Nicolae
- centru pentru seniori
- Policlinica Sfântul Iosif din Aritmateea
- cantină socială
- punct de informare
„De aceea, pentru a veni în întâmpinarea nevoii fundamentale a Bisericii din Bucovina de a edifica un Centru Arhiepiscopal pe măsura importanței și vechimii acesteia, depunem această propunere legislativă, cu speranța că noul ansamblu va deveni o emblemă a Bucovinei și a României întregi, cu ecou în spiritualitatea și istoria Bisericii”, mai arată cei opt inițiatori.
Criticii proiectului
Consiliul Economic și Social a avizat negativ acest proiect de lege. Printre criticile aduse amintim:
– „propunerea nu se justifică și este complet neargumentată”
– „terenul vizat reprezintă o suprafață arabilă de 20 hectare, ce va fi dezmembrat din zona centrală a unui lot de 49 hectare, ceea ce înseamnă că întreaga suprafață de 49 de hectare va fi afectată, câtă vreme se vor face mai multe construcții exact în centrul acesteia”
– „construirea în apropierea Cetății de Scaun, care este un obiectiv turistic, istoric și cultural, a unui ansamblu de asemenea dimensiuni ar putea să afecteze acest obiectiv din multe puncte de vedere”
– inexistența unui plan de urbanism și opinia unor experți în domeniu
– „Unitățile de cult au proprietăți recunoscute legal și nu trebuie să beneficieze de donații din partea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS).
Aviz negativ a dat și Comisia pentru Administrație publică și amenajarea teritoriului.
În ciuda acestor critici, parlamentarii PSD-PNL-AUR au votat propunerea legislativă a celor opt deputați și senatori de Suceava, fără o minimă dezbatere.
De ce Iohannis crede că legea este neconstituțională
Trimisă către promulgare la Cotroceni, Klaus Iohannis a transmis-o la Curtea Constituțională. Acesta a arătat că era absolut necesar să existe un studiu din care să reiasă impactul noii soluții legislative, mai ales în ceea ce privește zonele de protecție aferente monumentelor istorice existente în „vatra istorică a Sucevei”.
“Neclaritatea cu privire la incidența cadrului normativ menționat este susceptibilă să afecteze însăși punerea în practică a reglementărilor propuse și, implicit, realizarea scopului legii criticate”, adaugă șeful statului.
Președintele Iohannis menționează și că nu este motivată rațiunea pentru care suprafața de 20 de ha supusă transferului nu mai este necesară Academiei “Gheorghe Ionescu-Şișești” și că, în consecință, își pierde caracterul de teren indispensabil activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic.
Şeful statului apreciază că legea încalcă și principiul autonomiei locale, prin lipsa manifestării de voință a municipiului Suceava.
“Transmiterea terenului în suprafață de 20 ha, identificat cu număr cadastral 409/1, din domeniul public al statului și din administrarea Academiei de științe Agricole și Silvice “Gheorghe Ionescu-Şișești” – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava, în absența manifestării de voință expresă a unității administrativ-teritoriale, materializată printr-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Suceava, contravine art. 120 alin. (1) din Constituție”, mai spune el.
Președintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea și să constate că legea este neconstituțională.
În ianuarie 2023, primarul Sucevei, Ion Lungu, declara că va susține proiectele Arhiepiscopiei, asta după ce cu o zi înainte, consiliul local a votat pentru alocarea a 9,5 milioane de lei pentru unitățile de cult din municipiu.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
[…] Cum a luat Parlamentul 20 de hectare de la Cercetare și le-a donat Bisericii […]
[…] complet pe acest subiect îl puteți citi pe PRESShub. (foto: Romania […]
[…] Cum s-au dat terenuri de la Cercetare la Biserică. […]
[…] Biserica Ortodoxă mai face rost de niște teren. Donat, evident. Mai exact, de 20 hectare pentru a construi un asamblu bisericesc în Bucovina. Păi cum să nu… […]