Cum a ocupat UDMR conducerea fondului de garantare a creditelor cu membri de partid

Data:

  • Tanczos Barna a ajuns ministru de Finanțe în decembrie 2024, iar până în aprilie 2025 a schimbat conducerea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii cu două cadre de partid apropiate de UDMR.
  • Este vorba de Róbert‑Kálmán Ráduly, fost primar UDMR al Miercurea Ciuc, cel care a fost numit președinte al Consiliului de Administrație. Director general a fost numit Cătălin Leonte, consilier județean liberal în Brașov, dar și acesta apropiat de partidul maghiar.

Deși Tanczos Barna a fost apreciat de presă și de patronate ca unul dintre cei mai buni miniștri ai Finanțelor, dar și în mandatul său tot membrii de partid au fost numiți, în urma unor selecții contestate, cadre de partid pe poziții care trebuia să fie ocupate de bancheri.

Răsplata pentru unul dintre greii UDMR

Tanczos Barna a fost numit ministru al Finanțelor pe 23 decembrie 2024. Pe 9 ianuarie 2025, Róbert‑Kálmán Ráduly, membru marcant al UDMR în urmă cu peste un deceniu, fost primar în Miercurea Ciuc, a fost numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

Citește și: Fostul superbugetar care, în 2024, a fost manager bancar, expert în energie, în electrificarea CFR, dar și profesor universitar

În subordinea Ministerului Finanțelor se află și Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM‑uri (FNGCIMM). FNGCIMM funcționează ca o instituție financiară nebancară, cu capital de risc, organizată ca societate pe acțiuni, statul român fiind unic acționar, reprezentat de Ministerul Finanțelor.

Fondul a fost condus până la începutul anului 2025 de Dumitru Nancu, unul dintre superbugetarii care, în perioada 2023-2024, a ajuns să facă parte din conducerile a mai multor societăți de stat.

Selecția lui Raduly a scos un alt membru de partid

Ministerul Finanțelor a decis să organizeze un concurs pentru ocuparea postului de director.

Astfel, în luna martie 2025, Róbert‑Kálmán Ráduly a fost numit președinte al Consiliului de Administrație al FNGCIMM. Din această poziție, acesta a avut rolul de a selecta directorul general.

În urma selecției, a ieșit câștigător un alt cadru de partid. Este vorba de Cătălin Leonte, membru liberal al filialei din Brașov. De altfel, acesta este și consilier județean din partea PNL. Totodată, acesta este și un apropiat al filialei UDMR din județ, așa cum a aflat Presshub.

Contracandidatul Dumitru Nancu a contesta procedura de numire printr-o sesizare la Ministerul Finanțelor. În contestația consultată de PressHub, Nancu scrie, printre altele, că Ráduly nu a fost interesat de proiectul său la proba de interviu.

Ráduly, anchetat de procurori, achitat de judecători

Născut în 1975, cu studii economice la Târgu Mureș și Cluj, Ráduly a fost președinte al Consiliului de Administrație al FNGCIMM până în luna aprilie 2025, așa cum reiese din informațiile FNGCIMM. În acest moment, mandatul său a expirat.

A activat ca primar al municipiului Sfântu Gheorghe și a fost consilier județean covăsnean. În cariera sa, a promovat dezvoltarea infrastructurii locale, atragerea de fonduri europene și transparentizarea proceselor administrative.

Citește și: Directorul promovat instant de actualul președinte Nicușor Dan, unul dintre cei mai bogați funcționari din Primăria Capitalei

În aprilie 2015, Ráduly a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, fiind suspectat de abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri oficiale și conflict de interese în legătură cu atribuirea de contracte și plăți către firme precum Topo Service SA și City Parking.

Din comunicatul emis de DNA reiese că Ráduly era acuzat de două fapte de abuz în serviciu pentru obținerea de beneficii necuvenite, instigare la abuz în serviciu și conflict de interese.

În cele din urmă, Ráduly a fost achitat pe linie de judecători.

Directorul și-a obținut licența la 27 de ani

Cătălin Leonte conduce activitatea curentă a FNGCIMM ca director general, mandat valabil până la începutul lunii septembrie 2025.

Cătălin Leonte este de fapt și director al sucursalei din Brașov din cadrul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, unitate regională care coordonează activitatea reprezentanțelor din Brașov, Ploiești, Sfântu Gheorghe și Sibiu.

Anterior, a ocupat funcții de consilier local și poziții executive în administrația publică. Acesta este și consilier județean din partea PNL.

Născut în 1972, Leonte și-a obținut licența în 1999, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, deși studiile le-a început în 1994 la Universitatea „Drăgan” din Lugoj.

Citește și: Un membru CSM îl atacă pe președintele Nicușor Dan: „a rezolvat Justiția, urmează democrația”. Alin Ene este supărat că magistrații își pot pierde privilegiile financiare

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Marian Pavalasc
Marian Pavalasc
Marian Păvălașc este jurnalist din anul 2002, când a început să scrie în presa locală din Galați. În presa centrală a ajuns 2011. Acum este un reporter freelancer și scrie materiale de news, dar și materiale de investigație. El este și coordonatorul proiectului Clever News Center, o agenție de conținut jurnalistic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Ministrul Economiei anunță deblocarea Programului Start-Up Nation

Ministrul Economiei anunță, într-o postare pe pagina sa de...

AKTUAL24 | Etiopia finalizează mega-barajul de pe Nil. Tensiunile cu Egiptul și Sudanul riscă să escaladeze

Etiopia a anunțat finalizarea construcției unui mega-baraj pe Nilul...

G4 Media | Rechizitoriu DNA: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă ar fi fost implicaţi în filaje la adresa unor magistraţi

Primarul din Rovinari, Robert Dorin Filip, martor-denunţător în dosar, a...

Generalul american Alexus G. Grynkewich, noul comandant suprem al forțelor NATO în Europa

Generalul american Alexus G. Grynkewich, din cadrul Forțelor Aeriene...