Cum este să trăiești sub o ploaie de drone: la Kiev, până și copiii sunt „experți” militari

Recent, ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a dus o dronă rusească Shahed-136 /Geran-2, la Palatul Westminster, unde este sediul Parlamentului Regatului Unit, de unde a avertizat că Europa trebuie să se pregătească pentru atacuri din partea Rusiei.

Drona rusească depusă la Westminster nu este doar o exponată; ea reprezintă o amenințare care, în același timp, a mutilat Kievul și mare parte din Ucraina.

Kiev, în 2025, este un oraș copleșit de ”răni”. Pavajul străzilor e plin de urme lăsate de schije care care cad din cer după explozia dronelor și la fiecare pas întâlnești trotuare crăpate și garduri sau pereți ai clădirilor care arată ca niște site. Bucăți de drone sau rachete cad aproape zilnic într-o ploaie constantă peste case, apartamente, parcuri și lasă spărturi peste tot. Când plouă, unele străzi arată ca și cand ar fi pline de bălți, doar că ele au o formă circulară, și dacă te uiți mai atent sunt cumva simetrice și se grupează doar pe anumite zone. În ele se oglindește mersul trist și îngândurat al oamenilor care încearcă zilnic să supraviețuiască unui ritm de viață care nu mai este demult normal. Geamurile, unele baricadate cu placaje, altele legate cu bandă scoci – nu ascund neapărat renovări de interioare, cât reconstrucții forțate de circumstanțe.

Primele două nopți acolo (din 11 și 13 septembrie 2025) au fost relativ liniștite. Stăteam noaptea și priveam de după perdea luminile parcului din fața hotelului. Recepționera ne-a sfătuit să să evităm să stăm pe balcon. Erau oameni pe stradă și după lăsarea nopții; plimbau animalele de companie, ieșeau cu copiii în brațe sau în cărucioare, alergau, râdeau și se comportau normal și mă întrebam câte zile o să mai dureze până reușesc să mă adaptez și să ies și eu pe stradă după 9 seara…

Pe 13, am auzit prima dată alarma anti aeriană. Și nu, nu era noaptea după cum mă așteptasem, după cum făcusem cu un coleg un drill să vedem cât facem până la adăpost. Eram în parc, la un eveniment pentru copii organizat de cercetașii Ucrainei, cu prietenii mei din Kiev și copiii lor. Am terminat puțin mai repede decât era programat, pentru ca să mergem într-o vizită la țară. Aplicațiile noastre au început să facă un zgomot destul de puternic. De sus, din parcul de pe deal, auzeam cu sunet înfundat sirenele antiaeriene din centrul orașului. 

Citește și: De patru ori Planul Marshall: cum se va finanța refacerea Ucrainei?

Atunci am constatat, că toată lumea are alarme puse la telefon, dar sunt date toate încet, să nu creeze panică și să nu deranjeze. Am dat alarmele mai încet în aplicații. Am ascuns cu rușine că mi se înmuiaseră genunchii și am simțit lacrimi în colțul ochilor. În jurul meu, adulții îndrumau copiii către buncărul dintr-un muzeu din apropiere. Am continuat ziua ca și cum nimic nu s-a întâmplat și am constatat, doar peste două ore și jumătate, că alarma se încheiase în timp ce eram la masă, într-o benzinărie, în drum spre ieșirea din oraș.

În noaptea de 15 septembrie, alarma a pornit la ora 1:40. Ne-am trezit buimaci. Eram la etajul 15 al unui hotel. Știam, din aplicații și din informații, că între noi și exterior trebuie să fie minim doi pereți ca să fim în relativă siguranță. Hotelul în care eram, nu permitea folosirea liftului pe timp de atac, așa că am coborât în grabă, pe jos, prin întuneric cele 15 etaje până la adăpost. Acolo erau: două paturi, dulapuri, duș, apă caldă, curent, apă potabilă. Nu semăna deloc cu buncărul pe care îl văzusem reprodus în subsolul unui muzeu, care era recreat după cel dintr-un sat atacat de mercenarii ceceni în 2022. Adăposturile din orașe mai mici sau la țară, sunt doar beciuri, unele fără apă sau curent. Multă lume a stat acolo cu lunile, în zonele ocupate. Încercam să îmi imaginez cum ar fi fost așa viața în timp ce zburau dronele pe deasupra mea. Mi se părea că avem condiții foarte bune în adăpostul din hotel. 

În timp ce încercam să adorm, aplicația ne-a anunțat că raidul s-a terminat și că putem reveni la camerele noastre. Am urcat înapoi. Cu bagaje, pături, apă și orice mai trebuie pentru câteva ore (niciodată nu știi câte) într-un buncăr.

Când am reușit să ajungem în cameră, alarma a pornit din nou. Atunci am realizat că panica sau frica nu e ceva cu care te obișnuiești și nu e mai ușor a doua oară decât prima. Am coborat din nou. Tot atunci am realizat că oamenii, în marea lor majoritate, nu mai apelează la adăposturi, pentru că e destul de greu să mergi de două ori, noaptea, prin întuneric și frig spre siguranță, mai ales dacă nu ai unul aproape, dacă mâine trebuie să lucrezi, dacă cu tine trebuie să iei copiii adormiți și așa mai departe. Multe din familiile din Kiev aleg să doarmă pe hol, din motive obiective: adăposturile sunt departe, le este foarte greu să se deplaseze noaptea, dar cel mai trist: s-au obișnuit.

Și un atac nu vine singur, nu se știe unde vor cădea dronele (asta pentru că multe cad pe clădiri care nu au nimic cu armata ucraineană și sunt doar case în care stau civili) și, chiar dacă se termină în câteva ore, poate peste câteva minute să înceapă din nou, tocmai pentru a teroriza, a te face să pierzi speranța, a te epuiza fizic și psihic.

Copiii s-au obișnuit să audă sirene, să audă explozii, să vadă cu ochii întredeschiși incendii în clădirile din vecini sau foc pe cer printre pomi și păsări. Eu nu m-am obișnuit așa de ușor. Deși știam că o să vină zile când o să merg pe stradă ziua, din nou, și o să aud iar sirenele. 

De rușine față de oamenii, majoritatea calmi, din jur, încercam să nu alerg, să nu fac mișcări bruște, să nu deranjez, să fac ce fac și restu, cu respect și calm. 

Noaptea, în adăpost, deși aveam paturi și nu se auzea foarte tare zgomotul de afară, erau țânțari și umezeală nu puteam dormi. Simțeam că mă sufoc. Mă gândeam la copii, la cum crești într-o astfel de lume, la cum îți modifică sistemul nervos un somn în care ești trezit de câte 2 sau chiar de 3 ori pe noapte ca să te adăpostești. Mă gândeam la părinți și ce le spun copiilor, la cum sunt nopțile lor, la cum sunt zilele de naștere, petrecerile, examenele pentru școală. 

Au mai urmat așa multe nopți la rând. Inclusiv noaptea de 16 septembrie când o fetiță de 4 ani a murit. 

După ce am fost într-o scurtă călătorie în afara Kievului central, am schimbat hotelul și ne-am mutat în unul unde adăpostul era într-o sală de fitness. Acolo dormeam pe jos, împreună cu alți oameni, pe un covor moale dar era destul de rece și în câteva zile m-am răcit la spate. ”Colegele” mele de podea, adormeau cu telefonul în mâini, lipit de față, citind probabil canale de Telgram și știri despre rude. De multe ori, deși se termina alarma, nu ne mai întorceam în pat pentru că știam că șansele să înceapă una nouă, în câteva ore, erau mari. Așa că rămâneam acolo până dimineață.

Într-o seară, am ajuns la hotel după lăsarea nopții, iar afară erau oameni la un eveniment ce părea o conferință. Participanții erau îmbrăcați elegant și zâmbeau la poze. Dintr-un motiv anume, nu foloseau holul hotelului și stăteau afară. Când am intrat, am constatat că tavanul care era din oglindă, crăpase după un raid – probabil de la vibrații – și acum era dată jos cu totul, de angajații hotelului care încercau să o desprindă de tot din tavan. Erau cioburi peste tot pe jos.

Nu am aflat dacă cineva a fost rănit, dar frenezia cu care oamenii de afară făceau poze și se străduiau să sfideze realitatea, mi se părea ireală. Noi eram niște vestici (ce ironic!), speriați, care alergam spre camere.

După ce am aflat de canalele de Telegram care anunță diferite evenimente care țin de atac, cumva m-am mai liniștit. Deci nu era doar alarma telefonului care ne anunța lucruri rele; erau niște rețele mai bine puse la punct de unde oamenii prindeau informații din alte surse legate de rachete mai mari, sau de unde anume vin dronele și cu ce sunt armate. Atunci mi-am dat seama cu groază că toată lumea știe perfect cum arată o dronă și că majoritatea au văzut cel puțin una care zbura sau explodase.

Rusia lansează aproximativ – într-un atac violent, noaptea sau ziua – un număr de peste 100 de drone pe întreg teritoriul țării, sau poate lansa atacuri hibride, ceea ce înseamnă drone, plus rachete balistice. În teorie, de mai bine de doi ani, Ucraina nu are nici o zi în care să nu existe o ploaie de explozii asupra ei. O rachetă balistică are putere foarte mare de distrugere și, în anumite cazuri, face adăpostul irelevant. Adică nu ai cum să te aperi atunci când o rachetă balistică lovește, de exemplu, un bloc de locuințe sau un spital. Și de la începutul războiului, au fost zeci de astfel de cazuri, și au loc în fiecare lună. Se lovesc cu drone clădiri civile care nu sunt ținte militare în fiecare săptămână.

Pe lângă reziliență și autoeducație legat de teamă și lupta pentru ce consideră demn, ucrainenii nu fac rabat din a arăta lumii că pot să lupte și chiar pot învinge. În pozele făcute pe stradă, în Kiev, în anul acesta, v-am arătat câteva vehicule militare avariate care sunt expuse în piețe. În mare, oricum, în Kiev sunt expoziții în fiecare piață cu panouri informative despre război, despre lupte și victorii, și despre povestea fiecăruia din ele. Multe au atașate coduri QR, iar trecătorii pot citi despre istoria lor. Asta face ca oamenii să asedieze frica și să o înlocuiască cu mândrie și speranță.

Citește și: Proteste masive împotriva lui Trump în tot mai multe orașe din Statele Unite, în cadrul mișcării „No Kings”

Muzeul militar din centrul Kievului

Câteva din aceste vehicule erau și în fața muzeului militar din centrul orașului. Dar conținutul din interior este cu atât mai interesant pentru cei care îi calcă pragul. Aici poți vedea drone capturate direct din luptă, unele recente (doi ani sau poate chiar unul). Ele sunt expuse pentru toată lumea, inclusiv pentru copii și profesori care pot duce clasa acolo pentru a învăța ce zboară noaptea pe cer și cu ce sunt atacați aproape în fiecare zi.

Acest gen de educație nu mai este ceva ce ar trebui să existe în zilele noastre, dar cu toate astea, lucrurile arată așa la Kiev. Și poate ar trebui să știm și noi mai multe despre aceste aparate, pentru că doar așa înțelegem cum funcționează mașinăria rusă de război și teroare.

Pe lângă aceste zburătoare aducătoare de moarte care sapă zilnic în psihicul oamenilor, cu sunetul lor de motor răgușit înainte de explozie, vă las, la început de galerie, o față umană a celor implicați în conflict, un simbol din care copiii și adolescenții învață să înțeleagă realitatea altfel, dar mai ales învață că există rău și că el poate fi învins.

Organizația NAFO (North Atlantic Fella Organization) este o comunitate online de activiști și voluntari care luptă împotriva propagandei rusești pe internet și strâng fonduri semnificative pentru a sprijini forțele de apărare și ajutoarele umanitare din Ucraina. Acesta apare și el în muzeul militar și imaginea cu „The Fella” (câinele Shiba Inu) care circulă pe internet cu scop umoristic, subliniază rolul organizației NAFO ca fiind un model de luptă eficientă în războiul informațional.

NAFO folosește umorul pentru a combate propaganda Kremlinului și prin asocierea acestui meme canin cu tema războiului, membrii NAFO reușesc să submineze narațiunile rusești. Mai mult decât atât, acest simbol este direct legat de un scop caritabil: crearea de noi Fellas (care își pun poze de profil cu câinele) fiind oferită în schimbul unei donații pentru sprijinirea efortului ucrainean. Astfel, NAFO transformă un meme într-un motor de strângere de fonduri, combinând umorul cu acțiunea concretă împotriva agresiunii și dezinformării.

Galerie foto drone de atac și dispozitive de război:

„Gheran-2” este o dronă tip muniție rusească cu rază lungă de acțiune, o modificare a dronei iraniene Shahed-136. Aceasta transportă o încărcătură de luptă de până la 50 kg de fragmentare-explozivă sau termobarică.

Este folosită pentru a lovi obiective staționare din spatele liniilor inamice, cum ar fi infrastructura critică (energetică sau de transport), sau pentru a supraîncărca apărarea aeriană inamică, permițând trecerea altor drone sau rachete cu o încărcătură de luptă mai mare.

Drona este lansată de pe o platformă mobilă specială, deghizată în vehicul civil. Traiectoria de zbor este programată înainte de lansare, incluzând toate manevrele necesare. Utilizează sistemul rusesc GLONASS (echivalentul rusesc al GPS-ului) pentru navigare, făcând-o vulnerabilă la războiul electronic (EW).

Caracteristici Tehnice:

Gerbera – o aeronavă fără pilot (UAV) militară rusească, multifuncțională. Gerbera are trei tipuri, specializate pentru diferite sarcini: conducerea de recunoaștere electronică, efectuarea de lovituri la distanță lungă și distragerea activelor de apărare (ca ținte false). A fost creată ca o simplificare, ceea ce înseamnă o versiune a dronei Shahed (iraniene) îmbunătățită. Versiunea de atac a dronei Gerbera este echipată cu o versiune a camerei de televiziune care ghidează ținta, fiind operată de un operator folosind controale FPV. Tipul destinat distragerii apărării aeriene nu poartă nicio sarcină de război și navighează similar cu Shahed-urile – folosind carduri SIM ucrainene, care îi permite să navigheze folosind rețelele celulare locale. Se pare că drona este făcută din plastic spumos cu o structură din placaj. Componentele electronice ale UAV-ului sunt în mare parte chinezești și rusești, dar există și câteva componente din Europa de Vest. Dronele Gerbera sunt în acțiune încă din iulie 2024.

„Parodiya” – o dronă-momeală rusească, al cărei scop este să atragă focul sistemelor de apărare antiaeriană de la dronele-kamikaze „Shahed-136”. Nu are încărcătură de luptă (fără focos). Este fabricată din placaj sau spumă. Echipată cu reflectoare de colț (parte din fuzelajul Leningrad) – o piesă metalică ce are o funcție pasivă antiradar și care amplifică semnalul lui, apărând operatorilor radarelor antiaeriene ca fiind similară cu un Shahed-136.

Caracteristici Tehnice:

Modelul original (iranian) al dronei Shahed-136 (exemplificat mai sus în fotografii), folosește o copie a motorului german Limbach L550E, cunoscut ca MD-550, în Iran. Designul este optimizat pentru a oferi simplitate, fiabilitate și un cost de producție extrem de redus, ceea ce schimbă foarte mult regulile jocului și fiabilitatea cost – eficiență a războiului și a armamentului cu care luptă vestul care are dispozitive mult mai scumpe dar ineficiente împotriva acestor tipuri de aparate. Motoarele de avion specializate fiind extrem de scumpe utilizarea unor versiuni simplificate ale acestora, care pot fi fabricate în masă (sau componente copiate), reduce drastic costul unitar al dronei. 

Citește și: Victoria care obligă: PAS a câștigat puterea, dar urmează examenul realității (Op-ed)

Componentele pentru astfel de motoare sunt ușor de găsit pe piețele civile sau pot fi produse rapid, ocolind parțial sancțiunile internaționale impuse Rusiei. 

Acest tip de motor produce un sunet distinctiv, puternic și neregulat, adesea comparat cu cel al unei mașini de tuns iarba sau al unei motociclete vechi (din cauza motorului cu piston, mai degrabă decât a unui turboreactor), ceea ce a devenit o trăsătură recunoscută a atacurilor și ceea ce trebuie cunoscut de către cetățeni pentru a putea să se adăpostească.

Motorul este de o simplitate brută și este ales pentru a face drona ieftină, eficientă ca muniție de unică folosință și ușor de produs în volume mari.

Pe aripile dronei din imagine se poate observa textul: „НЕ БРАТЬСЯ” (NE BRATSEA) scris de mai multe ori. Aceasta se traduce din rusă/ucraineană ca „A NU SE ATINGE” sau „NU LUA”.

Această expoziție prezintă modele de muniții și dispozitive explozive improvizate dezvoltate de forțele ucrainene, unități de voluntari și ONG-ul „Aerorozvidka”. Necesitatea a forțat adaptarea, astfel că se folosesc inclusiv materiale reciclate (Modelul Nr. 2), sticle de plastic (Nr. 1) și tehnologie de bază. Sunt expuse încărcături adaptate din grenade sovietice (Nr. 4 și 7) și proiectile antitanc RPG-7 (Nr. 8), transformate în muniții eficiente pentru drone. În multe cazuri (Nr. 4, 6, 8), componentele cheie precum aripioarele stabilizatoare sunt realizate prin imprimare 3D. Munițiile sunt variate, de la încărcături chimice și fragmentare (Nr. 2) la proiectile antitanc folosite pentru a lovi ținte în tranșee (Nr. 9), inclusiv versiuni modernizate pentru a se încadra în standardele NATO (Nr. 5).

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Surse fotografii: National Military History Museum, Kiev, septembrie 2025)