Suntem alarma pe care o urăști dimineața, dar fără de care nu te trezești. România are nevoie de trezire — nu de alte vise vândute de PSD și suveraniști.
Pe bune acum, cui îi place cu adevărat sunetul ăla strident de alarmă dimineața? Aproape nimănui. De cele mai multe ori suntem la mijlocul unui vis frumos și, dintr-odată, bang! se duce naibii tot, iar sunetul ăla urât ne trage înapoi în realitate. Ei bine, exact asta se întâmplă și în societate. Iar eu – împreună cu cei care gândesc ca mine – suntem fix alarma aia enervantă, pe care n-o iubește nimeni, dar fără de care lucrurile ar lua-o razna.
Să mă explic.
Vine omul seara, rupt de oboseală, de la muncă. Cu toate grijile lipite de ceafă: costul vieții care tot crește, facturi, chirie sau rată, mâncare, copii, medicamente, benzină, iar facturi, iar stres. Ajunge acasă, mai butonează un pic telefonul, adoarme într-un târziu și începe să viseze.
În vis, totul e la locul lui. Viața e cum și-o imaginează: sigură, liniștită, „ca afară”. Statul e „protector”, politicienii sunt „patrioți”, România „se ridică de pe ultimul loc din UE”, salariile cresc, taxele scad, justiția devine brusc dreaptă, iar corupția dispare – ce să vezi – fix după următoarele alegeri.
În vis, suveraniștii îți promit că dacă „ne luăm țara înapoi”, curge lapte și miere din graniță în graniță. PSD-ul grijuliu îți promite „stabilitate”, „siguranță”, „măsuri sociale”, bani pentru toți și de toate, fără să-ți spună cine plătește nota de la final. Toți apar la televizor cu aceeași poveste: nu-ți face griji, dormi liniștit, noi avem grijă de tine.
Și fix în momentul ăla… sună alarma.
Telefonul ăla ieftin sau scump, nu contează, îl aruncă înapoi în realitate: prețurile nu scad, ci cresc; promisiunile PSD de „bunăstare” se traduc în datorii pe termen lung; „patriotismul economic” al suveraniștilor se termină la primul contract cu statul; „măsurile pentru oameni” sunt, de fapt, pentru partid și pentru clientele lui. Legea nu e aceeași pentru toți, dar sloganurile sunt.
Dacă transpunem metafora până la capăt, omul ăsta este cetățeanul român. Visul este povestea frumos ambalată din politica românească: suveraniști de carton care vând iluzii cu „străinii ne fură”, „Bruxelles-ul e de vină”, și un PSD etern care promite că dă la toată lumea câte ceva, numai să rămână la butoane. Utopii servite cald, în fiecare campanie.
Iar alarma suntem noi, cei care refuzăm să mai dormim pe noi și îi zgâlțâim pe ceilalți din somnul lor comod.
Noi suntem ăia care spun:
– Nu, nu merge „și așa”, chiar dacă PSD îți zice că „merge și-așa de 30 de ani”.
– Nu, nu e normal să furi și să numești asta „descurcăreală națională”.
– Nu, nu e în regulă să accepți orice doar pentru că „toți sunt la fel” și pentru că un suveranist urlă la televizor că „ne apărăm neamul”.
– Nu, nu poți să mai crezi la nesfârșit în aceleași fețe, aceleași partide, aceleași minciuni vopsite în tricolor și în „valori tradiționale” doar când e campanie.
Știu, suntem enervanți. Alarma e mereu enervantă. Îți rupe visul, îți strică „filmul”, îți amintește că ai responsabilități, că timpul trece, că trebuie să te ridici din pat și să faci ceva cu viața ta.
La fel e și cu realitatea politică și socială: când cineva îți arată cifrele reale, legile reale, consecințele reale, îți vine să îi dai „snooze”. Să îl blochezi, să râzi de el, să îl faci „nebun”, „hater”, „vândut”, „globalist”. E mult mai comod să crezi că PSD îți va rezolva problemele cu o nouă „ordonanță salvatoare” și că suveraniștii te apără eroic de orice, inclusiv de propriile tale decizii.
Doar că, în timp ce tu tot amâni trezirea, alții îți decid viitorul în locul tău. Și ghici cine? Exact ăia care îți spun să dormi liniștit, că „are statul grijă”.
Nu suntem iubiți. Și, sincer, nici nu acesta e obiectivul.
Nu pui alarma ca să o iubești, ci ca să nu întârzii, să nu pierzi avionul, să nu ratezi un examen, un interviu, o șansă. Nu pui alarma ca să îți gadile urechea, ci ca să îți salveze ziua.
La fel și noi: nu apărăm un partid, nu vânăm un like, nu cerem aplauze. Ceea ce vrem este ca omul ăsta obosit, cetățeanul român, să înțeleagă că visul frumos nu trebuie doar consumat în somn – poate fi construit, treaz, cu capul limpede, cu informație, cu gândire critică și cu decizii asumate. Nu cu lozinci suveraniste și pomeni electorale, ci cu responsabilitate și memorie: cine, ce-a făcut, când și pentru cine.
Când spunem:
– Verifică ce votezi.
– Citește dincolo de slogan, mai ales când auzi „siguranță”, „stabilitate”, „neamul românesc” și „ajutăm oamenii simpli”.
– Întreabă cine câștigă, concret, din „măsura” asta: tu sau partidul care ți-o vinde.
– Uită-te la fapte, nu la vorbe și nu la lacrimile din studiourile TV.
… nu o facem pentru că ne place să stricăm atmosfera, ci pentru că știm cum arată mahmureala de după o noapte electorală trăită în euforie ieftină cu mici, bere, concerte și promisiuni.
Cum naiba să fim iubiți? Nu suntem serialul de pe Netflix, suntem factura de a doua zi. Nu suntem like-urile, suntem contractul scris cu litere mici. Nu suntem visul, suntem trezirea. Dar suntem necesari. Pentru că o societate care își dă alarma pe silențios ajunge, mai devreme sau mai târziu, să se trezească nu din somn, ci dintr-un coșmar: datorii, exod, spitale prăbușite, școli goale, instituții capturate. Iar atunci nu mai e de ajuns să ridici tonul: trebuie să reconstruiești totul de la zero.
Așa că da, accept: eu și cei ca mine suntem alarma aia pe care o înjuri dimineața. Poate ne urăști cinci minute, dar dacă te ridici din pat, îți faci cafeaua, îți pui ordine în gânduri și începi să-ți iei viața și țara în serios – nu pe promisiunile suveraniste și nu pe „grija” PSD-ului, ci pe mintea ta – atunci, jos textul, misiune îndeplinită.
Nu iubim alarma. Dar, fără ea, rămânem blocați într-un vis frumos vândut de aceiași politicieni, care se termină, invariabil, prost.
Citește și: Ce vrea Sorin Grindeanu, spre ce se îndreaptă PSD?
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Alexandru Nechez)
