De ce suntem stresați?

Data:

De ce suntem mai stresați decât alți oameni? De ce viața noastră cotidiană e mai încrâncenată decât a altora? M-am tot comparat cu prietenii mei din occident și n-a fost greu să aflu. Desigur, și ei muncesc. Mult. Desigur, și ei plătesc taxe. Mari.

Dar, în plus, noi avem o țară greu de suportat. Nu doar că înghițim cu greu, în fiecare zi, mizeria politică, impostura, corupția, presa ticăloasă, justiția precară, lipsa banilor, a medicilor, a autostrăzilor… Însă, peste toate acestea, și mai greu de dus e grija zilnică pentru tot ce ai de făcut, pentru tot ce ți se întâmplă.

Românul este obligat să trăiască într-o permanentă alertă. Dacă i s-a stricat chiuveta și cheamă instalatorul, nu se poate lăsa pe seama lui, că sigur nu-i face o treabă bună și mai trebuie să-l cheme încă o dată. Urmărește atent ce lucrează „meșterul” acolo, mai întreabă și pe alții, iar după ce pleacă instalatorul se duce de zece ori să verifice dacă mai curge apa sub chiuveta lui. Și culmea, chiar curge!

Citește și: Galațiul are în sfârșit un loc civilizat de depozitare a deșeurilor. A costat 17 milioane de euro

Dacă duce mașina în service, trebuie să întrebe, să verifice, să probeze. Întreabă prietenii, la ei cine și cum s-a reparat?

Dacă are de renovat o casă, întreabă toți constructorii pe care-i cunoaște, urmărește tutoriale, mai întâi se documentează el, află totul, pentru că nu-i sigur că meșterii știu sau că fac ce trebuie sau că respectă planul. Merge zi de zi pe șantier, și cu toate astea, de cele mai multe ori, lucrurile tot prost ies. Cunosc oameni care și-au făcut singuri, inclusiv proiectul, arhitectul doar a pus ștampila. Așa se obișnuia. Așa au devenit oamenii simpli arhitecți, constructori.

Dacă mergi la cadastru, trebuie să fii cu ochii în patru pe documente. Pentru că-i aproape sigur că vor ieși greșite. De patru ori am cerut corectarea unui CF.

Dacă mergi la medic să fii atent, mai bine să consulți trei medici, ca să fii sigur că te apropii de un diagnostic corect. S-ar putea ca un ecografist de la o clinică, oricât de celebră ar fi și oricât de mult te-ar costa, să te trimită la operație pentru că ți-a confundat aorta abdominală cu rinichiul. S-a întâmplat.

Trebuie să ai grijă și la farmacie. Citești de două ori prospectele înainte să cumperi ceva.

Dacă ai copii la școală, e ca și cum ai fi și tu la școală. Trebuie să urmărești temele, notele, mesajele, ședințele, cheltuielile, zilele profesorilor, să dai bani, să vezi programa, să cumperi manuale, să trăiești încă o dată, școala copilului, mai ceva decât ai făcut-o cu școala ta. Pentru că cerințele cresc.

Citește și: Imaginea justiției, „spălată” de CSM cu 9 milioane de lei

Nu știu unde poți să te oprești să nu participi alături de toți cei cu care ai de-a face, ca și cum tu ai face.

Nu știu unde poți să spui: sunt pe mâna unui specialist, e treaba lui, sigur o va face ca lumea, eu pot să-mi văd de ale mele.

Nu poți. Nimic nu merge de la sine, fără tine. Un mediu precar, cu priceperi aproximative, cu evaluări aproximative, care te solicită, te ține permanent în priză, are nevoie de supraveghere, de reveniri și intervenții permanente. O țară aproximativă.

Citește și: Cine controlează televiziunile. Ionel Palăr, 9.200 de lei pe minut, de la stat. Și multe diplome

Știți că Legea 18 privind retrocedările nu s-a aplicat până la capăt nici până-n ziua de astăzi? Că sunt proprietari doar cu niște procese verbale și fără titluri eliberate? Știți că nici recensământul nu s-a terminat? Știți că la autostrada Transilvania se lucrează din 2004? Știți, desigur, că dosarul revoluției s-a dus și s-a întors de nenumărate ori. Știți că trebuie să stăm cu ochii în patru pe parlament. Și, înainte să trecem pe pod, să aflăm cine l-a reparat ultima dată.

Nu, nu e drept ca viețile noastre să ne fie mâncate în halul ăsta de tot ce ni se întâmplă zi de zi de zeci de ani încoace. Schimbarea trebuie să se producă, pentru că altfel vom pleca cu toții. După ce am stat de vorbă cu mulți români plecați, am înțeles că cel mai mult și-au dorit o viață normală. Pe care noi nu o avem.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.
4 COMENTARII
  1. Iaca cum cineva ,chiar acum, ne arata si are curajul sa ne arate partialitatea adevarului romanesc .Scoala facuta „ pe brinci ” obtinerea de diplome ce nu corespund capacitatilor unora dintre destinatari , imbulzeala pe posturi bine platite , transformarea , pe alocuri , a Spitalelor si Policilinicilor in agenti economici ce vizeaza doar obtinerea banului clientului si nu a pacientului , cozile uriase la ghiseele Institutiilor de stat si impotrivirea vizibila a acestora ce tine de aparitia digitalizarii , lipsa de expertiza a unor notari sau avocati ce nu iti pot raspunde (sau nu vor ) la intrebari ce tin de proceduri , invatamintul ce cindva oferea diplome si doctorate de tot felul , doar prin simpla prezenta, (uneori nici aia nu era totala )la cursuri (doi ani intr-unul singur era regula) , implicarea duplicitara in anumite situatii procesorale ce puneau „ la mijloc ” clientii , oferirea de medicamente ce nu puteau fi gasite ,niciunde , in sistem, dar la care oferta era existenta prin legaturile din afara sistemului , scoaterea de sub urmarire a unor infractiuni uneori devenita parte a unor recompense , crearea de situatii juridice inexistente ce acuzau, partizan, posibile persoane neagreate , felurite operatii nonnecesare, de factura usoara si foarte usoara, ce deveneau obisnuinta dar care produceau marii beneficii nu numai proprietarilor ,de astfel de unitati medicale, dar si unor medici, oferirea unor note nemeritate si diplome asisderea unor elevi ce erau participanti in scolile din unele Orase din Romania si multe, dar foarte multe alte, metode, ce practic inselau cetateanul aflat in cautarea unor drepturii cetatenesti , inca mai sunt pe alocuri existente .Solutia de corectare este unica si ea este cea care elimina intruziunea Statului in economie .In acest moment legile ce sustineau Statul ,ca actionar principal in anumite Institutii, este eliminata .Listarea pe bursa va fi regula , acolo unde este posibil .Legile Justitiei se modifica si ele conform cerintelor Europene .In doi ani actuala Coalitie va fi nevoita sa corecteze multe dintre neajunsurile aratate mai sus ca si cele prezentate noua in textul de baza .Pandemia si razboiul ruso – ucrainean muta decisiv deciziile importante la Bruxelles si NATO . Excelent .

  2. […] Dar, în plus, noi avem o țară greu de suportat. Nu doar că înghițim cu greu, în fiecare zi, mizeria politică, impostura, corupția, presa ticăloasă, justiția precară, lipsa banilor, a medicilor, a autostrăzilor… Însă, peste toate acestea, și mai greu de dus e grija zilnică pentru tot ce ai de făcut, pentru tot ce ți se întâmplă, scrie PressHub […]

  3. […] Dar, în plus, noi avem o țară greu de suportat. Nu doar că înghițim cu greu, în fiecare zi, mizeria politică, impostura, corupția, presa ticăloasă, justiția precară, lipsa banilor, a medicilor, a autostrăzilor… Însă, peste toate acestea, și mai greu de dus e grija zilnică pentru tot ce ai de făcut, pentru tot ce ți se întâmplă, scrie PressHub […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean. Mă jignește, în schimb, ca român

Ciolacu nu m-a jignit ca moldovean, atunci când a...

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi. Dar sistemul său l-a ucis

Putin n-ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi, consideră agențiile...

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa | Deutsche Welle 

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa. Credibilitatea...

Vizitele externe ale domnului Marcel Ciolacu și promovarea intereselor cetățeanului român

Primul ministru Marcel Ciolacu a efectuat vizite în două...