Deputatul Petre Emanoil Neagu, ales pe listele PSD, a trecut la Grupul parlamentar al PNL

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Deputatul Petre Emanoil Neagu, care a intrat în Parlament pe listele PSD la alegerile din 2024, a trecut la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, el afirmând că are anumite convingeri peste care nu poate să treacă.

„Azi am trimis o înştiinţare oficială la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că începând de mâine nu mai activez în grupul Partidului Social Democrat, însă activez ca şi activitate parlamentară în grupul Partidului Naţional Liberal”, a declarat, marţi, pentru Agerpres, deputatul Neagu, care a precizat că momentan nu are nicio adeziune pentru a se înscrie în PNL deoarece „este prea repede”.

El a criticat decizia PSD de a-i retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.

„Ce m-a făcut să trec (la Grupul parlamentar al PNL, n.r.) sunt nişte convingeri ale mele peste care nu pot să trec. În primul rând, nu am înţeles acţiunea pe care a avut-o Partidul Social Democrat vizavi de ce s-a întâmplat, mai ales că… cu siguranţă dl. prim-ministru Bolojan a greşit, a şi lucrat, a făcut şi lucruri bune, dar toţi suntem responsabili, eu aşa ştiu, fiind parlamentar, când a fost o asumare, când a fost bugetul, când a fost moţiune de cenzură noi am votat pentru susţinerea Guvernului. Şi atunci nu avem şi noi o parte, şi tot noi împreună cu actuala coaliţie trebuia şi să scoatem ţara din această situaţie, mai ales că nu e o situaţie favorabilă, şi internaţională, sunt războaie şi aşa mai departe, e criza din Golf – cred eu că nu era momentul. Şi ce am rezolvat, eu asta nu înţeleg, ce am rezolvat în momentul acesta?”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

Citește și: Ilie Bolojan: „Vom iniția discuții cu grupurile USR, UDMR, minorități să clarificăm funcționarea unui guvern minoritar”. PNL a decis să nu mai facă coaliție cu PSD

În opinia sa, în momentul de faţă este important ca toate forţele politice responsabile să conlucreze, deoarece altfel vor avea de pierdut cetăţenii.

„Important este ca toate forţele responsabile şi care se declară responsabile şi cu dragoste faţă de ţară să-şi dea mâna ca să ieşim din situaţia în care suntem, pentru că altfel să ştiţi că nu are nimeni nimic de câştigat, dar cel mai mult pierdem tot noi cetăţenii şi pe urmă şi victime colaterale partidele, asta are mai puţină importanţă”, a spus Neagu.

Parlamentarul buzoian, care a fost timp ce trei mandate preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a menţionat faptul că nu se mai simţea util în PSD şi că, într-un fel, a văzut că „practic se dorea” plecarea lui. „A venit o vreme în care nu mai sunt compatibil cu anumite idei şi anumiţi colegi ai mei din Organizaţia Judeţeană Buzău”, a precizat el.

Petre Emanoil Neagu a spus că doreşte să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de parlamentar până în 2028 şi să fie mai aproape de oameni prin deschiderea unui nou birou parlamentar într-o locaţie care nu este sediu de partid, astfel încât cetăţenii să poată să vină mai uşor să-şi facă auzite cu doleanţele.

(Sursa foto: Petre Emanoil Neagu / Facebook)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Vladimir Ionaș, ministrul desemnat la Dezvoltare, a fost șase ani consilierul lui Hrebenciuc

Poate cea mai controversată nominalizare din viitorul cabinet condus...

Trei expoziții foto de neratat la TIFF.25

La cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional de...

România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale din UE

Costul mediu al datoriei publice guvernamentale a crescut uşor...