Poliția Criminalistică din Bihor a descoperit, marți, cadavrul unui bărbat de 40 de ani într-o mașină carbonizată, la periferia orașului Oradea. Mașina ar fi ars în timpul nopții, transmite Agerpres.
În jurul orei 13:50, Poliția a răspuns unui apel care semnala prezența unui autoturism carbonizat. Acesta era situat pe un câmp, la ieșirea din Oradea, spre comuna Sântandrei.
În interiorul autoturismului a fost descoperit cadavrul unui bărbat de 40 de ani care a fost, ulterior, transportat la Serviciul de Medicină legală, în vederea efectuării necropsiei. Mașina a fost ridicată pentru cercetări.
Ce spun autoritățile?
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă tribunalul Bihor, Cristian Andrei, cauza decesului nu a fost stabilită încă. Autoritățile iau în calcul posibilitatea unei defecțiuni, a unei crime sau a unui suicid.
„Deocamdată pot doar să vă spun că e un dosar înregistrat la noi, dar nu am primit informații. Încă nu știm ce s-a întâmplat. Sunt mai multe ipoteze, poate fi un accident – am înțeles că mașina a fost găsită pe câmp, deci nu aproape de drum, poate fi o problemă tehnică a mașinii, o crimă sau suicid.”
Momentul a fost surprins pe camere
Autoturismul a fost surprins de camere de supraveghere din zonă. În jurul orei 04:00 AM, acesta a izbucnit în flăcări. Ulterior, automobilul a explodat.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Inquam Photos / Cornel Putan



