Fără să ne putem da seama, s-au petrecut schimbări profunde în societatea noastră după aderarea la NATO (2004) și la Uniunea Europeană (2007). Ceea ce ar fi trebuit să fie un nou început pentru democrația română a luat o turnură care ne-a explodat în față la sfârșitul anului trecut. Dar semne în această direcție au apărut la scurt timp după ce România părea a se fi așezat confortabil într-un statut internațional cum nu mai avusese în istoria sa.
Trebuie spus că mediul politic românesc a contribuit direct la deteriorarea relațiilor dintre sistemul politic și cetățeni.
Citește și: Călin Georgescu este doar un comunist nostalgic
„Lovitura de stat” din octombrie 2009
Primele alegeri post-aderare la UE – parlamentarele din 2008 și prezidențialele din 2009 – au adus noutatea unor rezultate care – pentru întâia oară după căderea regimului comunist – răsturnau datele sondajelor la ieșire de la urne.
Alte noutăți au fost și apariția unui prim guvern „de mare coaliție”, format din partidele care conduceau cele două laturi ale spectrului politic (guvernul Boc 1, format din PDL și PSD, în intervalul decembrie 2008 – septembrie 2009), după cum și prima demitere a unui guvern prin moțiune de cenzură, la finalul lunii septembrie 2009.
La care se adaugă și prima încălcare gravă a Constituției României, în octombrie 2009, atunci când președintele Traian Băsescu nu a respectat decizia Parlamentului (cuprinsă în Declarația nr. 2 din 21 octombrie 2009) care confirma, prin vot, existența unei majorități parlamentare în jurul unei persoane care se bucura, la acea dată, de prestigiu în țara noastră, Klaus Iohannis.
Pentru cei interesați de lovituri de stat, ar fi bine să rețină că atunci, în octombrie 2009, a fost într-adevăr o lovitură de stat, iar nu în 2012, după cum nici în 2024.
În plină criză economică, domnul Băsescu a preferat să țină țara cu un guvern demis de Parlament până ce el a fost reales în decembrie 2009. Apoi a provocat formarea unui guvern (Boc 2) pe baza unei alianțe între partidul său, PDL, și elemente desprinse din PSD și PNL, care s-au regăsit în ceea ce a purtat numele de Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR). Guvernul Boc 2 era, pe această bază, ilegitim în raport cu voința electoratului exprimată la urne în noiembrie 2008, dar s-a dovedit și incapabil să dea răspuns adecvat provocărilor aduse de criza economică. Mai grav, prin tăierea salariilor și pensiilor în iunie 2010, domnul Băsescu nu a ezitat să susțină că greșelile decidenților politici trebuie să fie plătite din buzunarul cetățenilor.
Nașterea mișcărilor „anti-sistem”, vizibile sau sub radar
Pe un asemenea fundal, protestul față de sistemul politic a crescut treptat, el fiind evidențiat la toate alegerile parlamentare care au avut loc după acea dată, prin intrarea în forul legislativ a unor formațiuni autodefinite ca fiind anti-sistem: la alegerile din 2012 a intrat în legislativ Partidul Poporului Dan Diaconescu, în 2016 Uniunea Salvați România, în 2020 Alianța pentru Unirea Românilor, iar în 2024 Partidul Oamenilor Tineri (plus gruparea SOS, creată de fostul senator și actual europarlamentar Diana Șoșoacă).
Sunt însă diferențe între noii intrați în Parlament.
PPDD în 2012 și USR în 2016 erau forțe politice vizibile în campania electorală și au intrat în sondajele de opinie care au precedat acele alegeri.
Noutatea a fost adusă de intrarea AUR în legislativ în 2020, când formațiunea condusă de George Simion a trecut pragul electoral fără să fi fost prezentă în dezbaterile desfășurate deschis în campania electorală și fără să fi fost văzută de sondaje. POT a urmat același traseu în 2024, dar cu precizarea că acestui partid i-a fost deschisă calea de o altă apariție din neant la vârful politicii românești, care l-a avut ca protagonist pe Călin Georgescu.
„Barbarii unei democrații originale”
Scena publică a fost astfel invadată de „barbarii” vremurilor noastre. Iar ca o expresie a ceea ce Ion Iliescu definea în 1990 drept „democrație originală”, Călin Georgescu a țintit în 2024 nici mai mult nici mai puțin decât poziția de șef al statului, deși până atunci fusese un ilustru necunoscut pentru cea mai mare parte a societății românești. Fără îndoială, această situație este „originală” întrucât în niciun stat membru al UE și al NATO – deh, partenerii cu care dorim să ne comparăm – nu s-a întâmplat vreodată ca o persoană care nu are un trecut vizibil în spațiul public să câștige un scrutin național. Dar este această situație și „democratică”?
Citește și: Ministerul Afacerilor Externe, între realitate și aparență
Răspunsul nu este unul simplu, iar el depinde de felul în care te raportezi la cazul Călin Georgescu. Pentru „barbarii” mai-sus amintiți el este un adevărat profet, căruia i s-a luat un drept câștigat la urne în 24 noiembrie 2024. Pentru oponenții săi din mediul politic și din mass-media el este un trișor, care a sucit mințile oamenilor prin mesaje pe platforma Tik Tok, un mincinos, ca urmare a negării evidențelor privind evoluția României post-1989, și chiar un trădător, ca urmare a promovării unor narative rusești în probleme de politică externă în care până acum a existat consens național.
Rădăcinile din sistem ale candidaților „anti-sistem” – cazul Călin Georgescu
Dar despre trăsăturile de personalitate ale lui Călin Georgescu și mai ales despre originea promovării lui în sferele înalte ale puterii? Aici lucrurile sunt mai complicate. De exemplu, o serie de intelectuali aflați în țară sau în străinătate, unii dintre ei deținând un statut onorabil prin exprimarea în spațiul public, au coautorat un Apel la comportament democratic, publicat de ziarul „Cotidianul” în ziua de 30 noiembrie 2024, prin care l-au descris pe Călin Georgescu drept un candidat „cu experiență internă și internațională, cu volume în specialitate și în abordări politice ale lumii de azi”. Așa să fie oare?
La acel moment am avut o reacție (Călin Georgescu este doar un comunist nostalgic, presshub.ro, 3 decembrie 2024) prin care l-am descris pe candidatul fantomă drept ceea ce este, adică un tributar al regimului comunist, convertit fățarnic la valori conservator-religioase, dar susținut de forțe oculte în spațiul politic românesc. Candidatul afirmat ca anexă a lui Mircea Malița nu era nici intelectualul de nivel ridicat așa cum pretindeau semnatarii Apelului, după cum nici posesorul unei expertize relevante în plan internațional.
De atunci, lucrurile s-au complicat, domnul Georgescu devenind simbolul unei mișcări ample, care a propulsat un alt candidat al noilor „barbari” în fruntea primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025.
O asemenea evoluție politică nu a fost totuși de natură să tempereze încercarea de a înțelege rațiunile pentru care autoritățile române au creat un culoar preferențial pentru acest personaj.
Drept urmare, am avut curiozitatea să solicit Ministerului Afacerilor Externe informații despre modul în care domnul Georgescu a ajuns să ocupe poziția de director al Direcției de Organizații Economice Internaționale în MAE în perioada 2004-2005, post de conducere obținut în timpul ministeriatului domnului Mircea Geoană. Răspunsul MAE a fost că domnul Georgescu a fost angajat la 1 septembrie 2004 cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată și cu aceeași dată a fost promovat director al Direcției sus-amintite. Răspunsul precizează și faptul că „în arhivă nu au fost identificate informații despre data susținerii concursului de admitere”.
Această mențiune atestă ceea ce știam deja și anume că în acea perioadă nu a fost organizat în MAE un concurs de admitere, condiție cerută explicit de Legea nr. 269 din 2003 privind Statutul Corpului Diplomatic și Consular al României. Concret, era o promovare care nu se întemeia pe competență, ci pe susținere ocultă. De semnalat că în luna decembrie a anului trecut domnul Geoană și-a amintit cu greu de domnul Georgescu, deși îi girase acestuia angajarea în MAE pe o formulă care a ocolit cadrul legal existent.
Citește și: Despre negocierea păcii în Ucraina în epoca Trump
În același timp, am cerut clarificări privind procedura parcursă de MAE pentru identificarea domnului Călin Georgescu în calitate de candidat pentru o poziție de raportor special la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și, totodată, despre modul în care a fost susținută această candidatură. Aveam în vedere precizarea făcută în comunicatul MAE din 21 iunie 2010 (https://mae.ro/node/2647), potrivit căreia domnul Georgescu a obținut poziția de raportor special al ONU în calitate de „candidat din partea României”. Mai mult, nevoia de clarificare a fost stimulată și de faptul că un actual parlamentar al partidului AUR, domnul Mihail Neamțu declara recent că „domnul Teodor Baconschi (la acel moment, ministru al afacerilor externe – n.ns.) şi-a dat acordul ca domnul Georgescu să fie reprezentant al Guvernului României la ONU. Am văzut cu ochii mei semnătura” (https://ziare.com/calin-georgescu/premier-onu-guvernul-romaniei-antisistem-globalist-1920120).
Răspunsul primit din partea MAE a fost lapidar: „În arhiva MAE nu au fost identificate documente care să ateste procedura de identificare/selecție a candidaturii domnului Călin Georgescu pentru această poziție”.
Ce rezultă de aici? Foarte simplu: o filieră ascunsă de susținere pentru parcursul instituțional al domnului Georgescu în interiorul statului român postcomunist, fără ca această susținere să lase urme documentare. Asemenea formule netransparente de decizie politică nu au nimic de a face cu democrația, iar diversele persoane publice cu care domnul Georgescu s-a intersectat în pregătirea pentru ceea ce în 2024 a devenit asaltul asupra statului român continuă să nu se exprime în spațiul public.
Un „necunoscut” anti-sistem la conducerea guvernului?
Cel mai grav este însuși faptul că domnul Georgescu a fost avut în vedere de domnul Traian Băsescu pentru poziția de prim-ministru în perioada în care, în fața eșecului guvernului Boc 2, președintele de atunci urmărea soluția unei guvernări tehnocrate, situată deasupra partidelor. Același domn Neamțu, un apropiat al domnului Băsescu într-o anumită vreme, a confirmat ceea ce se știa „pe surse” în perioada 2011-2012, dar ne-a spus-o acum cu franchețe: „Omul ăsta a primit acordul, inclusiv al lui Traian Băsescu, pentru o discuție ipotetică despre funcția de premier”.
Și totuși domnul Băsescu nu a considerat potrivit să ne comunice tuturor, cetățenilor români, ce l-a determinat să discute cu domnul Călin Georgescu problema conducerii guvernului României, deși această temă a fost și este de competența partidelor reprezentate în parlament, întrucât numai acolo se poate forma o majoritate pentru susținerea unui guvern. Mai mult, domnul Băsescu nu a spus niciodată cine, persoană sau instituție, l-a recomandat pe domnul Georgescu pentru a fi prezentat șefului statului.
Nu sunt semne că domnul Băsescu va avea tăria de a spune adevărul în această problemă. De altfel, este greu de crezut că domnia sa va putea vreodată să își asume cu adevărat răspunderea pentru lucrurile grave produse în timpul cât s-a aflat la conducerea statului român.
Concluzia pe care o putem trage este că tăcerile instituționale l-au protejat pe domnul Călin Georgescu.
Ele sunt însă expresia lipsei de transparență a mediului politic românesc, iar această situație a săpat la temelia încrederii cetățenilor în instituțiile necesare într-o organizare democratică.
Citește și: Rolul Facebook în manipulări electorale cu amintiri nostalgice comuniste
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
