Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a transmis o serie de observații asupra propunerii legislative B544/2026, înregistrată la Senat la 5 octombrie, prin care consumul propriu de droguri ar urma să fie sancționat contravențional, nu penal. Concluzia parchetului specializat este clară. Proiectul „nu poate fi susținut, nici în forma inițiatorului, nici prin amendamente punctuale”, deoarece viciile sale „nu țin de redactare, ci de concepție”.
Inițiativa, pentru care inițiatorii au cerut procedură de urgență, transformă în contravenții operațiunile din art. 4 din Legea nr. 143/2000 (cultivare, producere, fabricare, preparare, cumpărare, deținere) atunci când sunt săvârșite pentru consum propriu, cu amenzi între 1.000 și 3.000 de lei. Introducerea sau scoaterea din țară, importul și exportul „în vederea consumului propriu” devin și ele contravenții, cu amenzi între 1.500 și 3.500 de lei, iar contrabanda calificată este exclusă în aceste cazuri. Proiectul prevede și spații de consum supravegheat în unități sanitare. Faptele anterioare ar urma să beneficieze retroactiv de dezincriminare.
Unde se termină consumatorul și unde începe traficantul?
Primul argument al DIICOT este că proiectul nu definește „consumul propriu” și nu stabilește niciun prag cantitativ. Expunerea de motive recunoaște chiar că proiectul „nu introduce praguri cantitative”. Consecința, spun procurorii, este că orice cantitate pentru care nu se dovedește destinația de trafic ar fi sancționată cu amendă.
Același act material ar putea fi, în funcție de aprecierea agentului constatator, fie contravenție, fie infracțiune pedepsită cu 3-10 sau 5-15 ani de închisoare (10-20 de ani pentru introducerea în țară a drogurilor de mare risc). DIICOT consideră că o asemenea normă nu respectă cerința de previzibilitate a legii și invocă Decizia CCR nr. 176/2022, pe care chiar inițiatorii o folosesc.
Parchetul susține că proiectul se sprijină pe modele pe care nu le respectă. Portugalia operează cu un prag legal (cantitatea necesară consumului mediu individual pe 10 zile), Republica Moldova are praguri pe substanțe, Cehia are praguri stabilite prin lege, iar statele care au legalizat cannabisul au fixat limite numerice stricte pentru plante. Statele fără praguri, precum Franța sau Suedia, incriminează deținerea pentru consum, astfel încât evaluarea „de la caz la caz” desparte acolo două infracțiuni, nu o infracțiune de o amendă.
Decizia trece de la procuror la polițist
În sistemul actual, orice deținere de droguri deschide un dosar penal condus de procuror, care stabilește încadrarea. În sistemul propus, agentul constatator ridică drogurile, iar formațiunea specializată a poliției aplică amenda. Expunerea de motive spune explicit că aprecierea destinației drogurilor revine personalului specializat al poliției.
DIICOT avertizează că procurorul ar afla de faptă doar dacă polițistul însuși apreciază că este infracțiune. Parchetul vorbește de „o zonă de vulnerabilitate la presiuni și corupție”, fără mecanism de verificare ulterioară. Un distribuitor stradal ar putea fi tratat drept consumator și ar plăti jumătate din minimul amenzii. Distincția dintre o amendă și o pedeapsă de până la 20 de ani ar fi tranșată în procedură administrativă, de instanțe care nu dispun de instrumentele procesului penal.
Nici exemplul Țărilor de Jos nu ar susține soluția. Acolo deținerea rămâne interzisă, iar toleranța se bazează pe oportunitatea urmăririi, decisă de procuror pe baza unor praguri publicate (de exemplu, 5 grame de cannabis). În Belgia, deținerea de cannabis rămâne infracțiune, iar poliția doar constată fapta.
Amenda poate bloca urmărirea penală a traficantului
DIICOT ridică și o problemă legată de principiul ne bis in idem. Potrivit jurisprudenței CEDO, contravențiile pot constitui „acuzații în materie penală”, iar un proces-verbal rămas definitiv ar putea fi echivalat cu o hotărâre definitivă. Dacă ulterior s-ar descoperi că aceleași droguri erau destinate vânzării, urmărirea pentru trafic ar putea fi blocată. Procurorii amintesc că România a fost deja condamnată la CEDO în cauza Mihalache pentru o situație similară.
Pe de altă parte, calea inversă, de la dosarul penal de trafic la contravenție, ar fi ineficientă: prescripția de un an pentru aplicarea sancțiunii ar expira de regulă înainte de finalul unei anchete penale, iar faptele ar rămâne nesancționate în orice formă.
Importul și exportul trebuie incriminate
Parchetul susține că sancționarea contravențională a importului și exportului încalcă Convenția ONU din 1988 și Convenția unică din 1961. Art. 3 din Convenția din 1988 permite un tratament diferit doar pentru deținerea, cumpărarea sau cultivarea pentru consum personal, nu și pentru import, export, producere sau fabricare, pe care statele sunt obligate să le incrimineze. Alternativele la condamnare sunt posibile pentru cazurile de mică gravitate, dar presupun menținerea caracterului infracțional al faptei. Decizia-cadru europeană excepteaza consumul personal, însă nu înlătură obligațiile asumate prin convențiile ONU.
DIICOT identifică și o contradicție internă: expunerea de motive afirmă că traficul „rămâne integral infracțiune”, deși art. 3 din Legea nr. 143/2000, denumit în expunere „trafic internațional”, este tocmai ceea ce proiectul transformă în contravenție pentru ipoteza consumului propriu.
În practică, spun procurorii, s-ar deschide o breșă în piața transfrontalieră și online. Destinatarul unui colet comandat din străinătate ar putea invoca „import pentru consum propriu”, iar vânzătorul din afara țării nu ar avea contact cu jurisdicția română. Livrarea supravegheată, care presupune comiterea unei infracțiuni, ar deveni greu de folosit.
Sancțiunea ar fi „iluzorie”, iar componenta medicală „doar în titlu”
Potrivit O.G. nr. 2/2001, contravenientul poate plăti jumătate din minimul amenzii în 15 zile. DIICOT calculează că sumele efectiv plătite ar fi de 500 lei pentru deținerea de droguri de risc și 750 lei pentru cele de mare risc, respectiv 750 și 1.000 lei pentru import. Avertismentul ar putea fi aplicat chiar și pentru heroină sau cocaină. Agravanta propusă dublează doar maximul amenzii, deci plata a jumătate din minim o neutralizează. Un medic depistat cu heroină ar plăti aceeași sumă ca oricine altcineva, iar deținerea într-o școală sau într-un loc de detenție nu ar costa mai mult. Proiectul nu prevede consecințe pentru reiterare și nicio sancțiune complementară, spre deosebire de Italia, unde se poate suspenda permisul de conducere sau pașaportul. Pentru minorii între 14 și 16 ani fără venituri, sancțiunea ar rămâne practic fără mijloc de executare.
Componenta de sănătate publică ar exista, în opinia parchetului, doar în titlu. Evaluarea medicală este facultativă pentru adulți, se face doar cu consimțământul persoanei, iar refuzul sau abandonul nu produc nicio consecință. Decizia de trimitere la evaluare aparține polițistului, nu unor comisii din sistemul de sănătate, cum se întâmplă în Portugalia. Prin abrogarea art. 20, ar dispărea singurul mecanism care condiționa un beneficiu (renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea) de participarea la un program de asistență. Proiectul ar restrânge și accesul la tratament în penitenciar pentru consumatorii condamnați pentru alte infracțiuni.
DIICOT invocă experiența românească: după Decizia ÎCCJ nr. 10/2018, achiziția de substanțe psihoactive neînscrise în tabele, pentru consum propriu, nu mai este sancționată, iar fiecare depistare se încheie prin clasare, fără obligație și fără măsură terapeutică. Rezultatul ar fi „un consumator invizibil”, care apare ciclic în aceleași locuri, adesea și în calitate de distribuitor.
Cultivare și fabricare fără limită
Procurorii atrag atenția că noul art. 4 ar sancționa contravențional, fără limită cantitativă, și fabricarea, extragerea și prepararea drogurilor, deci inclusiv laboratoare improvizate cu risc de incendiu și explozie sau culturi de cannabis de orice dimensiune. Pentru comparație, țările care au legalizat cultivarea (Malta, Luxemburg, Germania) permit doar câteva plante, iar în Portugalia cultivarea pentru consum propriu a rămas infracțiune. Concluzia DIICOT: un proiect care afirmă că „nu legalizează niciun drog” lasă mai mult spațiu cultivării și fabricării decât legislațiile care legalizează.
Alte puncte slabe: penitenciare, distrugerea drogurilor, dispoziții tranzitorii
Parchetul mai semnalează următoarele probleme:
- deținerea de droguri în penitenciare ar deveni contravenție, achitabilă cu 500 sau 750 lei, într-un mediu în care drogurile alimentează violența și îndatorarea;
- distrugerea drogurilor confiscate contravențional ar ieși de sub controlul judecătorului delegat cu executarea și ar reveni conducătorului formațiunii de poliție care a dispus confiscarea, fără garant independent, contrar „trasabilității” invocate de inițiatori;
- dispozițiile tranzitorii ar permite redeschiderea în masă a condamnărilor pentru trafic internațional (113 condamnări definitive pentru art. 3 doar în 2025, 88 cu executare), deși scopul consumului propriu nu rezultă, de regulă, din hotărârile de condamnare; instanțele ar avea de ales între a respinge cererile sau a reconstitui retroactiv destinația drogurilor, fără probe și cu risc de practică neunitară;
- proiectul ar intra în vigoare la 30 de zile de la publicare, înaintea normelor de aplicare.
„Degrevarea” DIICOT, contrazisă: munca nu dispare, ci se mută
Expunerea de motive susține că proiectul ar degreva DIICOT și ar redirecționa resursele către marele trafic. Parchetul răspunde că amenzile ar fi aplicate de aceleași formațiuni antidrog ale Poliției care lucrează, ca poliție judiciară, în dosarele de trafic. Fiecare sancțiune ar necesita analize de laborator, iar plângerile ar ajunge la judecătorii. Procedura propusă (proces-verbal, transmitere, raport de laborator, rezoluție, confiscare, comisie de distrugere, plângere și apel) ar fi mai complicată decât cea actuală, iar termenul de prescripție de un an ar duce, față de durata analizelor, la prescrierea faptelor.
Statele care au dat înapoi
DIICOT dedică un capitol întreg statelor care au revenit asupra dezincriminării sau liberalizării:
- Oregon (SUA): Măsura 110 din 2020 a prevăzut o amendă de până la 100 de dolari, evitabilă printr-o evaluare de sănătate. În primul an, din circa 2.000 de sancțiuni, doar 92 de persoane au sunat la linia dedicată și 19 au cerut servicii. Deținerea a fost reincriminată.
- Washington (SUA): a reincriminat deținerea după decizia Blake, iar legea din 2023 a incriminat permanent deținerea cu știință și consumul în public, cu posibilitate de redirecționare către tratament.
- Columbia Britanică (Canada): derogarea federală pentru cantități mici a fost restrânsă la cererea autorităților provinciale, iar la 14 ianuarie 2026 provincia a renunțat la prelungirea ei, arătând că programul-pilot „nu a produs rezultatele pe care le speram”.
- Thailanda: după scoaterea canabisului de pe lista stupefiantelor, au apărut peste 18.000 de magazine, iar din 2025 vânzarea a fost limitată la prescripție medicală.
- Cehia și Italia: au revenit asupra impunității prin introducerea unui prag cantitativ, guvernul ceh arătând la acea vreme că impunitatea elimina în multe cazuri posibilitatea sancționării dealerilor.
DIICOT precizează că nu pornește de la ideea că dezincriminarea ar crește decesele prin supradoză, ci că problemele au venit din funcționarea mecanismului însuși.
Parchetul susține și că niciunul dintre statele percepute drept permisive nu a ales soluția proiectului. Franța incriminează consumul și și-a înăsprit recent regimuL. Potrivit observațiilor, o lege din 18 august 2026 a majorat amenda forfetară penală de la 200 la 500 de euro. Regatul Unit, Austria și Belgia păstrează caracterul penal al faptei, Spania limitează sancțiunea administrativă la spațiul public, iar Țările de Jos folosesc praguri stabilite de procuror.
Expunerea de motive „infirmată de propriile tabele”
Un capitol distinct al observațiilor vizează fundamentarea proiectului. Printre inexactitățile și contradicțiile semnalate de DIICOT:
- Condamnările pentru art. 4: în 2025, din 520 de condamnări definitive, doar 88 au fost cu executare în detenție, adică peste 83% dintre soluții au fost neprivative de libertate, deși rezumatul vorbește despre „penitenciarele în care acești consumatori sunt trimiși”.
- Costul încarcerării: cifra de 11 milioane de euro pe an privește toți deținuții pentru infracțiuni la regimul drogurilor; expunerea recunoaște, în altă secțiune, că nu reprezintă o economie realizabilă prin proiect, iar populația deținută pentru art. 4 este de ordinul a 100-150 de persoane (sub 0,6% din cei 25.424 de deținuți), cu un cost de 450.000-700.000 de euro pe an.
- Cheltuielile Poliției: creșterea la 271,3 milioane de lei include 143,8 milioane (53%) investiții, iar tabelul vizează „activități de reducerea ofertei de droguri”, adică combaterea traficului.
- Metadona: compararea consumatorilor reținuți pentru art. 4 cu cei aflați în tratament substitutiv este nepertinentă, deoarece metadona se adresează doar dependenței de opioide, iar cifrele de arestări includ și traficul.
- Ponderea consumatorilor: estimarea de 80% se bazează pe date din 2021 și pe capturi, iar numărul capturilor nu este numărul persoanelor sau al cauzelor; afirmația că „zeci de mii de dosare” ar ieși din sistem nu este demonstrată.
- Filtrarea existentă: în 2021, din peste 10.000 de persoane cercetate (circa 80% consumatori), au fost 354 de condamnări definitive pentru art. 4, ceea ce arată, spune DIICOT, că mecanismele actuale (renunțarea la urmărire, la aplicarea pedepsei, amânarea) filtrează deja masiv cazurile.
- Mandatul european de arestare: afirmația că instanța din Amsterdam a refuzat predarea este inexactă; instanța olandeză a sesizat CJUE în cauza C-583/24 (Tagu), unde concluziile avocatului general au fost prezentate la 22 ianuarie 2026, iar pronunțarea este programată la 3 noiembrie 2026.
În plus, parchetul reproșează proiectului lipsa evaluării impactului financiar pe 5 ani și a fișei financiare, nerespectarea unor reguli de tehnică legislativă (competența „formațiunilor specializate” nu este identificată, există trimiteri greșite, iar destinația amenzilor derogă fără declarare de la O.G. nr. 2/2001 și Legea nr. 500/2002) și lipsa consultării instituțiilor care ar aplica legea: Poliția și laboratoarele sale, Ministerul Sănătății, Ministerul Public și instanțele.
Problema reală recunoscută
DIICOT nu contestă totuși că există o problemă. Parchetul recunoaște că disproporția pedepselor pentru introducerea în țară a unor cantități mici, destinate exclusiv consumului propriu, „este reală”. Minimul special de 5 ani (droguri de risc) și 10 ani (droguri de mare risc), combinat cu interdicția suspendării sub supraveghere introdusă prin Legea nr. 58/2024, restrânge sever individualizarea pedepsei. Exemplul invocat este cauza Tagu, carea primit o pedeapsă de 7 ani pentru introducerea în țară a 3 grame de cannabis și 4 comprimate de MDMA, aflată acum la CJUE.
Remediul propus de DIICOT este restabilirea posibilității de individualizare a pedepsei, nu scoaterea faptei din sfera penală. Ca instrumente existente, parchetul amintește renunțarea la urmărirea penală, care poate fi însoțită de obligația de a urma un program de consiliere, cu verificarea procurorului ierarhic superior și confirmarea judecătorului de cameră preliminară.
Concluzia parchetului
În încheiere, DIICOT afirmă că proiectul „nu reduce traficul de droguri, ci oferă noi apărări traficanților; nu tratează consumatorul, ci îl lasă în afara oricărui circuit terapeutic; nu degrevează sistemul judiciar, ci mută aceeași muncă pe aceleași structuri”, că nu respectă obligațiile internaționale ale României și se sprijină pe o fundamentare contrazisă de propriile anexe. Cererea este una singură: respingerea propunerii legislative.
