O dezbatere despre o dispută pentru perimetrul Neptun Deep între România și Ucraina poate folosi doar Moscovei. Doi foști oficiali români au o neînțelegere semantică despre cel mai important obiectiv energetic autohton.
Fostul ministru de Externe, Bogdan Aurescu s-a lăudat din nou într-o conferință susținută la Facultatea de Drept din București cu succesul său de la Haga, în care a reușit să câștige pentru România inclusiv o parte din perimetrul Neptun Deep (stiripesurse.ro, 7 noiembrie 2026).
Imediat, fostul ministru al Energiei din perioada guvernului PSD condus de Victor Ponta l-a contrazis pe Bogdan Aurescu, devenit din 2024 judecător la Curtea Internațională de Justiție. Răzvan Nicolescu, președinte al Agenției Europene de Reglementare în Energie, între 2014 și 2016, l-a contrazis vehement pe Aurescu insistând că „zona Neptun Deep nu a făcut niciodată obiectul vreunei dispute cu un alt stat” și că astfel de confuzii „pot adăuga riscuri de siguranță și securitate pentru proiect” (Facebook, 7 noiembrie 2026).
Bogdan Aurescu a luat în serios disputa și a trimis redacțiilor centrale trei hărți care îi susțin declarația, cu precizarea că „realitatea din teren și hărțile zonei câștigate de România la Haga arată că aproximativ 50% din suprafața Neptun Deep se află în zona care a fost revendicată de Ucraina în timpul negocierilor cu România și, ulterior, în fața Curții Internaționale de Justiție” (8 noiembrie 2026).
Fostul ministru al Energiei Nicolescu a revenit la rândul lui și a subliniat că „blocul Neptun unde urmează sa înceapă producția de gaz in Marea Neagră anul viitor nu a fost disputat cu nimeni, niciodată. A fost mereu o zonă care a aparținut României si nimeni nu a pus la îndoială acest lucru vreodată”. Expertul în energie anunță că principala problemă în acest moment e că, pentru celelalte perimetre care au fost soluționate la Haga, licența de exploatare aparține companiei rusești Lukoil. (Facebook, 8 noiembrie 2026)
De fapt, Curtea de la Haga a trasat o limită unică pentru platoul continental și zonele economice exclusive dintre România și Ucraina, prin decizia sa din 3 februarie 2009, adoptată în unanimitate, definitivă, obligatorie și fără cale de atac. România a câștigat atunci 79,34% din spațiul disputat, adică 9700 de kilometri pătrați.
Ce sens are disputa
Nu e clar care au fost intențiile lui Răzvan Nicolescu atunci când l-a contrazis pe cel care a fost avocatul României la Haga: poate, a vrut, doar să scoată în evidență logica războiului hibrid, unde orice sugestie că un activ strategic ar avea un statut contestat devine armă pentru oricine ar pune în discuție legitimitatea exploatării. E evident că nu există niciun risc juridic pentru România, ci doar de formulare. În același timp, Bogdan Aurescu vrea mai multă recunoaștere pentru procesul pe care l-a câștigat la Haga în 2009: intrarea în producție a Neptun Deep în 2027 transformă capital simbolic obținut de el în 2009 într-un succes economic evident în 2027.
Continuarea, în Deutsche Welle
Citește și: De la Rusia la MAGA: cum au fost exploatate online revoltele din Franța
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



