Dribling la legea achizițiilor: O primărie a spart în două contractul pentru un parc fotovoltaic și le-a dat aceleiași persoane

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

O metodă controversată de fragmentare a achizițiilor publice scoate la iveală modul în care contractele din fonduri locale ajung la aceiași beneficiari de casă. Divizarea artificială a unei achiziții evită procedurile transparente de licitație deschisă, permițând direcționarea banilor publici prin atribuire directă la limita pragului legal.

Potrivit unei anchete publicate de Ziarul de Iași, Primăria Țibănești a divizat serviciile pentru un parc fotovoltaic, atribuind studiul de fezabilitate și consultanța la un interval de doar o zi către două firme controlate de același patron, într-o valoare însumată de peste 20.000 de euro.


Contracte de 20.000 de euro, la interval de o zi, către două firme ale aceluiași patron. Primăria a împărțit în două studiul de fezabilitate și consultanța pentru un parc fotovoltaic

O localitate din județul Iași a acordat, prin încredințare directă, peste 20.000 de euro pentru studiul de fezabilitate și consultanța unui proiect cu finanțare europeană unor firme administrate de aceeași persoană. Primăria comunei Țibănești, condusă de liberalul Neculai Munteanu, vrea să construiască un parc fotovoltaic, iar cele două contracte au fost atribuite la interval de o zi către două firme administrate de un singur afacerist. Andrei Traian Pop, cel care a încheiat afacerea cu Primăria Țibănești, are parafate contracte cu instituții publice de câteva sute de mii de lei pe parcursul ultimilor ani. El susține că a mers cu ambele firme pentru a avea succes la proceduri, mai ales că pentru partea de consultanță este plătit doar dacă proiectul va fi implementat.

Firmele unui afacerist ieșean au beneficiat de două contracte, de câteva zeci de mii de euro, la interval de două zile, de la o primărie din județ, contracte care au vizat practic aceeași investiție. Comuna Țibănești vrea să ridice un parc fotovoltaic în localitate, proiect care ar urma să fie depus pentru finanțare prin fonduri europene, la Ministerul Energiei. Între timp, autoritatea locală condusă de primarul PNL Neculai Munteanu a atribuit două contracte, unul pentru consultanță privind proiectul și unul pentru întocmirea studiului de fezabilitate, către două firme administrate de aceeași persoană.

Recent, „Ziarul de Iași” a prezentat un caz similar în care două firme controlate de o familie au încheiat contracte pentru aceeași investiție în comuna Rediu.

Citește și: ZIARUL DE IAȘI | Contracte de 30.000 de euro în zece minute: Cum a dat o primărie din Iași bani publici unei familii, prin firme diferite

Peste 20.000 de euro pentru consultanță și studiu de fezabilitate

Hah Building Solutions, administrată de Andrei Traian Pop, a beneficiat în data de 08.10.2026 de un contract în valoare de 40.000 lei fără TVA (48.400 lei cu TVA) pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate privind parcul fotovoltaic din comună. Contractul a fost încheiat prin atribuire directă de primăria comunei către firma lui Andrei Traian Pop.

[…]

O zi mai târziu, pe 9 octombrie 2026, comuna Țibănești atribuie un contract pentru consultanță privind depunerea cererii de finanțare în cadrul construirii unui parc de panouri fotovoltaice. Contractul, cu o valoare de 50.000 lei fără TVA (60.500 lei cu TVA), a ajuns la firma Energoro Consulting SRL, societate administrată de același Andrei Traian Pop. În societate apare ca administrator și Andreea Butnariu-Pop, soția acestuia.

[…]

Citește articolul integral în Ziarul de Iași:

Contracte de 20.000 de euro, la interval de o zi, către două firme ale aceluiași patron. Primăria a împărțit în două studiul de fezabilitate și consultanța pentru un parc fotovoltaic

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related