După 35 de ani

Data:

După 35 de ani Ion Iliescu este înmormântat cu onoruri la 95 de ani, lăsând în urmă discordia pe care a alimentat-o cât a fost președinte.

După 35 de ani, la doar două zile distanță, se stinge din viață ultima supraviețuitoare a familiei Coposu, Rodica, sora mai mică a Seniorului. Vladimir Tismăneanu nota ca bun-rămas că „destinul familiei Coposu face parte din istoria onoarei la români”.

După 35 de ani, Timișoara face un gest mult întârziat conferind titlul de Cetățean de Onoare lui Viorel Marineasa și lui Florian Mihalcea, doi dintre coautorii Proclamației de la Timișoara și fondatori al Societății Timișoara. Se întâmpla în 3 august 2025, data când timișorenii celebrează ziua orașului.

Fidel convingerii sale că forța și legitimitatea Proclamației stă în faptul că „este un document anonim, al străzii, documentul orașului răsculat fiindcă se voia dezvoltarea pe puncte a lozincilor scandate  în zilele Revoluției”, Vasile Popovici, și el coautor al textului și primul președinte al Societății Timișoara, a refuzat titlul de Cetățean de Onoare.  

Citește și: Cel mai performant robot sovietic a fost retras, finalmente, din activitate

Gestul simbolic de recunoaștere a importanței documentului care i-a neliniștit timp de decenii pe neocomuniștii protejați de Iliescu era necesar pentru a fixa în memorie unul din pilonii morali pe care se sprijină spiritul Timișoarei. Despre Proclamație Horia Roman Patapievici spunea la o dezbatere că este „prima conștiință de sine a naturii Revoluției din 1989” și, mai mult, „prima Constituție a Revoluției”.

După 35 de ani este inițiat de primărie proiectul Traseului Revoluției, finanțat prin PNRR. Vor fi marcate 9 zone cu elemente distincte de design urban: plăci din granit turcoaz, benzi din bronz gravate cu texte explicative și mărturii ale participanților la Revoluție. Prin coduri QR vor putea fi accesate imagini foto și video care reconstituie energia și emoția acelor zile.

A trebuit să vină un primar german care să înțeleagă cât de necesară este resemnificarea istoriei recente. „Memoria nu este un exercițiu de nostalgie, ci o condiție a libertății noastre de mâine. Scopul Traseului Revoluției este să nu ne lase să uităm că libertatea a fost plătită cu vieți, în Decembrie 1989. Poate că, dacă am fi spus mai clar adevărul despre comunism, astăzi nu am vedea peste jumătate dintre români privindu-l cu nostalgie”, a transmis Dominic Fritz cu ocazia începerii lucrărilor.

Citește și: „Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

Decesul primului președinte ales după 1989 lasă fără final procesele Revoluției și al Mineriadei. Devenit în 22 decembrie 1989 ora 16 „conducătorul politico-militar al României”, cum demonstrează Cătălin Ranco Pițu, procurorul militar care a instrumentat dosarul Revoluției și a inclus rezultate din rechizitoriu în cartea sa, Ruperea blestemului, Ion Iliescu a girat o operațiune complexă de diversiune și dezinformare care a indus în mase psihoza „secu-teroriștilor”. Confuzia creată a avut consecințe palpabile: după 22 decembrie au murit aproape 900 de oameni și au fost răniți peste 2300, iar scopul de a întări preluarea puterii de către „emanați” și de a consolida CFSN a fost atins.  

Tot de numele lui Ion Iliescu se leagă cele trei mineriade (29 ianuarie, 18 februarie și 13-15 iunie 1990) în care puterea politică a instituit violența ca ideologie și a transformat o categorie profesională într-o armată paramilitară împotriva opoziției și a cetățenilor de pe străzile Bucureștiului.

În a doua sa carte, Mineriada s-a născut din Revoluție, procurorul Pițu face un inventar al terminologiei folosite de Iliescu în descrierea protestatarilor din Piața Universității: elemente declasate, drogați, infractori periculoși, prostituate, fasciști, vandali, huligani, golani etc. Aici se află in nuce originea partidelor extremiste de tip România Mare, AUR, SOS, POT care diseminează ură, xenofobie, excludere. În afara „traumatismului grav și  ireparabil” suferit de poporul român în 1990, mineriadele lasă în urmă tragedii: 2 morți, 856 de vătămări și 748 de persoane reținute.

„Din păcate, consecința faptului că unii magistrați s-au rătăcit de la menirea nobilă de a se afla în slujba adevărului este că principalii vinovați pentru cele petrecute în Decembrie 1989 și în iunie 1990 pare că vor eluda justiția pământeană”, conchide Cătălin Ranco Pițu în încheiera volumului despre mineriadă.

După 35 de ani, Ion Iliescu scapă de justiție și merge, nevinovat, în Paradis.

Citește și: Moștenirea lui Ion Iliescu: cinci mineriade și un „capitalism de cumetrie”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Brîndușa Armanca
Brîndușa Armanca
Ziaristă, scriitoare şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. Realizează rubrica Media culpa în revista „22” și continuă corespondențele la Radio Europa liberă., A publicat volume de media și a realizat filme documentare recompensate cu premii naționale și internaționale, iar activitatea culturală cu Distincția Academiei Române și cu o înaltă distincție culturală a din partea ministrului culturii ungar pentru diplomație culturală. Este de asemenea membră a Uniunii Scriitorilor și a numeroase organizații ca GDS, Societatea Timișoara, AZIR/AEJ, ECREA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Moștenirea lui Ion Iliescu: cinci mineriade și un „capitalism de cumetrie”

După 22 decembrie 1989 s-au întâmplat multe nelegiuiri. Încă...

Cel mai performant robot sovietic a fost retras, finalmente, din activitate

Nu am crezut niciodată că Ion Iliescu a existat...

Ion Iliescu așa cum l-am cunoscut

De la bun început vreau să subliniez faptul că...

Rusia ad portas: Cum încearcă Kremlinul să cucerească Moldova fără tancuri?

La fel cum strigătul „Hannibal ad portas!” anunța în...