Eliminări de gaze în oraşul Amara din Ialomița în urma unor forări. Aproximativ 100 de persoane s-au evacuat

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Circa o sută de persoane din oraşul Amara s-au evacuat, vineri, din cauza eliminării de gaze în aer ca urmare a lucrărilor de forare a unei fântâni, la faţa locului fiind prezente mai multe autospeciale de intervenţie, inclusiv un echipaj CBRN, informează Agerpres.

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, în zonă se fora o fântână şi se presupune că, în momentul lucrărilor, s-a dat peste o pungă de gaze.

Astfel, s-a creat un crater cu diametrul de 25 de metri din care sunt aruncate nămol şi apă, iar în aer sunt eliminate gaze.

În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN Călăraşi, au rezultat concentraţii de hidrogen sulfurat, gaz metan şi amoniu, precizează sursa citată.

În zonă sunt locuinţe, iar circa o sută de persoane s-au evacuat, furnizarea gazului natural şi a curentului electric în zonă fiind oprită.

Zona este balizată pe o suprafaţă de circa 250-300 metri, iar autorităţile caută soluţii pentru înlăturarea pericolului, a mai transmis ISU Ialomiţa.

Citește și: Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la București după atacurile de miercuri asupra obiectivelor civile din Ucraina, soldate cu victime și pagube materiale

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related